10 exemple în care teoria conspirației s-a adeverit

Se spune că teoria conspirației este ca loteria. În teorie, poți câștiga la loto, dar numai atunci când începi să cumperi bilete teoria devine probabilitate.

Cumpărând tot mai multe bilete (adunând tot mai multe dovezi că un eveniment a fost organizat în secret), teoria se transformă în probabilitate, până când devine certitudine.

Cei mai mulți oameni sunt convinși că numeroasele exemple de teoria conspirației sunt cel mult zvonuri care nu au prea multe de-a face cu realitatea.

Nu poți să-i învinuiești pentru asta; majoritatea teoriilor conspirației chiar sunt invenții sau, cu indulgență, scenarii încă nedovedite.

Dar, odată cu trecerea timpului, unele dintre comploturile peste care mass-media a aruncat eticheta de teoria conspirației s-au dovedit a fi reale, datorită probelor aduse de informatori, politicieni și jurnaliști de investigații.

Unele dintre ele au fost documentate cu probe și mărturii în instanță. În acest articol îți prezentăm zece cazuri reale de teoria conspirației.

Complotul afaceriștilor, cunoscut și ca Puciul de la Casa Albă, a fost o conspirație politică din anul 1933, petrecută în Statele Unite ale Americii. Scopul conspirației a fost să îl înlocuiască pe președintele Roosevelt cu o dictatură fascistă.

Puciul a fost plănuit de o coaliție formată din mai mulți milionari și formatori de opinie. Coaliția era condusă de Prescott Bush, bunicul fostului președinte american lui George W. Bush.

Motivul din spatele acestei încercări de lovitură de stat a fost politica administrației față de mediul de afaceri. Proprietarii unor corporații mari – General Motors, Goodyear, banca Chase și compania Heinz – credeau că guvernul căuta să distrugă întreprinderile private.

Complotiștii voiau să instituie un regim favorabil afacerilor, ca să-și păstreze puterea. Planul a ieșit la lumină când Smedley Butler, un general maior în retragere, a alertat autoritățile din Washington D.C.

Potrivit declarației lui, mai mulți bancheri și oameni de afaceri misterioși l-au abordat și i-au cerut să preia comanda unei armate de veterani din Primul Război Mondial.

Astfel, Butler urma să participe la lovitura de stat și să-l dea jos pe președintele Franklin Delano Roosevelt. La acea vreme, Butler era un personaj popular la nivelul forțelor armate și avea influență asupra veteranilor. De aceea l-au ales pe el.

O comisie a investigat acuzațiile și a concluzionat că unele personaje din elita de pe Wall Street au fost implicate în conspirație. Totuși, nimeni nu a fost pus sub acuzare.

Era 20 iulie 1944. Colonelul Claus von Stauffenberg și alți ofițeri germani de rang înalt au încercat să-l ucidă pe Adolf Hitler. Printre complotiști s-au numărat și generalii Friedrich Olbricht și Henning von Treskow.

Au dorit să preia controlul Germaniei, să dezarmeze trupele SS și să aresteze toți liderii naziști. Scopul complotului era eliminarea naziștilor și încheierea păcii cu Aliații cât mai curând posibil.

Ofițerii germani implicați în acest complot, cunoscut lumii ca Operațiunea Valkiria, voiau să arate lumii că nu toți germanii erau ca naziștii. 

Stauffenberg a luat parte la o conferință militară cu Adolf Hitler pe 20 iulie 1944, având o bombă în servietă. A pus servieta sub masă și, după ce a inventat o scuză, a părăsit camera.

După ce a ieșit din cameră, bomba a explodat. În mod incredibil, Adolf Hitler a reușit să supraviețuiască. Rezultatul atentatului nereușit și al încercării de lovitură de stat a fost drastic.

Gestapo, poliția secretă a Germaniei naziste, a arestat aproximativ 7.000 de oameni și a executat 4.980 dintre ei.

CIA a desfășurat o operațiune secretă pentru a manipula, controla și folosi mass-media americane în timpul Războiului Rece. Numele proiectului a fost Operațiunea Mockingbird.

Aceasta includea instituții mass-media mari și jurnaliști celebri. Operațiunea a fost creată de Biroul pentru Coordonarea Politicilor, o unitate care desfășura proiecte secrete.

Cel care a pus-o pe picioare a fost Frank Wisner, un avocat de pe Wall Street. Scriitoarea Deborah Davis a scris despre această operațiune în 1979.

Potrivit acesteia, Operațiunea Mockingbird era o reacție față de Organizația Internațională a Jurnaliștilor, o structură comunistă, finanțată de ruși.

Metoda obișnuită în cadrul acestei operațiuni era de a plasa informații oferite de CIA jurnaliștilor cooperanți.

