La 96 de ani, această femeie este cel mai bătrân fotomodel din Asia

Cele mai multe modele își încep cariera la sfârșitul adolescenței și se retrag după ce împlinesc 30 de ani. Însă Alice Pang, în vârstă de 96 de ani, nu este un model obișnuit.

S-a apucat de modelling la 93 de ani, așa că s-ar putea spune că încă este o începătoare.

Originară din Hong Kong, lui Alice i-a plăcut întotdeauna să se îmbrace bine și să fie elegantă, însă nu a luat niciodată în considerare o carieră în modelling.

Nepoata ei a crezut întotdeauna că o astfel de carieră i s-ar potrivi, așa că, după ce a văzut un anunț pentru modele în vârstă de 65 de ani, a trimis poze cu bunica ei, care a fost selectată pentru o ședință foto.

Nefiind omul care să se ferească de o provocare, Alice s-a gândit să încerce. Deși nu știa nimic despre modelling, avea toate calitățile naturale pentru a reuși în acest domeniu.

Astăzi, este recunoscută drept unul dintre cele mai bune modele de vârsta a treia din Asia, precum și unul dintre cele mai înaintate în vârstă la nivel mondial.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

„Nepoata mea a văzut că se căutau modele de vârsta a treia pentru angajare și a trimis fotografii cu mine și se pare că m-au plăcut. Inițial, nu știam cum să fac această meserie, așa că managerul meu m-a învățat multe și fetele de acolo m-au ajutat cu machiajul. Treptat, am început să devin interesată de modelling și am devenit din ce în ce mai bună”, a spus Alice într-un interviu pentru YiTiao.

Foto: YouTube/YiTiao

Născută în 1923, Alice nu a visat niciodată că într-o bună zi va face modelling pentru branduri de lux precum Gucci, Ellery sau Valentino, cu atât mai puțin la vârsta de 96 de ani. Însă tenul ei alb și postura excelentă – calități neobișnuite pentru persoane de vârsta ei – au transformat-o într-una dintre cele mai căutate modele de vârsta a treia din industria modei.

„Am intrat în industrie la vârsta de 93 de ani și acesta este al treilea an în care lucrez ca model. Am filmat câteva reclame. Este nemaipomenit să fii admirată!”, a adăugat nonagenara.

Surprinzător este că Alice nu pune aspectul ei de invidiat pe seama vreunei diete stricte sau a exercițiilor fizice. Deși știe că exercițiile fizice îi ajută pe unii să se păstreze în formă, Alice nu are obiceiul de a face exerciții de dimineață și pune aspectul ei pe seama unor „gene bune”.

„Tonul pielii mele este ca fildeșul, fiindcă mă expun rareori la soare. De asemenea, am spatele drept. Exercițiile fizice sunt bune și mulți fac exerciții de dimineață, însă eu nu practic asta. Pur și simplu acesta este aspectul meu”, spune Alice.

Foto: YouTube/YiTiao

Cei mai mulți o laudă pentru stilul de viață activ și pentru curajul de a începe o carieră nouă după nouăzeci de ani. Însă Alice are și critici, care spun că ar trebui să se îmbrace și să se comporte potrivit vârstei pe care o are.

Alice alege să îi ignore și spune că fericirea ei personală este tot ce contează. Mai există și alte modele de vârsta a treia, însă Alice Pang este cea mai vârstnică dintre toate. Este cel mai bun exemplu că nu este niciodată prea târziu să te apuci de ceva nou în viață.


Citește și:


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu