5 genii fără studii care au câștigat Premiul Nobel
Iată o serie de povești de viață ieșite din comun și care demonstrează că un om cu mintea sclipitoare nu are neapărat nevoie de diplome pentru a obține Premiul Nobel.
Iată o serie de povești de viață ieșite din comun și care demonstrează că un om cu mintea sclipitoare nu are neapărat nevoie de diplome pentru a obține Premiul Nobel.
Yanjin este considerat cel mai îngust oraș din lume. În cel mai îngust punct al său, așezarea are doar 30 de metri lățime, în timp ce secțiunea cea mai lată măsoară 300 de metri.
Vacile, ciorile și cucii par creaturi banale. În realitate, fac parte dintr-un grup select de animale ale căror comportamente sfidează înțelegerea biologilor.
Martin Laurello a fost, probabil, singurul om care își putea vedea spatele fără să se uite în oglindă. A profitat de talentul său deosebit pentru a face mulți bani.
De la planeta pe care plouă cu fier, până la planeta de diamant și „vagaboanda” care rătăcește prin galaxii, iată cele mai bizare exoplanete descoperite până azi.
Pot provoca boli incurabile sau chiar moartea, dar – deși sunt atât de periculoase – sunt considerate delicatese și mulți își pun viața în primejdie consumându-le.
Filmele și jocurile pe calculator îi înfățișează pe vikingi ca pe niște barbari violenți, fără prea multă inteligență. Nimic mai greșit!
Despre Puțul din Barhout, localnicii din Yemen spun că este un loc malefic, unde sălășluiesc demoni. Până acum, nimeni nu a reușit să ajungă la fundul acestei gropi uriașe, care emană un miros insuportabil.
Aduceau ceva bani și, uneori, prestigiu, dar erau scârboase, periculoase sau chiar mortale. Iată câteva locuri de muncă din trecut pe care astăzi nimeni nu și le-ar dori.
Toată lumea a auzit de ele, dar nici specialiștii nu le înțeleg în totalitate. Corpul uman ascunde bine câteva secrete. Iată șapte exemple surprinzătoare.