fbpx

China introduce uniformele cu cipuri și GPS pentru monitorizarea elevilor

Școlile din China adoptă uniforme cu cipuri de urmărire pentru a monitoriza poziția fiecărui elev. Așa-numitele „uniforme inteligente”, care au fost deja criticate de public, înregistrează ora la care un elev intră în școală și activează camere ce realizeză scurte videoclipuri, pe care părinții le pot urmări printr-o aplicație mobilă.

11 școli din provincia Guizhou, din sud-vestul Chinei, au introdus uniformele dezvoltate de firma locală de tehnologie Guizhou Guanyu Technology, potrivit The Independent. Chiulul declanșează o alarmă ce notifică atât profesorii, cât și părinții privind absența elevilor de la ore.

Sistemul GPS alertează școala și părinții dacă elevii lipsesc nemotivat de la ore

Dacă un elev pleacă de la școală fără permisiune, se declanșează automat o alarmă. De asemenea, alarma sună și dacă elevul adoarme la ore. Mai mult, sistemul GPS urmărește mișcările elevilor chiar și după ce aceștia părăsesc școala.

Dar Yuan Bichang, managerul de proiect al companiei, a declarat că școlile vor monitoriza elevii după orele de curs doar dacă aceștia ar lipsi nemotivat. Bichang a declarat pentru Global Times că, de la introducerea uniformelor, rata prezenței elevilor la școală a crescut.

În plus, părinții pot să țină evidența cumpărărilor pe care le fac copii la școală și să utilizeze o aplicație mobilă pentru a stabili limitele cheltuielilor, potrivit site-ului firmei.

Yuan Bichang a adăugat că cele două cipuri electronice, care sunt instalate în umerii fiecărei uniforme, sunt capabile să reziste până la 500 de cicluri de spălare la temperaturi de până la 150 grade Celsius. Recunoașterea facială asigură că fiecare uniformă este purtată de către proprietarul corect, astfel încât elevii să nu poată să înșele sistemul schimbând între ei uniformele.

Uniformele cu GPS sunt „în conformitate cu politica statului”

China testează în școli mai multe sisteme de monitorizare. În primăvara acestui an s-a aflat că o școală folosea camere video pentru a evalua atenția elevilor în timpul orelor

Într-un comunicat de presă publicat pe rețeaua socială chineză Weibo, compania afirmă că uniformele „se concentrează pe siguranța elevilor” și sunt „o metodă de monitorizare inteligentă și avantajoasă pentru elevi, părinți și profesori”.

Uniformele au fost criticate pe social media. „Dacă ai fi copil, ai vrea să fii monitorizat 24 de ore pe zi?”, a întrebat un utilizator Weibo. „Copiii nu au și ei dreptul la viață privată?”, a adăugat un alt utilizator.

Lin Zongwu, directorul unei școli din Guizhou, a declarat că, în pofida faptului că școala ar fi putut folosi oricând sistemul pentru a localiza elevii, rareori a recurs la noua tehnologie.

„Am decis să nu verificăm locul exact al elevilor după orele de școală, dar când elevii lipsesc nemotivat o zi întreagă sau chiulesc de la unele ore, uniformele ne ajută să îi localizăm”, a declarat Lin.

Firma care a creat uniformele respinge criticile, insistând că „respectă și protejează drepturile omului”. Reprezentanții companiei au declarat că uniformele au fost concepute „pentru a implementa politica statului de a construi campusuri inteligente și un sistem educațional inteligent”.

Nu este prima dată când China folosește tehnologia modernă pentru monitorizarea elevilor la școală. În luna mai s-a aflat că o școală din regiunea Hangzhou a instalat camere în sălile de clasă pentru a măsura atenția elevilor în timpul orelor de curs.


În continuare, citește despre dictatura prin algoritmi și sinistrul sistem de credit social din China, apoi vezi cum arată prezentatorul TV bazat pe inteligența artificială, lansat în China.

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

>