Coșmarul lui Rosemary Kennedy, sora lobotomizată pentru ca fratele JFK să ajungă președinte

Ani întregi, povestea surorii lui John F. Kennedy, Rosemary Kennedy, a fost ținută la secret, după ce lobotomia sa a dat greș, iar ea a ajuns o „legumă”: incapabilă să meargă sau să vorbească.

John F. Kennedy și soția sa, Jackie, sunt cei mai faimoși membri ai familiei Kennedy. Însă familia era binecunoscută cu mult timp înainte ca John să devină președinte.

Tatăl lui JFK, Joe, era un om de afaceri important din Boston, iar soția sa, Rose, era un filantrop cunoscut și avea o poziție socială importantă.

Împreună, cei doi au avut nouă copii, dintre care trei au intrat în politică. Însă, ca toate familiile celebre, și „clanul” Kennedy avea secretele sale.

Rosemary Kennedy, o naștere cu probleme

Rosemary Kennedy - Familia

Familia Kennedy, la Hyannis Port, pe 4 septembrie 1931. Rosemary este prima de la dreapta la stânga

Rosemary Kennedy s-a născut în 1918 și a fost al treilea copil al lui Joe și Rose. În timpul nașterii ei, obstetricianul care trebuie să asiste nașterea întârzia să apară.

Fiindcă nu voia ca fetița să se nască în lipsa unui doctor, sora medicală a ținut copilul pe loc în mod artificial.

Acțiunea sorei medicale urma să aibă consecințe permanente pentru Rosemary Kennedy. Lipsa de oxigen i-a vătămat permanent creierul, ceea ce a avut drept rezultat deficiențe mentale.

Fata arăta ca restul membrilor familiei Kennedy, cu ochii strălucitori și celebrul păr negru. Însă părinții știau că ea era diferită.

Marginalizată și retrasă de la școală

Rosemary Kennedy - Familia

Rosemary Kennedy, în centrul fotografiei

Fiind copil, Rosemary Kennedy nu reușea să țină pasul cu frații ei, care aveau o viață extrem de activă. Din cauza faptului că era exclusă de la majoritatea activităților, fata suferea de „crize”.

Mai târziu, s-a descoperit că acestea erau legate de deficiența sa mentală. Însă, în anii ’20, bolile mentale erau stigmatizate.

Temându-se de repercusiuni în cazul în care fiica ei nu avea să facă față, Rose a retras-o pe Rosemary de la școală și a angajat un meditator care s-o educe acasă.

În cele din urmă, a trimis-o la un internat, în loc s-o interneze într-o instituție medicală.

Vremuri mai bune în Anglia

Rosemary Kennedy - Fetele

De la stânga la dreapta: Kathleen, Rose și Rosemary Kennedy, prezentate publicului la Londra

În 1928, Joe a fost numit ambasador în Anglia. Întreaga familie s-a mutat peste Atlantic și a fost prezentată publicului atunci când a ajuns la curte. În pofida dizabilităților ei, Rosemary s-a alăturat familiei, pentru a fi prezentată publicului.

Desigur, nimeni nu știa cât de grave sunt problemele ei, deoarece familia Kennedy se străduise din greu să țină acest lucru sub tăcere.

În Anglia, Rosemary a avut parte de un sentiment al normalității, deoarece fusese înscrisă la o școală catolică, administrată de călugărițe.

Acestea aveau timpul și răbdarea de a o instrui. Sub îndrumarea lor, Rosemary Kennedy a înflorit.

Însă, în 1940, când forțele germane mărșăluiau spre Paris, familia Kennedy a fost nevoită să se întoarcă în Statele Unite.

„Exilată” la mănăstire

Rosemary Kennedy - Ea si tatal

Problemele psihice ale lui Rosemary erau o piedică în ambițiile politice ale tatălui ei

Educația lui Rosemary a fost abandonată. Odată întoarsă în SUA, Rosemary a fost plasată într-o mănăstire, însă nu a rămas acolo pentru mult timp.

Potrivit călugărițelor, Rosemary obișnuia să se strecoare afară noaptea și să meargă în baruri. Acolo, se întâlnea cu bărbați străini și îi însoțea acasă.

