Șerpașii, băștinașii care îi ghidează pe alpiniști spre vârful Everest
Nimeni nu cunoaște mai bine decât șerpașii secretele celui mai înalt munte din lume. Pe umerii acestor oameni se sprijină, la propriu, visul oricărui alpinist.
Nimeni nu cunoaște mai bine decât șerpașii secretele celui mai înalt munte din lume. Pe umerii acestor oameni se sprijină, la propriu, visul oricărui alpinist.
Iată o serie de curiozități despre Paraguay, care a trecut printr-un război în care au murit 90% dintre bărbații din țară.
În fiecare an, locuitorii din High Wycombe, Anglia, își cântăresc primarul, ca să afle dacă edilul a huzurit și s-a îngrășat pe cheltuiala lor.
Deși sunt folosite în multe locuri, centralele nucleare se află încă în centrul unor dezbateri aprinse privind securitatea energetică.
A existat un aspect deosebit de supărător al moștenirii lui Napoleon pe care acesta nu l-a putut controla nicicum: zvonul că era scund.
Unele state par să existe încă de la începutul istoriei, iar altele au apărut abia în zilele noastre. Care este cea mai nouă țară?
Cercetătorii de la Imperial College din Londra au dezvoltat un robot care poate îmbrăca un pacient în halat de spital.
Referirile extravagante la o sectă cunoscută sub numele de Asasini au fost un element de bază al poveștilor europene medievale despre Orientul Mijlociu.
În fatidica zi de 17 octombrie 1814, 1.2 milioane de litri de bere s-au revărsat pe străzile Londrei, cauzând cel mai bizar dezastru din istorie.
În timpul Războiului Rece, lupta dintre cei doi giganți mondiali s-a dat prin războaie în țări terțe sau în culise, în enigmatica lume a spionajului.
Iată lanțurile de tragedii inexplicabile ce bântuie câteva familii influente și care par să confirme dictonul: „Banii nu aduc fericirea.”
Greșeli minore cu consecințe majore: Iată șase povești incredibile, care demonstrează că un gest aparent neînsemnat poate schimba lumea în cele mai nebănuite moduri.