Cârtițele umane – Satul care s-a mutat sub pământ în timpul Războiului din Vietnam

În ziua de azi, lucrurile care ies cel mai mult în evidență în Vietnam sunt aroma mâncării care se frige pe cărbuni, râsul copiilor care se joacă pe stradă și muzica.

Vietnamezilor le place să mănânce, să cânte și să se joace. Dar lucrurile nu au stat întotdeauna așa…

În Provincia Quang Tri, din centrul Vietnamului, se află satul Vinh Moc, situat pe granița de sud a ceea ce a fost cunoscut ca „Zona demilitarizată” (ZDM) (fosta graniță dintre Vietnamul de Nord și cel de Sud).

Una dintre încăperile subterane (devenite muzeu). Manechinele de plastic, realizate la scară 1:1 pentru realism, arată cât de strâmt era spațiu și ne ajută să înțelegem cât de grea a fost viața oamenilor care s-au adăpostit aici

La începutul anului 1965, serviciile de informații americane credeau că sătenii din Vinh Moc îi aprovizionau cu arme, muniție, mâncare și provizii pe luptătorii nord-vietnamezi.

De asemenea, se credea că sătenii trimit toate acestea pe insula din apropiere, numită Con Co. Mai târziu în timpul anului 1965, americanii au început o campanie de bombardare împotriva Vietnamului de Nord.

Această operațiune implica bombardamente aeriene graduale și susținute. Campania era desfășurată de către Forțele Aeriene ale Statelor Unite, de către Marina Statelor Unite și de către Forțele Aeriene ale Vietnamului de Sud.

Astăzi, tunelurile sunt iluminate electric, dar în timpul Războiului din Vietnam oamenii foloseau lămpi și torțe

Operațiunea s-a desfășurat între 2 martie 1965 și 2 noiembrie 1968. În această perioadă, zona demilitarizată a devenit un pustiu ars și înnegrit.

De asemenea, s-a început o campanie de bombardament împotriva satului Vinh Moc, pentru a proteja avioanele de tirul antiaerian de pe insula Con Co.

Avioanele aveau misiunea de a bombarda și de a rade de pe fața pământului satele aflate pe drumul care ducea spre Hanoi. Ideea era de a-i obliga pe sătenii din Vinh Moc să părăsească zona, însă aceștia nu aveau unde să plece.

În 1965, comandantul avanpostului 140, Le Xuan Vy, a venit cu ideea de a muta oamenii sub pământ, pentru a opri pierderile constante de vieți omenești și a proteja comunitatea.

Dacă ar fi fost atât de simplu…

Un om coboară în tunel pe treptele săpate în pământ și piatră

Cătunul Tan My a fost ales pentru a adăposti primele tuneluri. Acestea aveau o lungime de 80 de metri și o adâncime de 7-8 metri. Din nefericire, tunelurile erau prea scurte și fuseseră săpate la o adâncime prea mică.

Peste 100 de oameni se află îngropați în aceste tuneluri, devenite morminte. În 1966, după ce săpaseră ințial tuneluri până la o adâncime de zece metri, sătenii din Vinh Moc și-au dat seama că aveau de-a face cu niște bombe care erau proiectate să penetreze la această adâncime.

Pe măsură ce bombele deveneau mai grele, sătenii săpau și mai adânc. După 18 luni, armata și localnicii din Vinh Moc mutaseră manual aproape 6.000 de metri cubi de pământ, săpând o vizuină în dealul de bazalt.

Sistemul de tuneluri are o lungime de 2.034 de metri, având o formă arcuită, iar culoarele au lățimea de 0.9 metri și înălțimea de 1.5 metri. În jurul tunelurilor se află mai mult de 8.000 de metri de tranșee pentru comunicare. Satul-tunel a fost locuit până în 1972.

Există trei niveluri de tuneluri

Harta tunelurilor din Vinh Moc

Primul nivel, aflat la adâncimea de 10-12 metri, adăpostea sediul comitetului de partid și cel al comandantului forțelor armate. Cel de-al doilea nivel, aflat la adâncimea de 12-15 metri, era zona în care locuiau oamenii din tuneluri și cei care treceau prin zonă.

Cel de-al treilea nivel, aflat la adâncimea de 30 de metri, era nivelul care adăpostea depozitul logistic. Nivelul era prevăzut cu intrări dinspre țărm și era camuflat din greu de natură.

Aici se mai aflau provizii de mâncare, arme și muniții depozitate pentru unitățile care luptau, baterii antiaeriene pentru insula Con Co și provizii pentru locuitori și pentru luptătorii din zonă.

