Cine a fost al doilea trăgător? Misterul morții lui JFK se adâncește după șase decenii

Într-o zi care nu va fi uitată prea repede, preşedintele John F. Kennedy a fost împuşcat la Dallas, Texas. Asasinul a fost prins rapid, dar ucis în faţa camerelor de televiziune două zile mai târziu. La un sfert de secol după eveniment, teoriile despre o posibilă conspiraţie mai circulă încă.

Preşedintele fusese avertizat să nu plece la Dallas, deoarece se ştia că în acel oraş avea mulţi adversari influenţi. Însă John F. Kennedy nu a luat în seamă aceste avertismente.

Era important să-şi consolideze poziţia politică în Texas şi să caute sprijinul unor oameni puternici precum guvernatorul John Connally, pentru candidatura sa la alegerile din anul următor, candidatură încă neanunţată la acea vreme.

John F Kennedy in masina
Kennedy, împreună cu soția sa și guvernatorul Connely, în mașina care-i conducea de la aeroport

După sosirea la Love Field în Dallas, preşedintele şi soţia sa Jacqueline li s-au alăturat guvernatorului şi doamnei Connally, ocupând locurile din spate ale unei maşini decapotabile, al doilea vehicul dintr-un convoi ce străbătea oraşul; Kennedy urma să ţină un discurs cu ocazia unui dineu oficial.

În timp ce oamenii ieşiţi pe străzi ovaţionau, Nellie Connally s-a întors spre preşedinte şi a exclamat: „Nu puteţi spune că Dallasul nu vă iubeşte.“ La ora 12:30, convoiul de maşini a încetinit pentru a coti spre dreapta, iar apoi spre stânga, înainte de a intra într-un pasaj triplu pe autostrada ce îi ducea la destinaţie.

Un agent din prima maşină i-a spus şoferului: „încă cinci minute şi am ajuns.“ Într-una din maşinile din spate, secretara preşedintelui, Evelyn Lincoln, a remarcat: „Gândeşte-te puţin, am traversat întreg Dallasul şi nu a avut loc nici o demonstraţie de protest.“

O localnică a râs: „Nu suntem chiar atât de răi“, a răspuns. Deodată au izbucnit împuşcăturile. Un glonţ a trecut prin gâtul preşedintelui, iar apoi mai departe prin spatele, pieptul, încheietura dreaptă şi coapsa stângă a guvernatorului Connally. Kennedy şi-a dus mâinile la gât.

Connally, plin de sânge, s-a prăbuşit peste soţia sa pe scaunele din faţă. Auzind ţipătul guvernatorului, doamna Kennedy s-a întors speriată spre preşedinte, în timp ce un al doilea glonţ îi spulbera acestuia partea de sus a craniului.

Filmul asasinatului

Asasinarea celui de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite, la 22 noiembrie 1963, a uimit întreaga naţiune şi întreaga lume. Milioane de oameni şi-au petrecut cea mai mare parte a acelei vineri, precum şi următoarele trei zile în faţa televizoarelor, privind uluiţi scenele care au urmat acelei tragedii.

La câteva minute, Lee Harvey Oswald părăseşte Depozitul de carte şcolară, de unde trăsese cele două focuri de la o fereastră aflată într-un colţ al clădirii la etajul şase.

Lyndon B Johnson juramant
Vicepreședintele Lyndon B. Johnson depune jurământul

La ora 1:15 după-amiaza, Oswald îl împuşcă pe poliţistul din Dallas J.D. Tippit, care îl reţinuse pentru interogatoriu. Martori oculari cheamă forţele de poliţie şi le îndrumă spre cinematograful unde Oswald se refugiase.

Arestat pentru uciderea lui Tippit, iar apoi acuzat de asasinarea lui John F. Kennedy, Oswald neagă cea de a doua acuzaţie; este silit să ia asupra sa crima comisă de alţii, declară el.

La 12:38 după-amiaza, cazul cu numărul 24740 — un bărbat alb suferind de o rană provocată de o armă de foc —, este internat la Parkland Memorial Hospital, spre care maşina prezidenţială se îndreptase în goană.

