În Al Doilea Război Mondial, Japonia a desfășurat – în secret – o serie de experimente pe oameni. Totul, sub paravanul „cercetărilor de război”.
Peste 3.000 de oameni – cei mai mulți civili chinezi, însă și prizonieri de război ruși, britanici și americani – au fost disecați de vii, infectați cu ciumă bubonică și folosiți drept cobai umani în vederea testării unor tratamente pentru degerături.
Conform Atomic Heritage Foundation, Unitatea 731 a fost constituită în 1936, în orașul Harbin de azi, în nord-estul Chinei, pentru ca Armata Imperială Japoneză să desfășoare cercetări privind războiul biologic, capacitățile anumitor arme și limitele corpului uman.
Era o operațiune strict secretă, iar unitatea a fost descrisă oficial ca fiind un gater, apoi un centru de purificare a apei. Chiar și în ziua de azi, faptul că Unitatea 731 a existat este un lucru puțin cunoscut atât în Japonia, cât și în afara ei.
Fabrica de ciumă bubonică
Astăzi, rămășițele unității, care a fost transformată în muzeu, amintesc de un lagăr nazist de exterminare, cu linii ferate dezafectate și clădiri fantomatice.
Într-una dintre clădiri încă se mai găsesc șiruri întregi de cuști în care erau ținuți șobolanii pe care doctorii japonezi i-au folosit pentru a răspândi ciuma bubonică printre oamenii pe care urmau să facă experimente.
Fotografiile din cartea intitulată „Unitatea 731: Laboratorul diavolului, Auschwitz-ul Estului” arată niște soldați japonezi care iau parte la o vivisecție – o operație desfășurată pe o persoană în viață, cu scopul de a studia țesutul și organele vii.
Experimentele și disecțiile pe bărbați, femei și copii erau făcute fără anestezic, pentru ca rezultatele să nu fie influențate de folosirea diverselor substanțe.
Prizonierii erau infestați cu diferite boli, după care unele organe le erau îndepărtate, în timp ce erau încă vii, pentru ca savanții să poată studia efectele maladiilor înainte să înceapă procesul de descompunere.
Unele experimente pe oameni implicau operații fără anestezie
Prizonierilor li se amputau membrele pentru a fi studiată pierderea de sânge. S-au făcut experimente pe oameni privind degerăturile, deoarece japonezii încercau să găsească cel mai bun tratament pentru această afecțiune.
Prizonierii erau expuși la temperaturi extrem de scăzute ca să dezvolte degerături, după care japonezii încercau să afle în cât timp se instala cangrena și pentru cât timp putea supraviețui un om cu cangrenă.
În cadrul unui experiment desfășurat pe civili chinezi tineri, brațele le erau înghețate bocnă, după care erau introduse într-o cadă cu apă fierbinte. Carnea se desprindea de pe oase, în timp ce prizonierul era încă viu.
Savanții japonezi au folosit prizonierii și pentru a studia bolile cu transmitere sexuală. I-au obligat pe prizonierii infectați cu sifilis să întrețină relații sexuale cu prizonieri sănătoși, pentru a studia modul în care se transmitea această boală.
Doctorii le-au injectat prizonierilor sânge animal sau i-au obligat să stea în aceleași celule cu prizonierii bolnavi, pentru a studia infecțiile. De asemenea, femeile erau violate sistematic astfel încât să rămână însărcinate. Totul, „în numele științei”.
Uneori, viitoarea mamă era infectată cu sifilis sau cu altă boală, pentru ca japonezii să studieze efectele maladiei asupra fetusului. O fotografie șocantă găsită în arhive înfățișează o chinezoaică aflată pe punctul de a da naștere, cu fetusul întors în pântec în poziția corespunzătoare.
Fusese deschisă cu bisturiul de la gât până la pelvis, iar copilul din pântec a fost expus vederii. Deși se știe că s-au născut mulți copii la Unitatea 731, nu există relatări despre supraviețuitori.
Unii dintre prizonierii de aici au murit în cadrul unor experimente pe oameni care testau arme precum grenadele și bombele biologice. Alții au fost îngropați de vii sau înecați.
Pe lângă cei 3.000 de oameni uciși aici, se crede că alte zeci de mii au murit după ce japonezii au folosit descoperirile doctorilor de la Unitatea 731 împotriva inamicilor, în timpul războiului.
Alături de puricii infectați cu ciumă, japonezii au răspândit și febră tifoidă, holeră și alte boli în rețelele de apă potabilă ale satelor din China.
Deși au existat mii de victime, guvernul japonez a negat existența unității care făcuse experimente pe oameni. Abia în 1998, Curtea Supremă a recunoscut indirect existența acesteia, printr-o hotărâre care stabilea că exista un consens academic potrivit căruia Unitatea 731 chiar existase.
Omul responsabil cu desfășurarea operațiunilor de la unitate, Shiro Ishii, a scăpat de pedeapsă după război.
Ishii și alți japonezi de la Unitatea 731 au primit imunitate din partea SUA, în schimbul dezvăluirii totale a rezultatelor experimentelor privitoare la mijloacele de război biologic.
Ishii a murit de cancer de laringe în 1959, în Tokyo, la vârsta de 67 de ani. La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. URSS a judecat în cadrul unor procese 11 dintre savanții de la Unitatea 731. Aceștia au fost condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 25 de ani de muncă silnică în lagărele de muncă din Siberia.