Întunericul coborâse peste piaţa Tiananmen. Toată după-amiaza megafoanele transmiseseră marşuri, în timp ce mii de studenţi şi elevi făceau repetiţii pentru parada care avea să marcheze cea de a 22-a aniversare a Republicii Populare Chineze, la 1 octombrie.

Deodată liniştea a fost întreruptă de zgomotul unor motoare ambalate: aproape 50 de limuzine negre au intrat în piaţă şi s-au oprit în faţa Marii Săli a Poporului, o construcţie rezervată celor mai importante întruniri guvernamentale.

Din maşini au coborât personajele de marcă ale guvernului chinez şi ale Partidului Comunist conducător. Mai exact, toţi, cu excepţia ministrului Apărării, Lin Biao.

Mai târziu în aceeaşi seară, la vreo 270 de kilometri de Beijing, un avion decola de pe un aeroport aflat în apropiere de Beidaihe, o staţiune a litoralului chinez. Îndreptându-se spre nord-vest, avionul a survolat graniţa cu Republica Populară Mongolă şi s-a prăbuşit în jurul orei 2:30 dimineaţa.

O prăbușire suspectă

În aparatul prăbuşit s-au găsit nouă trupuri pe jumătate arse, arme, documente, precum şi echipament care identifica aparatul ca aparţinând forţelor aeriene chineze. La cererea guvernului chinez, trupurile au fost îngropate la locul accidentului.

Festivităţile aniversare programate pentru 1 octombrie, care l-ar fi plasat pe Lin Biao alături de preşedintele Partidului Comunist, Mao Zedong, au fost anulate fără vreo explicaţie. Numele lui Lin, ca şi cele ale altor comandanţi militari de rang înalt nu au mai fost menţionate în presa controlată de guvern.

Acestea au fost evenimentele din 12-13 septembrie 1971. Exista oare vreo legătură între întrunirea nocturnă a conducătorilor chinezi, accidentul de avion de a doua zi dimineaţă şi anularea festivităţilor? Povestea care a circulat în următorii ani nu este încă pe deplin lămurită.

Lin Biao, comandant militar veteran al forţelor comuniste, devenise ministru al Apărării în 1959. Şapte ani mai târziu, a fost numit şi vicepreşedinte al Partidului Comunist, iar în 1969 desemnat oficial ca succesor al preşedintelui Mao.

Lupta pentru putere

Ascensiunea sa a fost marcată de un aparent devotament total faţă de Mao. Lin fusese cel care întocmise volumul Citate din preşedintele Mao Zedong, „cărticica roşie“ pe care o purtau fanaticele Gărzi Roşii studenţeşti în timpul Marii Revoluţii Culturale Proletare lansate de Mao în 1965.

Îndreptată împotriva celor cu autoritate în cadrul partidului care au luat calea capitalismului, Revoluţia Culturală mobiliza tineretul Chinei în acţiunea de apărare a comunismului.

Totodată, ea a contribuit la consolidarea puterii supreme deţinute de Mao în calitate de conducător al Partidului Comunist. Când tulburările politice ameninţau să degenereze într-un război civil sângeros, Lin a intervenit cu forţele militare din comanda sa pentru a reinstaura ordinea în naţiunea dezbinată.

De pe margine asista la aceste evenimente premierul Ciu Enlai, care dispreţuia disputele ideologice inutile provocate de Revoluţia Culturală şi era preocupat doar să întărească economia Chinei. Dar când Ciu a început să reabiliteze funcţionari de partid revocaţi în timpul tulburărilor politice, el a intrat în conflict cu Lin, care voia ca militarii să deţină puterea decisivă.

Spre deosebire de Lin, Ciu a realizat pericolul de a fi numărul doi după Mao, care era obsedat de putere, şi s-a mulţumit să fie numărul trei sau chiar patru în ierarhia politică.

Nemulţumit să fie doar desemnat ca eventual succesor al lui Mao, Lin, în vârstă de 62 de ani, a comis un gest îndrăzneţ la o adunare de partid din august 1970. Într-o manevră de linguşire nedisimulată, el a propus mai întâi un amendament la constituţie astfel ca Mao să fie canonizat ca „geniu“.

Conspirație împotriva lui Mao

Apoi, a sugerat ca locul liber rămas în urma înlăturării fostului președinte Liu Shaoqui să fie ocupat şi ca Mao să fie numit deopotrivă şef al statului şi al partidului. Dacă Mao refuza, Lin cerea ca altcineva — probabil el însuşi — să fie numit în această funcţie.

Până şi Mao s-a împotrivit primei sugestii și, declinând şi poziţia de şef al statului, Mao a decis ca aceasta trebuie să rămână vacantă. Era evident pentru toată lumea că preşedintele partidului era nemulţumit de maşinaţiile transparente ale lui Lin.

După unele teorii, această ruptură între Mao şi Lin a constituit începutul unei conspiraţii care a atins apo­geul în noaptea dintre 12 spre 13 septembrie 1971. „Dacă nu există nici un post de preşedinte al statului, atunci ce poate face Lin Biao? Cu ce să se ocupe?“, se plângea soţia şi confidenta politică a lui Lin, Ye Qun.

Chiar şi la vârsta de 77 de ani, Mao nu dădea vreun semn de îmbătrânire sau măcar că s-ar fi gândit la retragerea din funcţia de conducător suprem al ţării. Soţul ei avea trei soluţii, afirma Ye Qun: să aştepte răbdător inevitabila moarte a lui Mao; să renunţe la visul de putere; să îl înlăture pe Mao şi să preia conducerea Republicii Populare Chineze.