La camera de gardă este chemat un preot, iar la ora două medicii declară moartea preşedintelui. Ignorând obiecţiile autorităţilor locale, agenţii Serviciilor Secrete depun trupul într-un sicriu şi îl transportă la Love Field.




În mai puţin de o oră, Lyndon B. Johnson depune jurământul de preşedinte. Lângă trupul lui Kennedy la bordul avionului prezidenţial Air Force One, se află Jacqueline Kennedy în taiorul ei roz stropit cu sânge.

Cortegiul prezidenţial ajunge în aceeaşi seară la Washington D.C., unde este efectuată o autopsie la Bethesda Naval Hospital. În Dallas, Oswald este supus unui interogatoriu de trei ore despre crimele comise.

Asasinare Lee Harvey Oswald
La fel ca și Kennedy, și Oswald este asasinat în direct

La cererea directorului F.B.I., J. Edgar Hoover, Oswald urmează să fie transferat duminică de la sediul poliţiei din Dallas la biroul şefului de poliţie al districtului.

În timpul transferului, cu puţin înainte de prânz, un angajat al unui club de noapte din Dallas, un anume Jack Ruby, iese dintr-un grup de reporteri sosiţi la faţa locului şi îl împuşcă pe Oswald — în văzul întregii naţiuni care urmărea evenimentul la televizor.

După propriile declaraţii, a acţionat spontan, pentru a răzbuna moartea preşedintelui şi a o scuti pe Jacqueline Kennedy de calvarul unui proces la Dallas.

Luni 25 noiembrie, la ora 9 dimineaţa, un sfert de milion de oameni au trecut prin faţa catafalcului pe care era expus trupul lui Kennedy, în clădirea Capitoliului. Doamna Kennedy a cerut ca edificiul să fie ţinut deschis toată noaptea pentru a permite accesul populaţiei. După serviciul funerar, John F. Kennedy a fost înmormântat la Arlington.

Îndoieli cu privire la explicaţiile oficiale

Chiar în dimineaţa morţii sale, preşedintele John F. Kennedy a făcut o remarcă tulburătoare către consilierul său.

„Dacă cineva vrea să împuşte un preşedinte, a spus el, nu e o treabă prea complicată. Tot ce ai de făcut e să te sui pe o clădire înaltă cu o armă cu lunetă, şi nimeni nu poate face nimic.“ Şi tot în aceşti termeni a fost descris asasinatul în raportul comisiei Warren, numite după şeful acesteia, preşedintele Curţii Supreme Earl Warren.

Prezentat preşedintelui Johnson la 24 septembrie 1964, raportul însuma 26 de volume de informaţii. Concluzia: John F. Kennedy fusese ucis de un fanatic care acţionase pe cont propriu, Lee Harvey Oswald.

 Comisia Warren
Comisia Warren

Dar chiar şi în timp ce comisia Warren îşi conducea investigaţiile amănunţite, au apărut o serie de semne de întrebare. Unii declarau că Oswald nu a acţionat singur, ci era doar un „asasin plătit“ al unei organizaţii internaţionale cu scopuri criminale.

În spatele ucigaşului s-ar fi aflat dictatorul cubanez Fidel Castro, sau chiar poliţia secretă sovietică. Alţii au susţinut că era vorba de un joc intern de putere și că agenţii FBI sau CIA erau cei responsabili. Şi, poate, varianta cea mai vehiculată, aceea că Kennedy ar fi fost o victimă a Mafiei.

Autopsie superficială și un creier dispărut

Reexaminând probele între 1976 şi 1978, o comisie a Camerei Reprezentanţilor a decis că autopsia făcută la Bethesda Naval Hospital la o zi după asasinarea lui Kennedy nu a fost efectuată după standarde.

Unul dintre medicii participanţi a protestat la acea vreme împotriva faptului că nu li s-a permis să studieze traseul celor două gloanţe prin trupul preşedintelui. Neputând stabili traiectoria gloanţelor, autopsia nu a avut cum să determine unghiul din care au fost trase, şi anume, dacă ambele proveneau de la fereastra Depozitului de carte şcolară din Texas, sau dacă, eventual, unul fusese tras din altă direcţie.

