Ororile cauzate de Agentul Portocaliu: Vietnamul vrea ca Monsanto să plătească

În timpul Războiului din Vietnam, armata americană a lansat numeroase atacuri chimice asupra populației vietnameze. Una dintre substanțele toxice folosite, Agentul Portocaliu, a produs o catastrofă în rândul civililor și a avut efecte secundare foarte grave.

Consecințele atacurilor cu Agentul Portocaliu se resimt până în ziua de astăzi. Mulți dintre urmașii celor afectați de substanța toxică prezintă malformații grave.

Agentul Portocaliu, împrăștiat fără discernământ

agentul_portocaliu_01
(Stânga): Trei avioane zboară deasupra Vietnamului, eliberând Agentul Portocaliu, circa 1961-1971. (Dreapta): Le Van O., un băiat de 14 ani care s-a născut fără ochi, din cauza efectelor Agentului Portocaliu

În cei 40 de ani care au urmat după Războiul din Vietnam, corporația americană Monsanto a evitat să-și asume responsabilitatea pentru rolul jucat în atacurile chimice care au afectat civilii vietnamezi.

Însă acum guvernul vietnamez cere ca Monsanto să plătească despăgubiri victimelor Agentului Portocaliu, pe care corporația l-a fabricat pentru armata SUA.

Această substanță este responsabilă pentru numeroase malformații și boli genetice de care suferă vietnamezii. Efectele devastatoare ale atacurilor chimice se manifestă și la a treia generație.

agentul_portocaliu_03
Profesoara Nguyen Thi Ngoc Phuong pozează alături de copiii care se află în grija ei. Fiecare dintre acești copii s-a născut cu un defect cauzat de Agentul Portocaliu. Ho Chi Minh, Vietnam, decembrie 2004

La apogeul Războiului din Vietnam, forțele aeriene ale SUA și ale Vietnamului de Sud au împrăștiat substanța toxică din avioane și elicoptere.

Scopul era „otrăvirea recoltelor Viet Cong-ului și distrugerea zonelor împădurite”. Astfel, luptătorii Viet Cong (nord-vietnamezii) ar fi devenit vulnerabili și înfometați.

Planul a funcționat, însă a avut consecințe dezastruoase. Între 1961 și 1971, Agentul Portocaliu a distrus sute de mii de hectare de pământ arabil și pădure.

Civili grav afectați

agentul_portocaliu_02
Un copil vietnamez născut cu malformații cauzate de Agentul Portocaliu

Deși a fost îndreptată împotriva fermelor care hrăneau soldații Viet Cong, substanța a distrus sursele de hrană ale multor civili nevinovați. Oameni au fost, practic, condamnați la înfometare.

Pe lângă foamete, aproape patru milioane de civili expuși la Agentul Portocaliu au dezvoltat probleme grave de sănătate.

Potrivit fabricanților, Agentul Portocaliu trebuia să dăuneze numai plantelor, nu și oamenilor. Bineînțeles, lucrurile nu au stat deloc așa.

După acest război chimic, pe întregul teritoriu al Vietnamului s-au născut copii cu mutații oribile – unii cu defecte fizice și mintale, alții cu membre și degete în plus, alții fără ochi.

Cazul unui american, un precedent util

agentul_portocaliu_04
Tran Thi Nghien îi face baie fiicei ei, victimă a Agentului Portocaliu. Cam Lo, Vietnam, 8 martie 2011

Recent, Vietnamul a cerut companiei Monsanto să despăgubească victimele care s-au născut cu probleme fizice și mintale, cauzate de această armă îngrozitoare.

Potrivit cotidianului The Independent, decizia statului vietnamez de a cere compensații vine după ce Monsanto a fost obligată de instanță să plătească despăgubiri unui american.

Anul acesta, compania a fost condamnată la plata a 289 de milioane de dolari către DeWayne Johnson, deoarece bărbatul s-a îmbolnăvit de cancer din cauza erbicidului Roundup, fabricat de Monsanto.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe vietnamez, Nguyen Phuong Tra, a comparat cazul lui DeWayne Johnson cu pagubele produse de compania Monsanto în timpul războiului.

„Acest caz este un precedent care anulează acordurile anterioare, care spuneau că erbicidele oferite armatei SUA de către Monsanto și alte companii în timpul Războiului din Vietnam nu sunt dăunătoare pentru sănătate”, a declarat Nguyen Phuong Tra.

„Compania Monsanto ar trebui trasă la răspundere, pentru a despăgubi victimele Agentului Portocaliu”, a adăugat ministrul vietnamez.

Cartoful fierbinte, pasat guvernului american

agentul_portocaliu_05
Un bărbat cerșește în fața unei catedrale. S-a născut cu ambele mâini malformate din cauza Agentului Portocaliu și din această cauză îi este aproape imposibil să găsească un loc de muncă. Ho Chi Minh, Vietnam, 1 iunie 2009

Nu este pentru prima dată când Vietnamul cere despăgubiri pentru atacurile cu Agentul Portocaliu.

Potrivit VN Express, în 1984, Monsanto și alte câteva companii chimice americane au ajuns la o înțelegere cu guvernul vietnamez.

În baza acordului, corporațiile au fost obligate să plătească 180 de milioane de dolari, de-a lungul unei perioade de 12 ani. De aceste despăgubiri au beneficiat 291.000 de vietnamezi.

The Independent relatează că Monsanto a reacționat la ideea că ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru atacurile cu Agentul Portocaliu.

„Guvernul a emis parametrii de fabricare a Agentului Portocaliu și a hotărât unde, când și cum să fie folosit.

Agentul Portocaliu a fost produs pentru guvern și a fost folosit de către acesta”, a declarat un reprezentant al Monsanto.

Deși au trecut peste patru decenii de când SUA a folosit Agentul Portocaliu, dezbaterea privind responsabilitatea pentru despăgubiri financiare abia începe.


În continuare, citește despre satul care s-a mutat sub pământ în timpul Războiului din Vietnam, iar apoi vezi niște imagini greu de crezut și află mai multe despre localitățile construite din bombe neexplodate.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

2 comentarii la „Ororile cauzate de Agentul Portocaliu: Vietnamul vrea ca Monsanto să plătească”

Lasă un comentariu