Ludger Sylbaris: Omul care a supraviețuit unei erupții vulcanice pentru că era la carceră

Arestat cu o zi înainte de erupția vulcanului Pelée din 1902, Ludger Sylbaris a fost protejat de pereții groși ai carcerei sale, fiind unul dintre cei trei supraviețuitori ai dezastrului care a ucis 30.000 de oameni.

Ludger Sylbaris, un negru din Caraibe, a dobândit faimă mondială pentru că supraviețuit erupției vulcanului Pelée, care a îngropat în cenușă întregul oraș Saint-Pierre la începutul secolului XX.

Sylbaris s-a născut fie August Cyparis, fie Louis-Auguste Cyparis. Ulterior, a adoptat numele de scenă Ludger Sylbaris. A văzut lumina zilei în 1875, pe insula Martinica, și și-a petrecut toată tinerețea între beții și bătăi.

Ludger Sylbaris. Foto: Wikimedia

La 7 mai 1902, Ludger a fost arestat pentru că s-a bătut cu un alt bărbat și, peste noapte, a fost aruncat în închisoare. Însă unele relatări susțin că era beat în acea noapte și chiar că și-ar fi ucis victima, astfel că este posibil să fi fost întemnițat pentru crimă.

Oricum ar fi, spre norocul său, Ludger a fost închis într-o carceră subterană foarte rezistentă, cu pereți groși, de piatră. Această celulă era departe de vulcan, era lipsită de ferestre și avea să se dovedească cea mai sigură clădire din oraș.

Așadar, atunci când vulcanul a erupt, Sylbaris a supraviețuit tocmai datorită închisorii sale. Rămășițele temniței mai există și astăzi.

A doua zi după arestare, pe 8 mai, erupția a distrus aproape toate clădirile din oraș, iar locuitorii au murit arși sau sufocați pe străzi și sub dărâmături. După erupție, Ludger a rămas închis în celulă timp de patru zile, până când echipa de salvare a ajuns la el.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Rămășițe ale celulei în care a supraviețuit Sylbaris. Foto: Wikimedia

Salvatorii i-au auzit strigătele disperate și au reușit să-l scoată în cele din urmă. Era ars grav, dar viu. Potrivit relatărilor sale, a trebuit să urineze pe haine și să le îndese între gratii, în încercarea de a se feri de amestecul fierbinte de gaz și cenușă.

Din cauza căldurii, a suferit arsuri pe brațe, pe spate și pe picioare. În câteva minute, valul de gaze și cenușă fierbinte a făcut orașul una cu pământul. Ludger era convins că a reușit să supraviețuiască doar pentru că a evitat să stea cu fața spre ușă și să respire aerul fierbinte.

Ceilalți doi supraviețuitori au fost Haviva da Ifrile, care s-a urcat într-o barcă în momentul erupției, și Leon Compere-Leandre, a cărui casă se afla într-un loc mai ferit.

După dezastru, viața lui Sylbaris s-a schimbat drastic. A fost grațiat pentru infracțiunea comisă, iar administratorul circului Barnum & Bailey, din SUA, i-a oferit un loc de muncă.

Erupția vulcanului Pelée din 1902. Foto: Wikimedia

A devenit celebru după ce și-a spus povestea de nenumărate ori în timpul turneului său cu circul prin America. A intrat în memoria publicului circului drept „omul care a supraviețuit Apocalipsei”.

La 27 de ani, Ludger a devenit primul negru care a jucat vreodată în numărul de circ intitulat „Cel mai mare spectacol de pe Pământ”, rezervat albilor. Sylbaris a murit în 1929, din cauze naturale. Avea 54 de ani.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu