Era în plină criză economică, iar Michael Malloy, un șomer alcoolic, trăia de pe azi pe mâine. Nu avea nicio pregătire și nu se remarca prin nimic. Așadar, existau toate premisele ca Malloy să aibă o viață banală.

Asta, până când bărbatul a devenit ținta unor intenții criminale care i-au atras porecla „Rasputin din Bronx”. Cum s-a ajuns aici? Ei bine, deși a fost ținta unei serii uimitoare de tentative de asasinare, Michael Malloy s-a încăpățânat să supraviețuiască.

Un bețiv notoriu

Michael Malloy locuia în New York și lucra cu ziua pe unde apuca. Confruntat cu o viață grea, Malloy își îneca amarul în alcool, frecventând diverse cârciumi, alături de personaje dubioase, după cum amintește revista Smithsonian.

Michael Malloy era client regulat al barului lui Tony Marino, unde obișnuia să bea până când cădea din picioare. Marino, în vârstă de 27 de ani, se putea socoti norocos atunci când vedea bani de la clienți pentru whiskey-ul de contrabandă pe care îl vindea.

Caietele cu datorii erau ținute la zi, însă datoriile erau rareori plătite.

Complotul uciderii lui Michael Malloy

Așa că, pentru a face rost de bani, Tony Marino a ajutat-o pe Mabel Carson, o femeie fără adăpost, să încheie o asigurare de viață și a convins-o să-l numească singurul beneficiar al poliței. Apoi, a ucis-o și a încasat polița de asigurare, în valoare de 2.000 de dolari.

Într-o după-amiază din iulie 1932, Malloy bea ca de obicei. Marino și cei doi prieteni ai lui, Francis Pasqua și Daniel Kriesberg, au avut o idee să facă un ban rapid.

Urmau să încheie o poliță de asigurare de viață pe numele lui Malloy și apoi să-l ajute pe acesta să bea până moare. Trecutul lui Michael Malloy era necunoscut, iar bărbatul nu avea prieteni sau familie.

Până și vârsta lui era necunoscută. Cu siguranță, era o persoană căreia nu avea să i se ducă dorul și a cărei identitate ar fi putut fi falsificată cu ușurință.

La urma urmei, Marino mai dusese la bun sfârșit o astfel de înșelătorie cu un an înainte.

O treabă ce părea simplă

Malloy, care era mereu beat, părea a fi o țintă și mai ușoară. În jurul acestui complot s-a format un adevărat „trust al crimei” (după cum aveau să scrie ziarele mai târziu).

Membrii găștii erau Marino, Kreisberg, Pasqua, barmanul Red Murphy și infractorii John McNally, Edward Smith, zis Ureche de Pleu, Tony Bastone, zis Durul, și Joseph Maglione.

Treaba lui Murphy era să-l identifice pe Michael Malloy, după ce acesta ar fi murit, în calitate de „rudă apropiată”. Dacă planul avea să fie încununat de succes, fiecare criminal avea să primească 3.576 de dolari (echivalentul a 65.000 de dolari în ziua de azi).

A fost destul de ușor să-l păcălească pe Malloy, iar acesta a semnat trei polițe de asigurare pe numele „Nicholas Mallory”. Odată polițele de asigurare semnate, uciderea lui Malloy părea o simplă formalitate.

Băutura și otrava nu au niciun efect

Malloy avea oricum o stare de sănătate destul de proastă. Așa că Marino spera că, dacă va continua să-i umple paharul, Malloy avea să bea până la moarte.

Însă, după trei zile de băut în continuu, Malloy încă respira. Așa că Marino i-a otrăvit băutura. Unii spun că a folosit antigel, apoi terebentină și, în final, alifie de cai cu otravă de șobolani.

Alții spun că i-a dat lui Malloy „alcool din lemn”, adică metanol distilat din lemn. Acest tip de alcool este atât de puternic, încât până și o cantitate mică poate cauza orbirea.

Marino a așteptat până când Malloy s-a îmbătat cu whiskey, înainte să treacă la „alcool din lemn” cu o puritate de 100%. Dar Malloy n-a observat nimic și a înghițit plin de veselie băuturile, seară după seară.

Într-o noapte, Malloy s-a prăbușit inconștient pe podea. Însă, spre uluirea celor care încercau să-l ucidă, nu a dat colțul. În schimb, a început să sforăie.

După câteva ore, când s-a trezit, a continuat să ceară de băut. Era nevoie, așadar, de măsuri radicale: „trustul crimei” a decis să otrăvească și mâncarea lui Malloy.

Timp de două zile, l-au hrănit pe Malloy cu stridii marinate în alcool metilic. Malloy înghițea stridiile una după alta, între două pahare de „alcool din lemn”.

Complotiștii au așteptat cu răbdare clipa în care Malloy avea să crape. Însă clipa aceea nu a venit, iar bărbatul a continuat să mănânce și să bea.

