O oglindă spartă sau o pisică neagră reprezintă pentru mulți oameni certitudinea că se va întâmpla ceva rău. Unii montează potcoave de fier deasupra ușii casei pentru a atrage norocul. În schimb, alții n-ar trece pe sub o scară nici în ruptul capului.
Aceste superstiții sunt atât de înrădăcinate în viața noastră, încât mulți credem în ele fără a ne mai întreba de ce.
Totuși, cum au ajuns aceste lucruri banale să fie învestite cu semnificații atât de puternice și, mai ales, de ce ne lăsăm influențați de ele?
De ce batem în lemn?
Toată lumea știe: când spui ceva de rău și nu vrei să se adeverească, bați în lemn și – ca prin farmec – pericolul e îndepărtat. Probabil că toți am făcut asta măcar o dată în viață.
Bătutul în lemn este una dintre acele superstiții bizare foarte răspândite, practicate în țări de pe toate continentele. Dar de unde provine acest obicei?
Originile exacte acestei superstiții se pierd în negura timpului, însă există câteva teorii despre ele. Unele popoare păgâne credeau că spiritele și zeii trăiesc în copaci, iar atunci când doreau să obțină protecția lor, băteau în lemn.
Se spune că prima bătaie era pentru a atrage atenția spiritului, iar a doua era pentru a mulțumi. Mai târziu, creștinii au preluat această superstiție, însă au adaptat-o la religia lor.
Pentru creștini, a atinge o suprafață de lemn însemna același lucru cu a atinge lemnul crucii pe care a fost răstignit Isus. Astfel, persoana care făcea acest gest primea protecția lui Dumnezeu, iar unii creștini chiar purtau cu ei mici bucăți de lemn, „în caz de nevoie”.
Bătutul în lemn a devenit una dintre cele mai importante superstiții ale evreilor în timpul Inchiziției spaniole. Mulți evrei se ascundeau de inchizitori în sinagogi de lemn, iar pentru a primi acces era nevoie să bați în lemn într-un anumit mod.
Așa a ajuns bătutul în lemn să fie asociat cu siguranța și cu supraviețuirea, iar practica a rămas chiar și după apusul Inchiziției.
De ce aduce o oglindă spartă șapte ani de ghinion?
La fel ca în cazul multor superstiții vechi de secole, nu se mai știe de ce cred oamenii că o oglindă spartă aduce ghinion. Totuși, putem intui ideea generală: credința că oglinda reflectă nu doar trupul, ci și sufletul.
În trecut, oamenii credeau că imaginea din oglindă este o proiecție a sufletului, iar spargerea oglinzii a ajuns să fie asociată cu distrugerea sufletului.
Potrivit acestei superstiții, odată distrus, sufletul nu-și mai poate apăra de ghinion „proprietarul”.
Romanii au fost cei care au introdus ideea că o oglindă spartă aduce șapte ani de ghinion. De ce șapte? Deoarece, potrivit unei credințe din Roma antică, viața se reînnoiește la fiecare șapte ani.
Astfel, odată pornit tăvălugul ghinionului, va fi nevoie de șapte ani pentru ca blestemul să înceteze.
De ce aduc potcoavele noroc?
Potcoava este încă un lucru despre care oamenii cred că aduce noroc. Ca să ne dăm seama de ce, trebuie să ne întoarcem în timp, la civilizația celților.
Potrivit folclorului celtic, în Epoca de Piatră, nordul Europei și insulele britanice erau populate de spiriduși. Când triburile celților au început să invadeze teritoriile, în jurul anului 400, spiridușii s-au ascuns în păduri și s-au camuflat purtând haine verzi.
Printre celți au început să circule povești cu privire la acești „oameni mici, cu puteri magice”, pe care îi numeau „elfi” sau „goblini”.
În aceste povești, „goblinii” sunt înfățișați ca ființe malefice, care aduc necazuri. Se spune că „goblinii” făceau vrăji pentru a împiedica vacile să producă lapte și găinile să facă ouă.
Legendele mai spun că aceste mici creaturi ajungeau chiar și să fure copii mici. Dar, cum fiecare își are nașul, se pare că „goblinii” se temeau de fier.
De aceea, pentru a alunga „goblinii” din case, celții agățau potcoave de fier deasupra ușilor de la intrare.
Ulterior, după ce regiunea a fost creștinată, simbolul potcoavei a fost adaptat la noua religie, sub forma legendei Sfântului Duncan.
Sfântul patron al fierarilor, aurarilor, bijutierilor, Duncan – care a trăit între anii 909 și 988 – a fost abate şi arhiepiscop și, la un moment dat, a fost canonizat.
Există mai multe legende despre Sfântul Duncan, însă toate se referă sub o formă sau alta la confruntarea lui cu diavolul.
Într-una dintre aceste povești se spune că sfântul era un fierar foarte priceput, așa că diavolul i-a cerut odată să îi potcovească armăsarul.
Duncan s-a prefăcut a fi de acord și a purces la treabă cu diavolul, observându-l îndeaproape. Sfântul Duncan a profitat de ocazie, a înșfăcat un picior al diavolului şi l-a potcovit.
Urlând de durere, diavolul l-a rugat pe sfânt să îi scoată potcoava. Sfântul Duncan a fost de acord, dar cu o condiție: necuratul să jure că nu va mai intra niciodată în vreo casă care are o potcoavă atârnată deasupra ușii.
Lipsit de alternative, diavolul a făcut această promisiune.
De ce nu trecem pe sub scări?
Am putea spune că nu e chiar o superstiție, ci mai degrabă o măsură de siguranță. Și totuși, chiar și atunci când nu există un pericol, evităm să trecem pe sub o scară rezemată de zid.
De ce avem această teamă? Unii susțin că superstiția își are originile în Egiptul Antic, când oameni credeau că dacă treci pe sub scări riști să vezi zei urcând sau coborând.
O credință mai recentă este cea creștină, conform căreia forma creată de o scară sprijinită de un zid reprezintă un triunghi care aduce aminte de Sfânta Treime.
Desigur, orice persoană care trece pe sub scară s-ar face vinovată de ruperea Sfintei Treimi și ar fi cu siguranță pedepsită.
De ce aduce pisica neagră ghinion?
Chiar și acum, în secolul XXI, mulți oameni cred că pisicile negre sunt malefice și aduc ghinion. Totuși aceste feline nu au fost considerate întotdeauna aducătoare de ghinion și necazuri.
De fapt, civilizația egipteană privea pisicile (inclusiv pe cele negre) cu venerație. Aceste feline sunt considerate și în prezent aducătoare de noroc în anumite culturi.
În lumea occidentală, pisicile negre au început să fie văzute cu ochi răi abia în Evul Mediu. Atunci, sub influența propagandei Bisericii, oamenii au început să le asocieze cu vrăjitoarele și spiritele malefice.
S-a ajuns atât de departe încât, în 1232, Papa Grigore al IX-lea a declarat oficial pisicile negre „încarnarea diavolului”. Așa au ajuns oamenii să ucidă mii de feline domestice.
În timp, pisicile negre au fost asociate în mod nejustificat cu aproape orice lucru rău. Așa stând lucrurile, data viitoare când o pisică neagră îți taie calea, gândește-te de două ori înainte să faci semnul crucii sau trei pași înapoi.
Bietul animal este doar în trecere.