În toamna lui 1970 Lin Biao l-a trimis pe fiul său, Lin Linguo, într-o misiune secretă în cele mai mari oraşe ale Chinei, pentru a organizeza o reţea de ofiţeri militari loiali şi demni de încredere, ce avea să fie cunoscută sub numele de Flota Unită. Până în primăvara lui 1971 conspiratorii au întocmit planul unei lovituri militare care să-l înlăture pe Mao Zedong de la puterea de care se agăţa cu atâta tenacitate.

I-a fost dat numele de cod „Proiectul 571“ deoarece cuvintele chinezeşti pentru aceste trei numere sunt de asemenea conţinute şi în sintagma „revoltă armată“. Mao a fost numit „B-52“, după bombardierul american. Lin avea simpatii prosovietice, aşa că detesta orice era legat de Statele Unite.

Trei atentate nereușite

Au avut loc trei atentate asupra lui Mao: un atac aerian asupra reşedinţei preşedintelui din Shanghai; distrugerea trenului său particular în drum de la Shanghai la Beijing; trimiterea unui asasin deghizat în curier la casa sa din Beijing.

Când şi cel de-al treilea a dat greş — ultimul la 12 septembrie —, Lin Biao, soţia şi fiul său, împreună cu alţi complotişti s-au îmbarcat la bordul avionului Trident de pe un aeroport de lângă Beidaihe.

Prinderea şi mărturisirea curierului l-au implicat pe Lin în conspiraţie. Nesiguri de amploarea sprijinului de care se bucura ministrul Apărării în cadrul instituţiei militare, Mao şi Ciu Enlai au convocat întrunirea târzie de la Marea Sală a Poporului. În timpul deliberărilor, avionul a decolat.

Deşi Lin plănuise să zboare spre sud cu scopul de a câştiga sprijin militar pentru lovitura de stat, se pare că odată aflat la bord s-a răzgândit şi s-a decis să se refugieze în Uniunea Sovietică. Dar Lin Biao şi apropiaţii săi au murit cu toţii în accidentul aviatic din Mongolia.

Aceasta era, cel puţin, versiunea prezentată iniţial de presa internaţională şi mai mult sau mai puţin confirmată anul următor de guvernul chinez. O relatare diferită şi mult mai şocantă a apărut în 1983, o dată cu publicarea în Statele Unite a unui raport sustras din China şi atribuit unui insider cu pseudonimul de Yao Ming-le.

Înscenarea unui război fals

După declaraţiile lui Yao, existau două conspiraţii distincte. Prima, „Proiectul 571“, era pusă la cale de Lin Liguo şi urmărea doar asasinarea lui Mao. Ea a fost anulată de Lin Biao în favoarea unui plan mai elaborat cu numele de cod „Muntele Turnului de Jad“, după cartierul de vile luxoase de la marginea Beijingului locuite de elita politică.

Aici urma să fie prins Mao. Planul riscant al lui Lin impunea un sprijin secret din partea Uniunii Sovietice în înscenarea unui fals atac asupra Chinei. Acesta putea să-i furnizeze scuza pentru declararea legii marţiale, punerea lui Mao şi a lui Ciu Enlai „sub protecţie“, ca în final aceştia să fie ucişi, iar Lin să poată pune mâna pe putere.

Apoi, în iulie 1971, lumea internaţională a fost surprinsă să ia cunoştinţă de vizita secretă a secretarului de stat Henry Kissinger şi de negocierile cu Ciu Enlai care vizau o relaxare a tensiunii care marcase relaţiile dintre cele două ţări încă de la venirea comuniştilor la putere în 1949.

La începutul anului următor, preşedintele Richard Nixon urma să viziteze China. Aparenta reconciliere cu Statele Unite, precum şi o continuă deteriorare a relaţiilor deja înăsprite cu Uniunea Sovietică impuneau ca acţiunea „Muntele Turnului de Jad“ să fie lansată cât mai rapid.

Data aleasă era ziua când Mao se întorcea dintr-o călătorie în sud, pe sau în jurul lui 11 septembrie. Între timp, însă, printr-o înşelătorie, Ciu Enlai se pare că reuşise să afle de la fiica lui Lin, Lin Liheng, despre complotul fratelui ei, ba chiar şi de cel urzit de tatăl acesteia. Ciu l-a prevenit pe Mao de pericol şi cei doi i-au întins o cursă lui Lin.

Dineu la preşedintele Mao

În seara de 12 septembrie, Lin Biao şi soţia sa erau invitaţi la un dineu oficial organizat cu ocazia revenirii din călătorie a lui Mao, la vila acestuia din Muntele Turnului de Jad. După o cină fastuoasă, cu puţin înainte de ora 11, Mao a condus cuplul la maşina care îi aştepta.

Câteva minute mai târziu, pe drumul care cobora de la vila lui Mao, rachete trase de o echipă de ambuscadă au distrus maşina şi pasagerii acesteia. Ciu Enlai a verificat personal dacă trupurile carbonizate erau într-adevăr cele ale lui Lin Biao şi Ye Qun.

Fiind nevoie de o explicație pentru dispariția lui Lin, episodul trebuia mușamalizat cât de repede posibil. Conform acestei variante, doar Lin Liguo fugise la bordul lui Trident. Avioanele de luptă chinezeşti care îl urmăreau au lansat un atac încununat de succes, iar avionul s-a prăbuşit imediat după ce a trecut graniţa cu Mongolia.

Oricare dintre variante este preferată, incontestabil rămâne faptul că Mao şi-a eliminat rivalul. În anul următor, el îl întâmpina pe preşedintele Nixon la Beijing, avându-l alături pe premierul Ciu Enlai.

La moartea sa în 1976, Mao Zedong, în vârstă de 83 de ani, încă mai controla China, la construcţia căreia contribuise. Până în ultima clipă a evitat să împartă puterea sau să desemneze vreun succesor la conducerea celei mai numeroase naţiuni din lume.