5 regi și regine care au suferit de mutații și defecte ereditare cauzate de consangvinizare

Consangvinizarea, conceperea de copii în cupluri ai căror membri sunt înrudiți din punct de vedere biologic, a fost o caracteristică a familiilor regale încă de când au apărut primele dinastii.

Pe hârtie, ideea pare foarte bună: te căsătorești cu o rudă și păstrezi genealogia pură concepând urmași care vor păstra puterea în familie. Iar dacă în sânul familiei se naște o dispută, părțile aflate în conflict vor fi împăcate printr-o căsătorie. Ce ar putea să meargă prost?

1. Lui Ferdinand I de Austria îi plăcea să se rostogolească în coșul de gunoi

Ferdinand I de Austria și hidrocefalia sa evidentă, o afecțiune pe care nici măcar pictorii regali nu o puteau ignora. Foto: Wikimedia

Descendent al Ioanei de Castilia, Ferdinand I de Austria s-a născut în 1793 dintr-un cuplu format din doi aristocrați care erau de două ori veri primari: împăratul Francisc al II-lea și Maria-Tereza.

Ferdinand s-a născut cu hidrocefalie, o altă afecțiune comună printre Habsburgi. Hidrocefalia, adică prezența apei în cutia craniană, pune presiune pe țesuturile sensibile și duce la vătămări ale creierului.

De asemenea, Ferdinand avea celebra „falcă de Habsburg” și suferea de epilepsie. În ciuda nevolniciei sale, regele a insistat ca el să moștenească tronul pentru a duce mai departe genealogia regală și principiile de succesiune monarhică.

De-a lungul vieții sale, Ferdinand a fost rege al Ungariei, Austriei, Boemiei, Lombardiei și Veneției. Din cauza dizabilităților sale, nu controla în mod direct chestiunile de stat. Acestea erau rezolvate de consilieri și regenți.

Fotografie a lui Ferdinand I la bătrânețe, circa 1870. Foto: Wikimedia

De-a lungul domniei sale, una dintre activitățile preferate a fost să se așeze pe gura unui coș de aruncat hârtii și să se rostogolească pe podea. În mod surprinzător, a rămas pe tron vreme de 18 ani – abdicând în favoarea nepotului său, Franz Josef, în 1848 – și a murit la vârsta de 82 de ani.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

După domnia lui, niciun alt Habsburg nu a mai fost încoronat rege al Boemiei.

2. Regina Victoria, un izvor de hemofilie

În secolele XIX și XX, o mare parte a fețelor regale ale Europei aveau o legătură cu regina Victoria într-un fel sau altul. Fiica ei, prințesa Alice, era mama țarinei Alexandra Romanov, ultima țarină a Rusiei.

Victoria a fost bunica ultimului vicerege al Indiei și străbunica ducelui de Edinburgh. Genele Victoriei s-au răspândit în întreaga Europă.

Regina Victoria. Foto: Wikimedia

Iubitul ei – prințul Albert – era, de fapt, vărul ei primar, ceea ce înseamnă că toți copiii reginei au fost rezultatul consangvinizării. De asemenea, regina suferea de hemofilie, pe care a transmis-o copiilor ei și, apoi, fețelor regale din întreaga Europă.

Victoria nu a suferit semnificativ de pe urma bolii, însă unul dintre copiii ei și cinci dintre nepoții ei au murit în urma unor complicații cauzate de această afecțiune.

Hemofilia apare atunci când ambii părinți au gena recesivă care o declanșează, iar regina Victoria avea un subtip unic, numit Hemofilie B.

S-au făcut speculații dacă Edward, ducele de Kent, era într-adevăr tatăl biologic al reginei. Pentru ca progeniturile lor să sufere de hemofilie, era necesar ca atât Victoria, cât și prințul Albert să fie afectați de această boală.

Faptul că o boală atât de rară și recesivă a fost prezentă la ambii veri primari a dat naștere la speculații care spun că regina însăși a fost produsul consangvinizării.

3. Urina albastră a regelui George și Revoluția Americană

„George al III-lea”, de Allan Ramsay, 1762. Foto: Wikimedia

Regina Victoria a fost ultimul monarh al Casei de Hanovra, o familie celebră pentru consangvinizare și anomaliile genetice rezultate din ea. Regele George al III-lea al Angliei, rămas în istorie drept monarhul care a pierdut coloniile americane, aparținea aceste dinastii și s-ar putea să fi suferit de o boală rară numită porfiria.

Porfiria este o afecțiune genetică din cauza căreia cel afectat suferă de pusee de nebunie, iar culoarea urinei sale este purpuriu-albăstruie.

Însă analizele științifice recente au pus la îndoială acest diagnostic, susținând că regele suferea pur și simplu de o boală mintală, posibil tulburare bipolară, care ar fi putut fi cauzată de consangvinizarea din interiorul Casei de Hanovra.

În timpul stărilor de nebunie, regele scria într-un mod cu totul diferit – frazele sale puteau atinge lungimea de 400 de cuvinte. Se știa că vorbea fără oprire până când îi apăreau spume la gură.

Ilustrație din 1798 care îl înfățișează pe John Bull (nume sub care era reprezentat poporul englez în caricaturi) trăgând un pârț pe portretul regelui George al III-lea. Foto: Wikimedia

De fapt, istoria și-l amintește drept „regele nebun”. Ca să fie tratat, erau folosite cămăși de forță și băi reci. Este de înțeles că o persoană aflată într-o asemenea stare mintală a pierdut războiul cu revoluționarii americani.

De asemenea, regele suferea de afecțiuni ale pielii (posibil cauzate tot de consangvinizare), care erau tratate cu un medicament obținut din gențiană. Se știe că gențiana cauzează o coloratură purpuriu-albăstruie a urinei, ceea ce dat naștere teoriei conform căreia regele suferea de porfirie.

4. Maria cea Nebună a Portugaliei avea probleme de temperament

Maria I a Portugaliei, cunoscută drept „Maria cea Pioasă” sau „Maria cea Nebună”, a fost rezultatul unei lungi descendențe de consangvinizare. S-a căsătorit cu un unchi, astfel că fiul rezultat din relație, prințul Joao, era totodată și vărul propriei sale mame!

Se știe că, în copilărie, Maria era profund credincioasă, uneori până la limita normalului. Acasă, scotea adeseori urlete ca un animal. Când duhovnicul ei a murit, în 1791, Maria a început să facă crize în care urla și se jeluia, fiind sigură că este blestemată.

„Dona Maria I, Regină a Portugaliei”, de José Leandro de Carvalho, 1808. Foto: Wikimedia

Doctorul Francis Willis, care îl tratase și pe regele nebun al Angliei, George al III-lea, a fost adus în Portugalia ca să trateze regina.

A diagnosticat-o drept nebună și i-a impus niște tratamente îngrozitoare, care includeau băile reci, învinețirea (vânătăile erau create intenționat) și administrarea de laxative. Tratamentele nu au dat rezultate.

În cele din urmă, regina a devenit incapabilă să își îndeplinească sarcinile regale și în locul ei a fost numit un regent.

Prințul Joao, care suferea și el de pe urma problemelor genetice cauzate de consangvinizare, a fost considerat ca fiind prea incompetent pentru a ocupa funcția de regent în 1799. Când Franța a invadat Portugalia, familia regală a fugit în Brazilia, unde regina a și murit în 1816.

5. Împărăteasa Elisabeta a Austriei era depresivă și anorexică

Împărăteasa Elisabeta este înfățișată aici cu părul lung (pictură de Franz Xaver Winterhalter, 1864), unul dintre cele două așa-zise „portrete intime”. Aceasta era pictura preferată a lui Franz Josef; o ținea pe un perete în biroul său. Foto: Wikimedia

Elisabeta (ai cărei părinți erau veri) s-a măritat cu vărul ei, Franz Josef. Elisabeta făcea parte din Casa Wittelsbach, un clan notoriu pentru consangvinizare și pentru afecțiunile de care sufereau membrii săi.

Dar Elisabeta era renumită și pentru frumusețea ei, în zilele noastre fiind comparată uneori cu prințesa Diana. Însă, așa cum se întâmplă adeseori printre copiii care sunt rezultatul consangvinizării, suferea de probleme mintale, ceea ce a dus la instalarea depresiei.

De-a lungul domniei ei, începând cu căsătoria cu împăratul în vârstă de 23 de ani, Elisabeta a devenit cunoscută pentru dispoziția ei timidă și melancolică.

Afectată de nervozitate și depresie, mânca foarte rar și, foarte probabil, suferea de anorexie. Pe lângă faptul că nu mânca, obișnuia să facă exerciții fizice în mod obsesiv, de obicei timp de câteva ore în fiecare zi.


Dacă ți s-a părut interesant acest articol, îți recomandăm și:


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu