Vreme de mai bine de 600 de ani, Matsugaoka Tōkei-ji, din orașul japonez Kamakura, a servit drept refugiu pentru femeile care căutau să scape de soții abuzivi. Într-o perioadă în care femeile nu aveau dreptul să divorțeze, femeile abuzate se refugiau adesea în spatele ușilor acestui templu budist.
După ce slujeau la templu și la mănăstire timp de un anumit număr de ani, Tōkei-ji aranja ca soții lor să fie de acord să divorțeze. În această perioadă, au apărut poreclele populare pentru acest templu, care sunt Enkiri-dera („Templul ruperii relațiilor”) și Kakekomi-dera („Templul în care se fuge pentru refugiu”). De asemenea, uneori este denumit și „Templul Divorțului”.
Templul a fost fondat în 1285 de către Doamna Horiuchi, soția lui Hōjō Tokimune (al optulea regent al shogunatului Kamakura), după moartea soțului ei. Horiuchi s-a născut în 1252 în sânul puternicului clan Adachi, aliat al lui Hōjō, conform Revistei Japoneze de Studii Orientale.
După ce tatăl ei a murit pe când fata avea doar un an, Horiuchi a fost crescută de fratele ei mai mare, Adachi Yasumori, care i-a succedat lui Yoshikage ca șef al clanului și ca tutore al ei.
Fostul soț al lui Horiuchi, Tokimune, s-a născut cu un an înaintea ei și a crescut la reședința Adachi din Kamakura. Cei doi copii s-au cunoscut probabil de la o vârstă foarte fragedă.
Horiuchi s-a căsătorit cu Tokimune când ea avea nouă ani, iar el, zece. După căsătorie, cuplul s-a mutat la reședința lui Tokimune. Aproape șapte ani mai târziu, Tokimune a devenit regent al shōgunului și, de facto, cel mai puternic om din țară.
Atât Doamna Horiuchi, cât și Hōjō Tokimune au fost discipoli înfocați ai budismului Zen și au luat parte în mod activ la exerciții de meditație. Când Tokimune s-a îmbolnăvit pe neașteptate, în 1284, atât el, cât și Doamna Horiuchi au îmbrăcat rasa monahală.
Tokimune a luat numele religios Hokoji-dono Doko, iar Doamnei Horiuchi i s-a dat numele budist Kakusan Shidō. La scurt timp după aceea, Tokimune a murit, iar Horiuchi a jurat să construiască un templu în onoarea lui.
Doamna Horiuchi nu a intenționat în mod specific ca Tōkei-ji să fie un refugiu pentru femeile care fugeau de soții lor. Această reputație derivă în mare parte din ultimele două secole din perioada Tokugawa, deși Tōkei-ji a jutat femeile să divorțeze încă din vremea lui Horiuchi.
În primii patru sute de ani, templul era cunoscut sub numele de Kakekomi-dera, sau „Templul la care se fuge pentru refugiu”. Unele dintre călugărițele de seamă ale mănăstirii au ajuns inițial aici în căutare de sanctuar.
Potrivit unei consemnări istorice cu dată încă neclară, Doamna Horiuchi i-a cerut fiului său, Sadatoki, să promulge o lege a templului la Tōkei-ji pentru a ajuta femeile care căutau să se despartă de soții lor. Sadatoki a înaintat cererea împăratului, care a aprobat-o.
Inițial, perioada de servitute la templu a fost stabilită la trei ani. Ulterior, aceasta a fost redusă la doi ani. Nu mai puțin de 2.000 de divorțuri au fost acordate de Tōkei-ji în perioada Tokugawa, dar, după promulgarea unei noi legi, templul a pierdut acest drept, în 1873.
Toate cazurile de divorț au fost tratate de atunci înainte de Curtea de Justiție. După Restaurația Meiji, templul nu numai că a pierdut sprijinul financiar, dar politicile antibudiste ale guvernului au contribuit la dispariția fostei mănăstiri de călugărițe.
Templul a rămas o mănăstire destinată exclusiv femeilor, iar bărbații nu au avut voie să intre în el până în 1902, când un bărbat a preluat postul de stareț, iar Tōkei-ji a devenit un templu-filială sub supravegherea Engaku-ji.
Întregul templu, cu excepția clopotniței, a fost distrus în Marele Cutremur Kantō din 1923, iar clădirea a fost reconstruită treptat în deceniul următor.
Citește în continuare