Creierul şi alte probe rămase în urma autopsiei i-au fost predate secretarului lui John F. Kennedy. Când acestea au fost depuse la Arhivele Naţionale în 1966, s-a descoperit că, de fapt, creierul dispăruse. Să fi fost astfel înlăturată o probă importantă?




Al doilea trăgător?

Comisia Warren a ajuns la concluzia că preşedintele fusese lovit de două gloanţe, ambele venind de sus şi din spatele său, ceea ce corespundea cu varianta oficială care stabilea că Oswald acţionase de unul singur. Concluzia se baza pe o examinare a filmării de la fața locului şi pe desene ale patologilor criminalişti.

Mai târziu, prin anii ’70, a fost reexaminată o altă probă: înregistrarea făcută de un poliţist din Dallas care făcuse parte din escorta de motociclişti a convoiului prezidenţial pe data de 22 noiembrie.

Din cauza unui defect tehnic, aparatul fusese lăsat în funcţiune pe toată durata drumului de la Love Field. Timp de ani de zile nu fusese luat în seamă, împreună cu alte probe, deoarece, în afară de un vag zgomot de fond, nu părea să conţină sunete identificabile.

Comisia a solicitat ca înregistrarea să fie studiată de către experţi cu ajutorul unor tehnici computerizate avansate. Descoperind zgomote care puteau fi luate drept împuşcături, experţii s-au dus la Dallas şi au efectuat o serie de trageri la locul asasinatului în 1978.

Comparând noile înregistrări cu cea veche de 15 ani, s-au putut identifica, cu o probabilitate extrem de mare, patru împuşcături distincte. Mai mult, experţii au susţinut că pot determina direcţia din care au fost trase gloanţele.

Într-adevăr, trei proveniseră de la fereastra Depozitului de carte şcolară unde se aflase Oswald. Cel de-al patrulea însă a fost tras de la mică distanţă, din faţa şi de la dreapta maşinii prezidenţiale.

O altă persoană, aflată pe ridicătura de teren acoperită cu verdeaţă ce dădea spre strada pe care înainta convoiul, trăsese în preşedinte.

Al doilea asasin
De pe această movilă de pământ se presupune că ar fi venit al patrulea glonț

Comisia Warren ignorase sau se decisese să nu ia în consideraţie mărturiile celor care au declarat că ar fi auzit o a patra împuşcătură.

Alţi martori au susţinut că au zărit în dreptul ridicăturii de teren fumul lăsat de un foc de armă, precum şi câţiva oameni suindu-se în maşini ale FBI într-o parcare din apropiere, deşi FBI declarase că nu amplasase nici un fel de forţe în zonă în acea zi.

Trei persoane au încercat să prindă un om care fugea din parcare, dar acesta a scăpat.

Deja celebrul film al asasinării președintelui surprinde momentul când capul acestuia s-a prăbuşit în faţă, probabil după ce primul glonţ tras din spate i-a trecut prin gât. Dar apoi capul îi este zvârlit înapoi într-o mişcare care nu putea fi provocată decât de un glonţ fatal venit frontal.

Acesta i-a spulberat jumătate din cap şi a ieşit pe partea cealaltă. Analizând toate probele, comisia Camerei Reprezentanţilor a ajuns în 1979 la concluzia că preşedintele „a fost probabil asasinat în urma unei conspiraţii“. Dar cine erau conspiratorii? Raportul nu făcea nici o precizare.

Un personaj dubios

În ciuda a tot ce s-a scris despre el de la asasinarea preşedintelui, Lee Harvey Oswald rămâne o enigmă, un personaj misterios ale cărui motive în comiterea teribilei crime nu şi-au găsit niciodată explicaţia.

După ce a părăsit şcoala la vârsta de 16 ani, Oswald s-a înscris în marina militară la 24 octombrie 1956. S-a specializat ca tehnician de radare, fiind repartizat la baza aeriană Atsugi de lângă Tokio. Avea puţini prieteni şi îşi petrecea cea mai mare parte a timpului său liber citind — în special cărţi despre marxism — şi studiind limba rusă.




