Bacteriile mănâncă Titanicul. În curând, epava ar putea să dispară

Epava Titanicului a fost cercetată pentru prima dată după 14 ani și nu e o priveliște îmbucurătoare. Pe fundul mării de petrece un adevărat ospăț microscopic: în curând, bacteriile vor dizolva cu totul rămășițele navei colosale.

Dintre toate poveștile cu dezastre, scufundarea Titanicului este cea mai cunoscută. Titanicul a plecat în călătoria sa inaugurală din Souhampton, Anglia, îndreptându-se spre New York, pe 10 aprilie 1912.

Vasul era masiv, dotat cu aparatură de ultimă oră și considerat ca fiind „de nescufundat”.

După 14 ani, epava Titanicului a fost investigată din nou. Este evident că, în cele din urmă, rămășițele navei vor fi consumate cu totul de bacterii. Foto: captură YouTube

Din păcate, numai după câteva zile, vasul s-a ciocnit cu un aisberg, scufundându-se în noaptea de 14-15 aprilie. De atunci, Titanicul se află pe fundul mării, la aproximativ 4.000 de metri sub apele Atlanticului.

Pe lângă oamenii de la bord, vasul a luat cu el în abis și multe alte obiecte, fiind vizitat în numeroase rânduri de scafandri care au scos la suprafață diverse artefacte, multe dintre ele păstrate remarcabil.

Însă perioada de conservare a acestor obiecte se apropie de final. Au trecut peste 14 ani de când ultimii scafandri au vizitat epava Titanicului, potrivit BBC.

Recent, o echipă internațională de scufundători a coborât în adâncuri cu un submersibil. Echipa a descoperit că, deși mare parte a vasului este încă într-o stare bună, bucăți întregi din vapor sunt distruse de apele mării.

Curiozitati despre Titanic - Nava
10 aprilie 1912: Titanicul pleacă din Southampton cu destinația New York. Foto: Wikimedia Commons

Se pare că cele mai mari pagube sunt la tribord, lângă camerele ofițerilor. Parks Stephenson, un istoric specializat în Titanic, a spus că întreaga punte de pe acea parte a vasului se prăbușește.

Istoricul a spus că deteriorarea va continua. Pe lângă camerele ofițerilor, și alte regiuni au suferit pagube, cum ar fi zona unde personajul interpretat de Leonardo DiCaprio în filmul din 1997 se proclama „regele lumii”.

Într-o bună zi, epava Titanicului va dispărea complet

Pagubele sunt cauzate de eroziunea apei sărate, de bacteriile care mănâncă metalul și de curenții oceanici puternici. Nu este surprinzător că întreaga carenă se descompune, dat fiind faptul că zace aici de peste 100 de ani.

Locul, aflat la circa 600 de kilometri de coasta Newfoundland, a fost descoperit în 1985 și prima expediție de căutare a avut loc doi ani mai târziu. Epava a fost vizitată pentru ultima oară în 2005, când două submarine au coborât în adâncuri.

Scufundare Titanic
Foto: planetminecraft.com

Aceste scufundări au fost făcute cu scopul de a filma epava Titanicului. Filmările vor fi folosite pentru un documentar al celor de la National Geographic și pentru dezvoltarea modele 3D ale vasului.

Modelele le vor permite experților să facă cele mai bune estimări referitor la perioada de timp care va trece până când epava va dispărea complet.

Savantul Lori Johnson spune că este un proces natural. Mai multe tipuri de bacterii lucrează în simbioză și mănâncă încet, dar sigur, sulful și fierul structurii.

Faptul că mai multe tulpini de bacterii se hrănesc cu epava înseamnă că descompunerea are loc mai repede decât s-ar întâmpla dacă ar exista un singur tip de bacterie.

Iată niște imagini care arată starea epavei Titanicului în prezent:

Savanții au folosit expediția drept ocazie de a studia tipul de organisme care trăiesc pe epavă, în ciuda întunericului, a presiunii enorme a apei și a temperaturilor înghețate.

Bacteriile de aici consumă metalul, dând naștere la stalactite de rugină care pot fi văzute atârnând pe navă. Stalactitele sunt mult mai fragile decât barele de metal și se pot sfărâma ușor dacă sunt deranjate.

Savanții au studiat felul în care se erodează diferite tipuri de metal în condiții de mare adâncime. Aceste studii, alături de modelele computerizate, îi vor ajuta să-și facă o idee despre cât va mai dura până când vasul se va dezmembra complet.

Cei implicați în scufundări au spus că este important să fie documentată starea în care se află acum epava Titanicului, deoarece aceste documentări vor fi singurele dovezi ale tragediei care s-a petrecut cândva în apele Atlanticului.


În continuare, citește și:

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #6 - 27 de Întrebări din Economie, Jurnalism, Muzică și Turism

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu