21 de fotografii bizare din trecut, care ne arată o altă față a istoriei
Aceste fotografii din trecutul recent – unele stranii, altele înspăimântătoare – ne fac să ne întrebăm dacă suntem norocoși că ne-am născut în această epocă.
Aceste fotografii din trecutul recent – unele stranii, altele înspăimântătoare – ne fac să ne întrebăm dacă suntem norocoși că ne-am născut în această epocă.
Mii de formațiuni enigmatice, construite din piatră, par să ne transmită un mesaj. Deocamdată, însă, nimeni nu știe să-l descifreze. Iată despre ce este vorba.
Dacă ești o fire curioasă și crezi că totul în lumea asta poate fi explicat prin logică, atunci aceste 9 ghicitori surprinzătoare ți se vor potrivi perfect.
Între atâtea mii de specii, nu e de mirare că s-au „strecurat” și câteva foarte bizare, al căror aspect depășește imaginația oricărui producător de filme SF.
Zeci de orfelinate din SUA au închiriat copii femeilor care doreau să învețe ce înseamnă să fii mamă gospodină. După „practică”, bebelușii erau returnați statului.
Adunarea bombelor neexplodate este o ocupație mortală, dar sărăcia îi determină pe oamenii din Laos să se ocupe cu așa ceva. Țara este o bombă cu ceas…
De ce îndrăgostiții se poartă de parcă ar fi beți? Iată cum explică știința lucrurile nebunești pe care le fac oamenii când sunt prinși în mrejele dragostei.
Tragediile cauzate de abisurile amenințătoare, animalele de pradă sau atmosfera toxică din aceste locuri periculoase, dar splendide, țin departe mulți turiști.
Acești oameni nu au cetățenie, deci nu au dreptul să se stabilească pe țărm. Nu au acces la utilități și nu merg la școală.
Să facem „cunoștință” cu cel mai mare câine din lume, greu de 80 de kilograme și înalt de 1.82 metri, creat pentru a învia o specie antică dispărută.
Jaspreet Singh Kalra a învățat singur arta contorsionismului și este capabil de mișcări care ar cauza fracturi unui om normal.
Care este adevărul? Se pare că realitatea privind despre raza morții se ascunde sub mai multe straturi protectoare de speculație și dezinformare.