Înainte de a fi trimis înapoi în Statele Unite la sfârşitul lui 1958, Oswald ajunsese de două ori în faţa Curţii Marţiale şi devenise un suporter entuziast al lui Fidel Castro, care preluase puterea în Cuba în ianuarie 1959.

Oswald soldat
Oswald, pe vremea când era în marina militară

La 11 septembrie 1959, Oswald a fost eliberat din marina militară pentru a-şi putea îngriji mama rămasă fără sprijin. Cu toate acestea, după ce i-a dat o sută de dolari, şi-a cumpărat un bilet pe o navă care pleca de la New Orleans în direcţia Le Havre, în Franţa, iar apoi şi-a continuat drumul prin Europa până la Moscova.

Pe 31 octombrie s-a prezentat la ambasada americană de aici cu o cerere de renunţare la cetăţenia americană, declarând că era marxist şi solicitase cetăţenia sovietică. Sovieticilor le-a oferit informaţii pe care le obţinuse în timpul serviciului în armată.

Oswald a rămas în Uniunea Sovietică doi ani şi jumătate, căsătorindu-se cu o rusoaică, dar treptat a fost dezamăgit de viaţa într-un stat marxist. La 1 iunie 1962, lui Oswald, soţiei sale, Marina, şi fiicei lor, June, li s-a permis să părăsească Uniunea Sovietică.

Nu a primit niciodată cetăţenia sovietică şi a negat că ar fi livrat informaţii secrete ruşilor. Departamentul de Stat al Statelor Unite a trecut peste decizia Serviciului de Imigrare şi Naturalizare şi a acceptat repatrierea lui Oswald. Să fi fost dezertarea iniţială a fostului soldat din marina militară planificată de CIA; să nu fi realizat sovieticii că aveau de-a face cu un agent dublu? În ancheta oficială a asasinatului, unele întrebări nu au fost puse niciodată; altele au rămas fără răspuns.

„Fair Play for Cuba“

După o serie de slujbe mărunte la Fort Worth şi Dallas, în primăvara lui 1963 Oswald s-a mutat cu familia la New Orleans. Dar înainte de a părăsi Texasul, şi-a cumpărat, prin poştă, o puşcă cu lunetă.

În opinia comisiei Warren, a încercat să-l asasineze cu aceasta pe generalul de divizie în retragere Edwin A. Walker, un delegat ultraconservator care îi cerea preşedintelui Kennedy să trimită trupe pentru înlăturarea lui Castro.

Lee Harvey Oswald
Oswald, împreună cu soția sa rusoaică și cu fiica lor

La New Orleans, Oswald s-a erijat în ceea ce Comisia Warren a numit „preşedintele imaginar al unei organizaţii inexistente“, comitetul „Fair Play for Cuba“, o organizaţie pro-castristă.

Adresa pe care a înregistrat-o era, în mod ciudat, o clădire în care se aflau birourile unui agent FBI pensionat, Guy Banister, despre care se credea că este coordonatorul mai multor grupuri militante anticastriste.

În ciuda faptului că Oswald a fost arestat în două rânduri în august 1963, în urma unor dispute cu exilaţi cubanezi anti-castrişti, el şi Banister păreau să aibă o relaţie amicală.

Aparent tot atât de deziluzionat de revenirea în Statele Unite, pe cât fusese de tentativa de dezertare în Uniunea Sovietică, în septembrie Oswald a plecat la Mexico City. De aici a încercat fără succes să obţină o viză de tranzit prin Cuba, în drumul său spre Uniunea Sovietică. Reîntorcându-se la Dallas, Oswald s-a angajat la Depozitul de carte şcolară al statului Texas la mijlocul lui octombrie.