În același timp, Joe îi pregătea pe cei doi băieți mai vârstnici ai săi pentru o carieră în politică. Rose și Joe erau îngrijorați că obiceiurile lui Rosemary puteau să strice reputația familiei.

Așa că cei doi căutau o soluție pentru a pune capăt ieșirilor lui Rosemary. Doctorul Walter Freeman a fost soluția.

Condamnată la lobotomie de propria familie

Rosemary Kennedy - Dr Walter Freeman

Doctorul Walter Freeman

Freeman, alături de asociatul său, doctorul James Watts, desfășura cercetări asupra unei proceduri neurologice despre care se spunea că îi putea vindeca pe cei cu dizabilități mentale și fizice. Care era procedura? Lobotomia.

Când a fost introdusă în practică, lobotomia a fost salutată ca un leac minune și a fost larg recomandată de medici. Însă, cu tot acest entiziasm, existau multe semnale de avertizare care spuneau că lobotomia, deși ocazional eficientă, era distructivă.

Mama unei fete care fusese supusă lobotomiei își descria fiica ca fiind un alt om, chiar dacă înfățișarea ei era aceeași.

În pofidaf avertismentelor, Joe nu mai trebuia să fie convins. Lobotomia părea ultima speranță a familiei Kennedy.

Cu mulți ani mai târziu, Rose a afirmat că aflase că fiica ei urma să fie supusă unei astfel de proceduri abia după ce operația avusese loc.

Nimeni nu s-a gândit s-o întrebe pe Rosemary care era părerea ei privitoare la acest aspect. În 1941, la vârsta de 23 de ani, Rosemary Kennedy a fost supusă unei lobotomii.

O procedură barbară

Rosemary Kennedy - Lobotomie

Craniul tinerei a fost perforat cu dalta. Din acel moment, viața lui Rosemary a fost distrusă definitiv

În craniul ei s-au făcut două găuri, prin care au fost inserate spatule mici de metal. Spatulele au fost folosite pentru a tăia legătura dintre cortexul prefrontal și restul creierului.

Pe lângă spatule, doctorul Freeman obișnuia să insereze o daltă de spart gheața prin spatele ochilor pacientului, pentru a realiza tăietura. Însă nu se știe dacă așa a procedat și în cazul lui Rosemary.

De-a lungul întregii proceduri, Rosemary a fost trează, vorbind cu doctorii și recitându-le versuri asistentelor medicale. Doctorul și-a dat seama că procedura luase sfârșit atunci când Rosemary s-a oprit din vorbit.

Imediat după operație, familia Kennedy și-a dat seama că ceva nu era în regulă.

O viață distrusă

Rosemary Kennedy - Dr Walter Freeman

Rosemary (în scaunul cu rotile), alături de sora ei Eunice

Rosemary nu mai putea să vorbească sau să meargă. A fost internată într-un azil și a petrecut luni de zile făcând terapie fizică, până când și-a redobândit capacitatea de a se mișca.

Chiar și atunci, putea să-și miște o mână doar parțial. Rosemary a rămas timp de 20 de ani în azil, fără să poată vorbi sau merge și fără să-și mai poată vedea familia.

Abia după ce Joe a suferit un accident vascular grav, Rose s-a dus să-și vadă din nou fiica. Într-un acces de panică și furie, Rosemary și-a atacat mama, fiind incapabilă să se exprime în orice alt fel.

În acel moment, familia Kennedy și-a dat seama de ceea ce făcuse și a început să susțină drepturile celor cu dizabilități mentale. Când a ajuns președinte, John F. Kennedy a semnat Amendamentul pentru Sănătatea Mamei și a Copilului și pentru Retardare Mentală.

Fratele președintelui, Ted, s-a luptat pentru această lege cât timp fusese senator. După ce s-a întors în sânul familiei, Rosemary Kennedy și-a trăit restul vieții în Saint Coletta, o instituție de îngrijire medicală din Wisconsin, SUA.

Rosemary a murit în acest azil în anul 2005.

Articole fascinante

  • Mariana Antonica spune:

    Oare cum poti sa-ti condamni copilul la o astfel de viata? Puteau sa inceapa lupta pentru drepturile persoanelor cu dizabilitati de la cazul din familia lor. Infricosator!

  • >