Povestea de groază a lui Willie Francis, adolescentul executat de două ori pe scaunul electric

Willie Francis a fost condamnat la moarte prin electrocutare pe scaunul electric. O greșeală a călăului beat a avut drept rezultat un șoc dureros și o supraviețuire miraculoasă.

Pe 3 mai 1946, Willie Francis, un tânăr în vârstă de 17 ani, se pregătea pentru ultimele lui clipe pe această lume. Willie a fost legat de „Gertie-cea-de-groază”, scaunul electric al statului Louisiana.

Tânărul era prea speriat ca să rostească mesaje de adio, așa că și-a încleștat pumnii și a așteptat momentul inevitabil în care comutatorul avea să fie acționat.

Însă, când a venit clipa, s-a întâmplat ceva neașteptat. Ca prin miracol, Francis a supraviețuit. Nu avea de unde să știe că supraviețuirea lui avea să fie punctul de plecare al unei bătălii legale care avea să dureze un an.

Cazul lui avea să ajungă la Curtea Supremă a SUA, unde tânărul urma să fie din nou condamnat. Astfel, Willie și-a câștigat renumele de „adolescentul care a fost executat de două ori”.

Prima execuție a lui Willie Francis

După ratarea primei execuții, Francis a oferit o mărturie rară cu privire la experiența prin care trece un om atunci când este electrocutat în acest mod:

„Cel mai bun fel de a descrie senzația este pac! bum! Parcă sute și mii de ace mă înțepau în tot corpul și îmi simțeam piciorul stâng de parcă cineva îl tăia cu o lamă. Simțeam cum brațele îmi săreau în sus. Pentru o clipă, am crezut că o să cad cu tot cu scaun. Cred că le-am strigat să se oprească. Mi-au spus că am strigat: Ia-l de pe mine! Ia-l de pe mine! Știam sigur ce aș fi vrut să facă: să-l oprească”, a relatat Willie Francis.

După ce scaunul a dat greș, s-a descoperit că „Gertie-cea-de-groază” fusese pregătită necorespunzător. La acea vreme, scaunul electric era portabil, fiind transportat cu un camion de la o închisoare la alta, pentru a face posibile execuțiile.

Cei doi călăi responsabili de execuție băuseră în noaptea dinaintea punerii în aplicare a sentinței lui Francis. Călăii erau căpitanul Ephie Foster și un fost pușcăriaș pe nume Vincent Venezia, care anterior lucrase ca ajutor de electrician în cadrul sistemului penitenciar al statului Louisiana.

Culmea, chiar dacă vina pentru eșecul execuției fusese a călăilor, tot ei erau furioși pe condamnat. Foster chiar îi spusese „adio” lui Willie atunci când acționase comutatorul.

După câteva minute, când a văzut că Francis încă respira, Foster a strigat:

„De data asta am ratat, dar o să te rezolv săptămâna viitoare chiar dacă voi fi nevoit să folosesc un bolovan!”

Totuși, Willie Francis nu a fost executat în săptămâna care a urmat. În schimb, a ajuns pe prima pagină a ziarelor. Mulți credeau că supraviețuirea lui se datora intervenției divine.

În circumstanțele date, mai era posibil ca statul Louisiana să-l execute pe acest adolescent? Implicarea mass-media a atras atenția și asupra modului în care negrii erau tratați de către sistemul de justiție.

Pentru autorități, nu era un deloc un lucru de dorit. Francis era negru, sărac și încă era minor (aceasta era situația multor condamnați). De asemenea, beneficia de prea puțină protecție din partea legii.

Crima lui Francis

Cu aproape un an și jumătate mai devreme, în noiembrie 1944, cineva îl împușcase pe Andrew Thomas, un farmacist alb din orașul de origine al lui Francis, St. Martinville. La două luni după crimă, încă nu exista niciun suspect.

Atunci, șeriful din St. Martinville i-a cerut șefului poliției din Port Arthur să aresteze „pe oricine”, numai să rezolve mai repede cazul. Câteva săptămâni mai târziu, polițiștii au găsit omul potrivit: Willie Francis.

Francis tocmai își vizita una dintre surori în Port Arthur. A fost arestat din cauza suspiciunii că ar fi fost complicele unui vânzător de droguri.

Însă poliția nu a reușit să probeze legătura dintre Francis și vânzătorul de droguri. Prin urmare, polițiștii au început să-l interogheze cu privire la crima din St. Martinville.

Avocații apărării s-au transformat în acuzatori

Poliția a susținut că a găsit la Francis portofelul și actele de identitate ale celui ucis. În câteva minute, anchetatorii au obținut de la Francis o mărturisire.

A doua zi, au obținută a doua mărturisire. Poliția a negat că ar fi folosit mijloace de coerciție, chiar dacă este foarte probabil ca unele dintre cuvintele din text să fi fost dictate de un polițist.

La trei săptămâni după arestare, Francis s-a trezit în fața unui juriu format din bărbați albi. A pledat „nevinovat”, însă avocații săi – albi – au încercat să-l facă să pledeze „vinovat” și apoi au refuzat să facă orice declarație în deschiderea procesului.

Oribil este și faptul că avocații lui Francis au refuzat să cheme martori la proces, deși probele împotriva clientului lor erau cel puțin îndoielnice.

Arma crimei era, la rându-i, învăluită în mister. Acuzarea spunea că Francis furase pistolul de la ajutorul de șerif, însă acesta raportase că pistolul lipsea deja de două luni la momentul crimei.

Un caz cusut cu ață albă

Mai mult, pistolul nu a fost analizat în vederea prelevării de amprente, iar gloanțele găsite în corpul farmacistului nu au fost comparate cu cele din pistol.

Pistolul și gloanțele au fost pierdute, în mod suspect, chiar înainte de proces, în timp ce erau transportate la FBI pentru a fi analizate. De fapt, pistolul îl lega de crimă pe ajutorul de șerif.

De fapt, acesta chiar îl amenințase cu moartea pe farmacist, pe care îl bănuia că încercase să-i seducă soția. Mai mult, vecinii victimei fuseseră treziți de împușcături în noaptea crimei.

Unul dintre martori susținea că văzuse farurile unei mașini pe aleea din fața casei farmacistului. Era puțin probabil ca un adolescent negru și sărac să fi avut acces la o mașină și, oricum, Francis nici măcar nu știa să conducă.

Parcă pentru a spori îndoielile, medicul legist a spus că Thomas fusese, cel mai probabil, ucis de un profesionist, o persoană care știa să mânuiască un pistol.

Toată lumea îl vrea mort

După un astfel de proces, tatăl lui Willie, Frederick Francis, a simțit că execuția ratată a fiului său fusese un dar divin. Frederick a reușit să-l angajeze pe avocatul Bertrand DeBlanc, care a fost de acord să lupte pentru Francis la tribunal.

Asta, în pofida faptului că farmacistul fusese cel mai bun prieten al său.

DeBlanc l-a apărat pe Francis într-un mod total diferit față de apărarea oferită de avocații din timpul primului proces. De-a lungul anului care a urmat, DeBlanc a luptat în procesul de apel privitor la condamnarea la moarte a tânărului.

Pledoaria lui DeBlanc a fost că „este inuman să obligi un om să fie executat cu scaunul electric de două ori”. Avocatul susținea că „unul dintre amendamentele Constituției SUA numește metode cum ar fi cea a scaunului electric o pedeapsă crudă și neobișnuită”.

De asemenea, o nouă execuție a lui Francis ar fi fost împotriva prevederii care interzice pedepsirea aceleiași infracțiuni de mai multe ori. Pe DeBlanc îl aștepta o luptă dificilă.

A doua execuție

Mai întâi, avocatul a pledat în fața Comisiei pentru Grațieri din Louisiana pe 31 mai 1946. Însă, în pofida argumentelor lui DeBlanc, Francis a fost programat pentru o nouă execuție.

Așa că DeBlanc (cu ajutorul lui Skelly Wright, pe atunci avocat în Washington) a dus cazul lui Francis în fața Curții Supreme a SUA.

Din nefericire, după o schimbare de poziție a unuia dintre cei nouă judecători, votul a fost de 5 la 4 împotriva lui Francis. Se întâmpla la o zi după ce Willie Francis împlinise 18 ani.

În ciuda faptului că votase împotriva lui Francis, judecătorul Felix Frankfurter avea conflicte interioare. Cu ajutorul unui prieten avocat, a încercat să-l convingă pe guvernatorul statului Louisiana, Jimmie Davis, să-l grațieze pe Francis. Din păcate, nu a reușit.

DeBlanc nu a renunțat niciodată la cazul lui Francis. Avocatul a jurat că-i va oferi un proces echitabil după ce a aflat că unul dintre călăii responsabili de prima execuție era în stare avansată de ebrietate atunci când o pregătea pe „Bertie-cea-de-groază”.

Însă lui Francis i s-a refuzat un nou proces. Când DeBlanc i-a spus lui Francis că avea de gând să-i ducă procesul încă o dată în fața Curții Supreme, Francis i-a spus să nu se mai deranjeze.

Willie nu mai voia să sufere alte dezamăgiri și i-a spus doar atât: „Sunt gata să mor.” Pe 9 mai 1947, la puțin mai mult de un an după prima tentativă de execuție, Willie Francis a fost legat încă o dată de scaunul electric.

A fost întrebat dacă avea vreun ultim mesaj. Willie a răspuns: „Absolut niciunul.” La 12:05, comutatorul a fost acționat. Cinci minute mai târziu, Francis a fost declarat mort.

De asemenea, îți recomandăm să citești și despre cazul lui Wenceslao Moguel Herrera, omul care a supraviețuit după ce a fost împușcat de un pluton de execuție.