John F. Kennedy, faţă în faţă cu Mafia

Atât John F. Kennedy, cât şi fratele său, Robert F. Kennedy, se opuneau vehement crimei organizate din Statele Unite. Când fratele său l-a numit în fruntea Departamentului de Justiţie în 1961, Robert Kennedy a lansat în numele acestei instituţii un război împotriva crimei organizate. Una dintre ţintele lui era Carlos Marcello, şeful Mafiei din New Orleans, care a fost expulzat în Guatemala.

După ce s-a întors în secret în Statele Unite, Marcello a pus la cale să se răzbune. Acţiunile lui Robert Kennedy puteau fi anihilate prin eliminarea fratelui său, preşedintele.

„Kennedy n-o să ajungă la alegeri [din 1964] i-a declarat un şef mafiot din Florida unui informator FBI în aceeaşi lună. O s-o păţească.“ În primăvara lui 1963, un asociat al lui Marcello afirma că se pusese un preţ pe capul preşedintelui.

Carlos Marcello
Carlos Marcello

Mafia mai avea şi alte motive pentru a-l îndepărta pe Kennedy: acesta nu acţiona destul de rapid pentru a salva Cuba de Fidel Castro. Când a ajuns la putere, Castro a izgonit Mafia, care obţinea profituri estimate la mai mult de 110 milioane de dolari pe an, din droguri, jocuri de noroc şi prostituţie la Havana.

Membrii Mafiei îşi doreau reluarea acestor afaceri profitabile şi au fost dezamăgiţi când Kennedy nu a sprijinit adecvat invazia eşuată a Golfului Porcilor din aprilie 1961. Criza rachetelor din Cuba, din octombrie 1962, luase sfârşit în momentul în care sovieticii s-au retras; cu toate acestea, victoria americană nu a slăbit poziţiile lui Castro.

În ciuda discursului dur ţinut la Miami, preşedintele îi susţinea prea puţin pe exilaţii anti-castrişti din Statele Unite şi descurajase iniţiativele de organizare a unor atacuri independente asupra Cubei.

Cei care susţineau ideea unei conspiraţii mafiote au încercat fără succes să stabilească legături între Oswald şi Ruby, pe de o parte, şi Mafie, pe de altă parte. Un lucru este, însă, cert: pentru multă vreme de acum înainte, asasinarea lui Kennedy va rămâne un mister.

Ca să știi mai mult, citește „Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea”

O remarcabilă antologie ce reunește scrisori celebre într-un impresionant arc de timp care străbate vremurile, purtându-ne din Antichitate până în vremurile noastre și vorbindu-ne despre putere, iubire, creație, sex, credință și război, „Pecetluite în istorie” este un autentic omagiu adus genului epistolar, oferind cele mai faimoase scrisori care au marcat istoria lumii, cultura universală și viața intimă a unor personaje ilustre.

Reputatul istoric Simon Sebag Montefiore a realizat o selecție de peste o sută de epistole, din care unele sunt pline de noblețe și înălțătoare, altele detestabile și tulburătoare, unele se constituie în adevărate capodopere literare, altele sunt brutale, dure și șocante; multe sunt erotice, altele sfâșietoare.

În binecunoscutul său stil antrenant de talentat narator, Montefiore ne arată de ce aceste scrisori sunt o lectură indispensabilă: cum ele ne descifrează trecutul, ne îmbogățesc viața de azi și ne luminează ziua de mâine.

„Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

2 comentarii la „Cine a fost al doilea trăgător? Misterul morții lui JFK se adâncește după șase decenii”

  1. S-au facut multe speculatii referitor la moartea fostului presedinte american John F. Kennedy . Nu vreau sa comentez eu cine i-ar fi dorit moartea (vezi destule documentare ).Mister si speculatii sunt si referitor la moartea fratelui sau Robert F. Kennedy , in 5 iunie anul 1968 care a candidat si el pentru presedentia S.U.A. , (milita indeosebi impotrivaa razboiului din Vietnam – lucru care nu era pe placul unora ). Mistere (si nu sunt singurele ) neelucidate nici pana in ziua de azi , iar adevarul nu cred ca se va afla vreodata . Cine ar avea interesul sa se afle ? Oricum familia Kennedy a avut un destin tragic .

Lasă un comentariu