Te duci la cămară și iei o conservă de sardine, mazăre sau altceva. Pare atât de natural și de simplu, dar, dacă te uiți la termenele de expirare a alimentelor din cutii, vei vedea că acestea pot rezista ani de zile fără să se strice. Ca să înțelegem cum de este posibilă această „minune” alimentară, trebuie să facem un salt în timp…

Oamenii au căutat întotdeauna diferite modalități de conservare a alimentelor. Saramură, congelare, afumare, îndulcire. Există multe moduri de conservare a alimentelor, dar una dintre marile descoperiri conceptuale a venit odată cu apariția focului.

La acel moment, oamenii și-au dat seama că mâncarea gătită, adică pusă pe foc, avea un gust mai bun și o aromă mai puternică. Şi-au dat seama, de asemenea, că temperatura ridicată ajută la conservarea alimentelor.

La începutul secolului XIX, în Franța, bucătarul Nicolas Appert a inventat conservele. Să aruncăm o privire asupra a ceea ce înseamnă „conservele” și de ce este important acest cuvânt în viața noastră de zi cu zi.

Appert a fost un cofetar francez care s-a născut în 1749 și a murit în 1841. A fost al nouălea din 11 frați. Familia sa deținea un han, unde Nicolas a început să lucreze de tânăr.

După câțiva ani de muncă acolo, a deschis o fabrică de bere împreună cu câțiva dintre frații săi. La scurt timp după aceea, a devenit bucătarul șef al unui nobil german. După cum se vede, era pasionat de gătit. Continuându-și cariera culinară, următorul pas a fost deschiderea propriei sale patiserii la Paris.

În afară de viața sa profesională, Nicolas era foarte interesat și implicat în politică. La începutul Revoluției Franceze, a fost mai întâi un fel de purtător de cuvânt și apoi comandant al diviziei revoluționare din districtul său.

În timpul revoltelor din august 1792, Appert a fost la fel de activ, devenind ofițer al diviziei sale. Mai mult, la procesul lui Ludovic al XVI-lea, a fost ales ca delegat pentru a păzi închisoarea, iar mai târziu chiar a luat parte la procesul de execuție a monarhului.

Cu toate acestea, atunci când Robespierre a condus revoluția pe calea exceselor autoritare, Appert a fost considerat suspect de moderat. De fapt, a fost arestat, dar răsturnarea guvernului revoluționar l-a salvat de la ghilotină.

Dar să lăsăm deoparte activitatea sa politică, care ne interesează prea puțin, și să ne uităm la interesul său pentru conservarea alimentelor. Acest interes pentru conservare pare să fi apărut tocmai în timpul perioadei petrecute în închisoare.

Imediat după ce a ieșit din temniță, a început să lucreze la ideea de a crește durata de valabilitate a alimentelor conservate. După multe experimente eșuate, a găsit o metodă simplă care părea să funcționeze destul de bine.

Appert lua mâncare, o gătea în mod normal și apoi o punea într-un borcan de sticlă închis ermetic. Pentru a închide borcanul folosea un dop de plută pe care îl presa cu o sârmă și sigila totul cu ceară de sigiliu. Apoi, scufunda recipientul cu alimente în apă clocotită.

Prin acest procedeu simplu, mâncarea gătită rezista mult mai mult timp fără să se strice și își păstra gustul și mirosul bun timp de luni de zile. A produs aceste prime alimente ambalate într-un atelier din Ivry și le-a vândut apoi în patiseria sa din Paris.

În această perioadă, împăratul Napoleon a angajat Franța într-o serie de războaie în care armata a suferit mai multe pierderi din cauza malnutriției și a intoxicațiilor alimentare decât din cauza vicisitudinilor războiului.

Nicolas Appert a trimis mostre din mâncarea sa marinei franceze, unde a avut imediat succes. Până atunci, soldații și marinarii care călătoreau pe mare puteau mânca doar alimente sărate și afumate, dar nu aveau practic acces la fructe, legume sau carne.

Napoleon era foarte îngrijorat de pierderile cauzate de alimentația proastă, nu numai în rândul marină, ci și în rândul armatei terestre, așa că, prin intermediul contelui de Montelivert, i-a oferit lui Appert o recompensă de 12.000 de franci.

Appert a publicat „Arta de a conserva timp de mai mulți ani toate tipurile de substanțe animale și vegetale” (pe care o poți citi gratuit aici), în care a prezentat sistemul său de conservare. În curând, a trecut de la micul său atelier la deschiderea unei fabrici mult mai mari. În 1812 a primit medalia de aur a Societății pentru promovarea industriei naționale, iar zece ani mai târziu a fost numit „Binefăcător al omenirii”.

În ciuda acestor laude, fabrica sa a fost distrusă în timpul luptelor împotriva Prusiei din 1814, iar invenția sa fost în curând relativ uitată, deoarece părea utilă doar pentru a hrăni soldații.

Appert și-a sfârșit viața într-o sărăcie atât de lucie, încât a fost îngropat într-o groapă comună. De fapt, nu și-a brevetat niciodată invenția, așa că nu a reușit să o valorifice la maximum.

În 1985, autoritățile din Paris au decis să numească o stradă după celebrul inventator. Din nefericire, locul a devenit celebru în 2015, întrucât la numărul 10 de pe strada Nicolas Appert se afla redacția revistei Charlie Hebdo, scena unui atac terorist.

Metoda lui Appert s-a dovedit a fi utilă pentru păstrarea în bune condiții a tuturor tipurilor de alimente. Appert nu era om de știință și nu cunoștea explicația că alimentele tratate în acest fel pot fi păstrate în stare perfectă pentru o perioadă lungă de timp.

Abia în 1860, Louis Pasteur a demonstrat că microorganismele prezente în alimente pot fi ucise prin căldură. În plus, recipientul închis ermetic împiedica pătrunderea de noi microorganisme.

Evoluția sistemului Appert

Sistemul Appert folosea, după cum am menționat deja, borcane de sticlă. Principala lor problemă era că erau relativ ușor de spart. Așa că Philippe de Girard s-a gândit să folosească borcane cilindrice și din fier forjat.

Și-a prezentat ideile în Marea Britanie, unde a făcut echipă cu antreprenorul Peter Durand. Acesta din urmă a fost cel care a patentat sistemul îmbunătățit al lui Appert și a înlocuit borcanele de sticlă sau de fier ale lui Girard cu recipiente din tablă.

Trebuie reținut că tabla nu este altceva decât o foaie subțire de fier supusă unei băi de staniu, proces care previne oxidarea. În 1811, Durand a vândut brevetul lui Bryan Donkin, inginer și inventator. În 1813, Donkin a deschis prima fabrică de conserve din istorie.

Pentru a-și face cunoscut produsul, l-a prezentat membrilor înaltei societăți londoneze, cum ar fi Ducele de Wellington și Ducele de York. Prin intermediul lor, a reușit chiar să convingă familia regală să guste din mâncarea conservată și să îi dea „aprobarea”. În 1820, a câștigat un contract de furnizare de conserve pentru Marina Regală.

În 1821, William Underwood a adus conservele în SUA și a deschis o fabrică în Boston, unde a produs conserve de homar și somon, cu un oarecare succes. În 1861, în timpul Războiului Civil American, conservele au luat amploare, fiind folosite pe scară largă pentru a hrăni trupele.

În secolul XX, utilizarea conservelor a fost esențială în timpul celor două războaie mondiale și a devenit treptat ceea ce este astăzi, o metodă obișnuită de conservare în viața noastră de zi cu zi. Data viitoare când deschizi o conservă, amintește-ți de Appert…