Sute de tone de orez și muniții erau transportate cu bărcile de pescuit, în secret, de-a lungul a 26 de kilometri, până pe insula Con Co, pentru a ajuta bateriile antiaeriene care se aflau acolo.

Operație chirurgicală efectuată la lumina torțelor

În cele din urmă, în timp ce deasupra lor se duceau lupte, tunelurile au ajuns să includă spații de cazare, un spital, un pavilion de maternitate, o serie de puțuri cu apă, toalete, precum și puțuri ingenios proiectate pentru aer proaspăt și evacuarea fumului rezultat în urma gătitului, astfel încât acesta să nu poată fi detectat din aer.

Tunelurile sunt celebre pentru că au fost o întreprindere unică în lume, dar și pentru designul lor de o ingeniozitate meticuloasă. 60 de familii locuiau subteran și 18 copii s-au născut în pavilionul de maternitate. Mulți dintre acești copii încă locuiesc în acest district.

La apogeul ocupării, 600 de săteni și soldați trăiau în satul-tunel Vinh Moc. Tunelele protectoare au avut succes și niciun sătean din Vinh Moc nu și-a pierdut viața în timpul bombardamentelor.

Când forțele americane au început să bombardeze Hanoi cu bombardiere B52, în decembrie 1972, satele de pe coastă aflate la nord de zona demilitarizată au devenit, de asemenea, ținte.

Nașterea unui copiil la lumina torțelor

Singura lovitură directă suferită de tunelurile din Vinh Moc a venit din partea unei bombe de 90 de kilograme, însă aceasta nu s-a detonat. Bomba a fost scoasă afară și gaura rezultată a fost folosită ca puț pentru ventilație.

Astăzi, satul subpământean este deschis turiștilor. Diferența este că, în prezent, intrările în tuneluri au fost ranforsate cu pietre și ciment.

Acolo unde buștenii susțineau cândva tranșeele și adăposturile antiaeriene, aceștia au fost înlocuiți cu bușteni de ciment, care arată identic.

Puțurile de ventilație de la suprafață încă sunt acolo și arată ca niște fântâni obișnuite, pe care le poți întâlni în fiecare sat.

Bombe neexplodate, recuperate după război

La o privire mai atentă, îți vei da seama că aici sunt locurile în care săpăturile au ajuns la suprafață și apoi s-au răspândit, umplând craterele lăsate de bombe cu pământul rezultat.

Alteori, pământul a fost aruncat în mare și s-a împrăștiat de-a lungul linei de coastă.

Lumina era un lux în tuneluri. Grăsimea și uleiul animal erau conservate și erau folosite pentru a aprinde lămpile care erau folosite numai pentru ședințe, pacienți care constituiau o urgență și îngrijirea copiilor.

Astăzi, în loc de lămpile cu ulei și lumânările care ofereau o lumină slabă, iluminarea electrică de slabă intensitate oferă o impresie realistă a felului în care au trăit acei oameni.

Intrarea în tunel

Vizitatorii pot vedea firidele mici pentru somn, în care familiile își trăiau viața de zi cu zi. De asemenea, pot fi văzute firidele pentru îmbăiat și zonele de acces la puțurile cu apă proaspătă.

Unul dintre tuneluri era o cameră de ședințe, unde familiile se adunau, erau proiectate filme și se cântau tare cântece, în timp ce bombele cădeau ca ploaia.

Satul Vinh Moc este o mărturie a cât de potrivit era sistemul de peșteri și labirinturi pentru a-i proteja pe cei care locuiau în el.

Sala subterană de ședințe

Până la sfârșitul anului 1968, se alocaseră 7.5 milioane de ore de muncă pentru săparea tunelurilor și mutarea a patru milioane de metri cubi de pământ și piatră, care au fost excavați pentru a construi satele subpământene.

Tunelurile erau atât de joase, încât chiar și cei mai scunzi vietnamezi trebuiau să se aplece

Acestea includeau 114 sisteme de tuneluri de toate mărimile, cu o lungime totală de 40 de kilometri, în (ceea ce era atunci) Vietnamul de Nord (fără să punem la socoteală peste 2.000 de kilometri de tranșee, adică jumătate din lungimea întregii țări, și aproximativ 100.000 de alte tuneluri de toate felurile).


Dacă ți-a plăcut acest articol, descoperă și satele construite din bombe neexplodate, iar apoi află mai multe despre ororile cauzate de Agentul Portocaliu: Vietnamul vrea ca Monsanto să plătească.

Articole fascinante

Loading...
>