De-a lungul istoriei, familiile regale s-au confruntat cu o mulțime de probleme. De la consangvinizare la dispute internaționale, regii au trecut prin toate.

Chiar și certurile de cuplu erau dramatice. De fapt, dacă se supăra pe vreo rudă, mai ales dacă persoana respectivă reprezenta o amenințare la tron, monarhul putea scoate sabia din teacă fără frica repercusiunilor legale.

Când te gândești la conducători care au executat membri ai propriilor familii, regele Henric al VIII-lea al Angliei este, probabil, cel mai cunoscut exemplu.

Și-a omorât două soții – Anne Boleyn și Catherine Howard. În plus, Henric a decis să scape de orice potențiali concurenți la tron decapitându-i, chiar dacă erau bătrâni.

Dar Henric nu a fost în niciun caz o anomalie; a fost doar unul dintre conducătorii care și-au ucis rudele în scopuri politice.

Ce alți conducători ucigași a mai cunoscut istoria? Iată încă cinci exemple.

Irod nu s-a născut iudeu; a fost impus de romani la conducerea provinciei Iudeea. S-a căsătorit cu o femeie din familia regală din Iudeea, o prințesă pe nume Mariamna.

Căsătoria trebuia să ducă la pace, dar nu a avut acest efect. Irod era foarte posesiv cu Mariamna și, după ce a acuzat-o de adulter, a executat-o și pe ea, și pe mama acesteia, în anul 29 î.e.n.

Pretențiile la tron ale lui Alexandru și Aristobulus, fiii Mariamnei, erau mai îndreptățite decât cele ale lui Irod. Irod și Antipater al II-lea, fiul născut de o altă soție, auziseră că acești doi prinți îl voiau mort pe Irod, ca să se răzbune pentru moartea mamei lor.

Prin urmare, Antipater a turnat atât de mult venin în urechile lui Irod, încât acesta a ordonat sugrumarea celor doi prinți, în anul 7 î.e.n.

Sora mai mică a Cleopatrei, Arsinoe a IV-a, a vrut să fie ea însăși faraon și chiar a adunat o armată în sprijinul acestei pretenții, dar Cleopatra și aliații ei romani au învins-o. Arsinoe a fost exilată în Turcia și ulterior ucisă la ordinul Cleopatrei.

Cei doi frați (și soți) ai Cleopatrei, Ptolemeu al XIII-lea și Ptolemeu al XIV-lea au sfârșit, de asemenea, uciși. După obiceiul regal egiptean, Cleopatra s-a căsătorit cu ambii săi frați, dar aceștia au murit în circumstanțe suspecte.

În Alexandria, Ptolemeu al XIII-lea s-a arătat rival al Cleopatrei și a murit în lupta cu aliații ei romani, conduși de Cezar. Următorul a fost Ptolemeu al XIV-lea, care, foarte probabil, a fost ucis de Cleopatra pentru ca fiul ei, Cezarion, să preia puterea.

Agrippina a fost a patra soție a împăratului roman Claudius, începând să lupte pentru putere la scurt timp după nuntă.

Și-a susținut propriul fiu, Nero, pentru a fi desemnat moștenitorul lui Claudius, în detrimentul lui Britannicus, fiul împăratului. În cele din urmă, Claudius l-a adoptat pe micul Nero și l-a logodit cu propria sa fiică.

În anul 54, Claudius a murit în urma unui mare ospăț. S-a zvonit că Agrippina l-a convins pe eunucul împăratului, care gusta toată mâncarea imperială în fața stăpânului său, să otrăvească bucatele lui Claudius.

Alte versiuni ale poveștii o indică de-a dreptul pe Agrippina ca fiind cea care a turnat otrava.

Iulia cea Bătrână, singura fiică a împăratului roman Cezar Augustus, s-a căsătorit de mai multe ori și i-a adus pe lume lui Augustus numeroși nepoți, însă nu a fost de acord cu reformele morale ale tatălui ei.

A avut o serie de relații extraconjugale, sfidând legile stricte impuse de tatăl său, așa că Augustus a hotărât să o dea drept exemplu: a exilat-o pe Iulia pe o insulă de pe coasta Italiei, unde a murit de malnutriție.

La fel ca mama ei, Iulia cea Tânără, nepoata împăratului, era departe de a fi pasionată de legile stricte ale lui Augustus. Prin urmare, acesta a exilat-o și pe nepoată, la mai puțin de 10 ani după ce mama ei a suferit aceeași pedeapsă.

Tatăl mai multor moștenitori, Soliman s-a confruntat cu o problemă imperială tipică: soția sa preferată, Roxelana, a intrat în conflict cu celelalte membre ale haremului.

Odată ce a devenit principala invitată în patului lui Soliman, Roxelana a inițiat un complot pentru înlăturarea de la succesiune a fiilor pe care sultanul îi avea cu alte femei, pentru promovarea propriilor ei copii.

În special, Roxelana voia să îl scoată din joc pe prințul Mustafa; odată devenit sultan, acesta avea să recurgă – cel mai probabil – la uciderea fraților lui, eliminarea concurenței fiind o regulă la curtea otomană.

În 1553, Roxelana a reușit: a falsificat o scrisoare care îl implica pe Mustafa într-o rebeliune împotriva tatălui său. Cum Soliman nu era sigur cum să-l pedepsească mai bine, Roxelana l-a îndemnat să-l ucidă.

Prin urmare, sultanul a ordonat ca Mustafa să fie executat, făcându-l moștenitor la tron ​​pe fiul Roxelanei, Selim. Această poveste are un sfârșit la fel de violent precum începutul.

Câțiva ani mai târziu, fratele lui Mustafa, Baiazid, s-a bătut cu Selim, care l-a învins în luptă. În consecință, Baiazid și fiii săi au fost sugrumați în 1561.