Apărut parcă din senin, un bărbat care se declara preacuvios a reuşit să aibă o influenţă ciudată asupra familiei regale a Rusiei, în anii dinaintea Primului Război Mondial. Să fi fost Rasputin un om cu puterea vindecătoare a unui sfânt sau un excepțional şarlatan machiavelic?
Teama şi neliniştea domnesc la palatul de la Ţarskoe Selo, reşedinţa imperială din apropierea capitalei ruse, Sankt Petersburg. Ţareviciul Alexei, în vârstă de nici trei ani, a căzut în timp ce se juca şi acum suferă cumplit din cauza hematoamelor de sub pielea palidă, semnalând o hemoragie internă care îi pune viaţa în pericol.
Băiatul are hemofilie, afecţiune care împiedică coagularea sângelui şi pe care a moştenit-o de la mama sa, ţarina Alexandra. Chiar şi cea mai mică rană îi poate provoca o sângerare incontrolabilă. Cum medicii de la Curte erau neputincioşi, Alexandra şi soţul ei, ţarul Nicolae al II-lea, se rugau la căpătâiul copilului în acea noapte de iulie a anului 1907 şi aşteptau un musafir secret.
Cu doi ani în urmă, Grigori Eftimovici le fusese prezentat de către marile ducese Miliţa şi Anastasia. Potrivit celor două femei, care erau verişoare prin alianţă ale lui Nicolae, Grigori avea misterioase puteri tămăduitoare.
La îndemnul lor, cuplul imperial îl chemase la palat, având grijă ca sosirea lui să nu fie observată de gărzile palatului. Aproape de miezul nopţii, bărbatul, care arăta ca un sălbatic, cu părul negru uşor încărunţit şi o barbă încâlcită, a intrat în dormitorul ţareviciului.
Grigori a îngenuncheat şi s-a rugat în faţa unei icoane. Când s-a ridicat, a făcut semnul crucii deasupra ţareviciului, şi-a pus palma aspră pe fruntea fierbinte a băiatului şi a spus cu un glas apăsat şi melodios:
„Nu te teme, Alexei, acum totul va fi bine. Mâine vei fi iar sănătos.“
Apoi, după ce îl linişteşte şi îl încântă pe băiat cu basme siberiene, pleacă. „Credeţi în puterea rugăciunii mele“, le-a spus Grigori părinţilor îngrijoraţi, „şi fiul vostru va trăi“. Alexei s-a făcut bine, iar Nicolae şi Alexandra i-au mulţumit lui Dumnezeu că le-a trimis pe acel om sfânt cu puteri tămăduitoare.
Practic, nu se ştie nimic despre viaţa lui Grigori Eftimovici înainte de venirea lui la Sankt Petersburg, la sfârşitul anului 1903. La acea dată, avea între 33 şi 40 de ani, era fiul unui ţăran siberian, iar în sat i se spunea Rasputin, ceea ce în rusă însemnă „destrăbălat“.
Destrăbălatul Rasputin
Era vestit pentru beţii, încăierări şi petreceri cu femei uşoare. Dar, la un moment dat, a trăit câteva luni într-o mănăstire din zonă şi, după această experienţă, şi-a asumat identitatea de stareţ, un părinte trăind sărăcăcios şi solitar, consacrându-şi viaţa ajutorării celor aflaţi în suferinţă sau derivă spirituală.
Inamicii lui Rasputin au susţinut, însă, ulterior că făcea parte dintr-o sectă interzisă, care îşi exprima fervoarea religioasă prin orgii nocturne. Acest lucru pare a fi în concordanţă cu filozofia specifică nelegiuitului călugăr, căci Grigori spunea că izbăvirea vine doar din comiterea păcatului, urmată de căinţă.
Rasputin — care nu şi-a renegat numele — şi-a luat o soţie, care i-a născut patru copii. Unul dintre fiii săi a murit de mic, altul era debil mintal şi a rămas acasă, cu mama sa, în satul siberian. După ce a devenit o persoană influentă la Curte, autointitulatul stareţ şi-a adus cele două fiice la Sankt Petersburg pentru a trăi alături de el şi a fi educate acolo.
Suspectul stareţ a venit pentru prima oară la Sankt Petersburg în 1903 şi s-a prezentat părintelui Ioan din Kronstadt, cel mai respectat cleric din oraş, drept un păcătos pocăit. Părintele Ioan şi alţi preoţi au fost impresionaţi de umilinţa şi sinceritatea lui Rasputin, ca şi de calitatea sa de predicator, folosindu-l pentru a se adresa ţărănimii analfabete din Rusia.
Un magnetism inexplicabil
De multă vreme, Rasputin era deja acceptat în cercurile de la Curte, iar în 1905 a fost prezentat ţarului şi ţarinei de către cele două mari ducese. Toţi cei care îl cunoscuseră pe Rasputin îşi aminteau de ochii lui.
Prinţul Iusupov, cu care Rasputin a avut întâlnirea fatală, şi-l aminteşte ca fiind „strălucitori, emanând raze fosforescente“. O tânără pe care acesta încercase să o seducă îşi amintea cât de îngrozită a fost văzându-l pe bărbatul acela „misterios, viclean şi desfrânat“ care o privea cu nişte ochi ce i se păruseră la început că iradiază doar bunătate şi blândeţe.
Ambasadorul francez la Curtea ţarului scria că întreaga personalitate a călugărului era concentrată în ochii săi. „Erau de un albastru deschis, foarte strălucitori, adânci şi ademenitori. Privirea lui era în acelaşi timp pătrunzătoare şi blândă, naivă şi vicleană, pierdută şi concentrată.“
Rasputin, un amestec de senzualitate brutală şi cucernicie molipsitoare, era adorat de doamnele de la Curte. După vizita nocturnă la patul ţareviciului, cea mai mare adoratoare a sa a devenit Alexandra.
După părerea ei, acesta nu putea face nimic rău. Nici nu voia să audă de chefurile şi de excesele lui. Ceea ce îi plăcea Alexandrei îi plăcea şi devotatului ei soţ. La început apelând la Rasputin doar pentru capacitatea lui misterioasă de a le salva fiul, Nicolae şi Alexandra au început curând să îi ceară sfatul şi în probleme de stat.
Când scandalul provocat de influenţa lui asupra cuplului imperial nu a mai putut fi împiedicat, rudele apropiate l-au convins pe Nicolae să îl alunge pe Rasputin din capitală. Dar exilul n-a durat mult, căci nelegiuitul călugăr şi-a dovedit încă o dată puterile vindecătoare.
De data aceasta, printr-o telegramă trimisă din Siberia, prin care îi asigura pe părinţii disperaţi că Alexei îşi va reveni din noua hemoragie internă.
Inamic al războiului
În primăvara anului 1914, Alexei, acum în vârstă de nouă ani, părea sănătos. Dar Imperiul Rus — îndelung neglijat de ţarul îngrijorat — se afla în pragul războiului. Asasinarea, la 28 iunie, a prinţului moştenitor al Austro-Ungariei, declanşează lungul şir de evenimente care vor duce la izbucnirea Primului Război Mondial, în august.
Printr-o ciudată coincidenţă, Rasputin abia scăpase cu viaţă doar cu o zi înainte, când o nebună îl înjunghiase în stomac, strigând: „L-am ucis pe Anticrist!“. Încă slăbit din cauza rănii, stareţul i-a scris lui Nicolae că războiul trebuie evitat.
Profeţia sumbră a lui Rasputin a fost ignorată, iar Rusia, alături de majoritatea ţărilor europene, s-a îndreptat spre distrugere. Doi ani mai târziu, când războiul ajunsese în impas, au reapărut zvonurile despre stareţ şi cuplul imperial.
Aşa-zisul om al lui Dumnezeu, se spunea, o convinsese pe Alexandra şi, prin ea, fireşte, pe Nicolae, să încheie pace cu Germania. Un grup de nobili au decis să scape Rusia de călugărul nelegiuit.
Rasputin a fost ucis și aruncat în râu
În fruntea conspiratorilor se afla prinţul Feliks Iusupov, de 29 de ani, moştenitorul celei mai mari averi din Rusia, căsătorit cu o nepoată a ţarului. Fiind la fel de petrecăreţ ca stareţul, prinţul se întâlnise adesea cu Rasputin în localuri de noapte celebre din Sankt Petersburg.
Odată, prinţul venise la el să îl trateze de o boală. La sfârşitul lunii decembrie 1916, Iusupov l-a invitat pe Rasputin la palatul său, la un supeu după miezul nopţii.
Stareţul s-a îmbrăcat pentru acest eveniment cu o cămaşă de mătase brodată şi pantaloni de catifea. Dar, cum a ajuns la palatul lui Iusupov, prinţul l-a dus într-o încăpere de la subsol.
La etaj, patru conspiratori foloseau un fonograf pentru a simula gălăgia unei petreceri la care, după cum i se spusese lui Rasputin, era momentan reţinută soţia lui. În timp ce aşteptau, prinţul Feliks i-a oferit stareţului prăjituri cu cremă în care se pusese cianură şi vin tot otrăvit.
Spre uimirea şi groaza prinţului, Rasputin nu avea nimic, deşi dozele de otravă ar fi fost suficiente pentru a ucide chiar mai mulţi oameni. După două ore şi jumătate, prinţul s-a scuzat că vrea să vadă ce se întâmplă la „petrecerea“ de la etaj.
După ce s-a sfătuit cu ceilalţi conspiratori, Iusupov a revenit având asupra sa un pistol. Făcându-l pe Rasputin să privească spre un crucifix de pe perete, prinţul i-a cerut să spună o rugăciune şi apoi l-a împuşcat în spate.
Când Rasputin s-a prăbuşit pe podea, ceilalţi conspiratori au năvălit în cameră. Unul dintre ei, medic, l-a declarat mort. În momentul în care asasinii se felicitau, stareţul a deschis ochii, a sărit în picioare, a fugit pe scări în sus, apoi în curte.
Chiar și mort, Rasputin are ultimul cuvânt
Dar, înainte să ajungă la poartă, un alt conspirator a tras asupra lui, împuşcându-l iar, în spate şi în cap. Iusupov a lovit cu o bâtă corpul căzut la pământ, până nu a mai văzut nici un semn de viaţă.
Înfăşurat într-o pânză şi legat cu frânghii, cadavrul lui Rasputin a fost aruncat printr-o copcă în apele îngheţate ale Nevei. După trei zile, când corpul a fost scos din apă, plămânii lui Rasputin erau plini de apă. Când fusese aruncat în fluviu, era încă viu.
Pe străzile Sankt Petersburgului, oamenii au primit cu o explozie de bucurie vestea morţii lui Rasputin. Prinţul Iusupov şi ceilalţi conspiratori au fost fie surghiuniţi, fie trimişi în armată, fie achitaţi.
Dar Rasputin a avut ultimul cuvânt. Cu o lună înainte, el îi scrisese Alexandrei prezicând că nimeni din familia ei nu va supravieţui morţii lui mai mult de doi ani. În martie 1917, când războiul se desfăşura în defavoarea Rusiei, Nicolae al II-lea a fost obligat să abdice.
După 16 luni s-a anunţat că Nicolae, Alexandra, Alexei şi cele patru surori ale sale au fost asasinaţi de bolşevici, care preluaseră puterea în Rusia.