Criminalii devin tot mai inventivi

Marino a trecut la modalități mai agresive. A lăsat o conservă de sardine să putrezească timp de câteva zile. Apoi, a pregătit un sandviș pentru Malloy, asezonat cu sticlă pisată, cuie de fixat mocheta și bucăți din conserva de sardine, măcinate fin.

Malloy a mâncat sandvișul și a cerut altul. Deja, gașca era disperată. Ținând cont de costul polițelor, de cel al whiskey-ului și al celorlalte tipuri de alcool industrial, uciderea lui Malloy se dovedea a fi o întreprindere costisitoare.

Venise iarna, așa că l-au dus pe bărbatul beat în Parcul Crotona, situat la aproximativ 800 de metri de cârciuma lui Marino. L-au trântit pe o bancă, i-au rupt hainele și au turnat pe el 20 de litri de apă.

Însă a doua zi, spre surprinderea lui Marino, acesta l-a găsit pe Malloy în pivnița bodegii, plângându-se de o răceală.

Se trece la violență

Până acum, avuseseră loc patru tentative de a-l ucide pe Malloy și niciuna din ele nu îi pusese viața în pericol. S-a luat hotărârea că era nevoie de metode mai brutale.

„Trustul” l-a angajat pe șoferul de taxi Hershey Green să-l calce pe Malloy cu mașina. În toiul nopții, Malloy, beat criță, a fost pus pe mijlocul drumului.

Însă, în timp ce mașina rula spre el, bărbatul a reușit să își revină, chiar dacă era beat, și să se ferească. După ce s-a ferit de două ori, taxiul l-a lovit și apoi a intrat în el și cu spatele.

Membrii grupului l-au abandonat pe Malloy, după ce sosirea unui trecător i-a pus pe fugă. Erau siguri că bețivul era mort.

O săptămână mai târziu, Murphy s-a dat drept fratele lui „Nicholas Mallory” și a sunat la morgi și spitale în speranța că va afla că bărbatul este mort.

Însă Malloy dispăruse. În ziare nu apăruse nicio știre despre vreun bărbat călcat de mașină. Câteva zile mai târziu, acesta a intrat șchiopătând în bodega lui preferată ca să-și vadă prietenii și să-și primească porția gratuită de alcool.

Deși avea craniul fracturat și un umăr rupt, Malloy încă se ținea bine. Cum se apropia termenul de plată al primei de asigurare pentru luna februarie, grupul s-a gândit să angajeze un ucigaș profesionist.

Dar asta ar fi costat prea mult. Așa că au încercat să calce alt bețiv cu mașina ca să-și încaseze banii de asigurare. Însă și acesta a supraviețuit.

Moartea lui Michael Malloy

Pe 21 februarie 1933, gașca a reușit în cele din urmă să-și ducă planul la bun sfârșit. Într-o cameră închiriată, i-au băgat în gură unul dintre capetele unui furtun de la o lampă cu gaz, i-au înfășurat strâns un prosop pe față și apoi l-au otrăvit cu monoxid de carbon.

Un doctor care era prieten cu Pasqua a falsificat un certificat de deces pe numele lui Nicholas Mallory. Grupul a primit doar 800 de dolari din partea companiei Metropolitan Life Insurance.

Lucrurile au luat o întorsătură urâtă atunci când criminalii au încercat să ridice banii de la a doua companie de asigurări, Prudential Life Insurance.

Companiile de asigurări „miros” ceva necurat

Agenții de la Prudential au cerut să vadă cadavrul. Când Pasqua le-a spus că acesta fusese deja îngropat, compania de asigurări a alertat autoritățile.

În mai 1933, cadavrul lui Malloy a fost exhumat. Certificatul de deces fals spunea că murise de pneumonie, însă autopsia a arătat altceva.

Green a început să vorbească, fiindcă nu era mulțumit de partea sa de bani. Poliția a descoperit că și o femeie fără adăpost murise în bodega lui Marino în circumstanțe suspecte și că Marino era singurul beneficiar al asigurării de viață a femeii.

Apoi, într-o chestiune separată, „Durul” Bastone a fost împușcat și ucis, iar Joseph Maglione a fost cel acuzat de această crimă.

Băieții se „prăjesc” pe scaunul electric

În curând, existau destule probe pentru a-i aresta pe ceilalți membri ai „Trustului crimei”. Frank Pasqua, Tony Marino, Daniel Kriesberg și Joseph Murphy au fost judecați de tribunalul din Bronx.

La început, au încercat să pună crima pe seama nebuniei. Însă, când șiretlicul a dat greș, au început să dea vina unii pe alții. În cele din urmă, l-au acuzat pe Bastone de uciderea lui Malloy.

Dar strategia nu le-a ieșit. În iunie și iulie 1934, Pasqua, Marino, Kriesberg și Murphy au fost executați pe scaunul electric în închisoarea Sing Sing.

Harry Green a fost singurul membru al „Trustului crimei” care a scăpat de execuție, fiind trimis la închisoare.