Apoi, aceste informații erau promovate în presă de către jurnaliștii în cauză. Astfel, ajungeau să fie diseminate și să circule în toate instituțiile de presă americane.

Frank Wisner l-a recrutat pe Phillip Graham de la Washington Post, care trebuia să ajute CIA la desfășurarea operațiunii în interiorul mass-media.

Graham a recrutat, la rândul lui, alți oameni. Potrivit lui Deborah Davis, „până în primii ani ai anilor ’50, Wisner deținea jurnaliști respectați de la The New York Times, Newsweek, CBS și alte instituții.”

CIA avea, de asemenea, influență asupra ABC, NBC, Reuters, Associated Press, United Press International și multe alte instituții. Conspirația a fost dovedită abia în 2007, când documentele referitoare la acest proiect au fost făcute publice.

Conspirația Big Brother se referă la supravegherea în masă a oamenilor de către Agenția Națională de Securitate (NSA) și alte instituții ale guvernului Statelor Unite.

Fost angajat NSA, Edward Snowden a făcut publice documente referitoare la supravegherea globală. Potrivit acestora, NSA a desfășurat un program global de supraveghere numit Prism („Prisma”), începând cu 2007.

În cadrul acestui proiect, agenția urmărea traficul de internet al marilor corporații, precum Google, Apple, Facebook, Yahoo sau Microsoft.

De asemenea, documentele arătau că NSA a obligat compania Verizon să îi transmită toate înregistrările telefonice zilnice.

După ce a fugit în Hong Kong, Snowden a declarat că NSA desfășurase 61.000 de operațiuni de penetrare informatică în lumea întreagă.

Germania, Brazilia, Anglia, Mexic și Columbia erau câteva dintre aceste țări. Pe lângă spionajul din State și din alte țări, NSA a spionat și ambasadele a 38 de țări, printre care Japonia, India, Franța și Italia.

După ce a făcut publice documentele, Snowden a fost acuzat de trădare. Nu a putut fi prins, deoarece nu se mai afla în SUA.

Pe 10 octombrie 1990, Nayirah, o fată de 15 ani din Kuweit, depunea mărturie în fața Comitetului Congresului Drepturilor Omului.

Nayirah și-a spus doar prenumele. Numele ei de familie a fost ținut secret. A declarat că a văzut soldați irakieni ucigând copii într-un spital, după invadarea Kuweitului.

Mass-media au popularizat la nivel mondial declarația tinerei. Mai mult, câțiva senatori americani și chiar președintele de atunci, George W. Bush, au amintit de multe ori de mărturia ei.

Asta, pentru a explica motivele pentru care sprijineau Kuweitul în Războiul din Golf. Doi ani mai târziu, s-a aflat numele de familie al lui Nayirah: al-Sabah. Fata era, așadar, fiica ambasadorului Kuweitului în SUA, Saud al-Sabah.

Deși fusese citată de președinte, mărturia ei nu a fost verificată. Apoi, a devenit clar că mărturia era de-a dreptul falsă și că fusese pusă la cale de o cunoscută firmă de relații publice din State, Hill & Knowlton.

Firma organizase mărturia fetei ca parte a campaniei de PR a Proiectului Cetățenilor pentru un Kuweit Liber. Acest proiect era sprijinit de guvernul din Kuweit.

În 1942, după atacul de la Pearl Harbor, doctorul Lyte Adams, dentist și prieten al soției președintelui SUA, Eleanor Roosevelt, a venit cu o idee interesantă.

Acesta a studiat liliecii, care puteau zbura pe distanțe mari, puteau rezista la altitudini mari și puteau căra greutăți însemnate. Știa că majoritatea clădirilor japoneze erau din lemn sau din alte materiale inflamabile.

De aceea, credea că liliecilor li se puteau atașa bombe de mici dimensiuni, care să incendieze orașele. Președintele de atunci, Franklin Roosevelt, a sprijinit ideea. 

Numele oficial al operațiunii a fost Proiectul X-Ray. Adams și o echipă de oameni de știință au început să lucreze la bombele cu lilieci.

Planul era să injecteze clorură de cupru într-un cartuș și să lege bomba de pieptul liliacului. Apoi, liliecii erau puși pe tăvi, care erau fixate într-un proiectil. Când avioanele ajungeau deasupra țintelor, proiectilele cu lilieci erau aruncate.

Armata SUA a desfășurat multe teste; unele au avut succes, altele, nu. De asemenea, testele au arătat că bombele cu lilieci erau mult mai eficiente decât bombele obișnuite.

S-a observat că o singură bombă cu lilieci putea declanșa între 3.625 și 4.748 de incendii, comparativ cu doar 167-400 de incendii provocate de o bombă obișnuită.

Guvernul SUA a renunțat la proiect în 1944, ca să redirecționeze resursele spre proiectul bombei atomice.

Guvernul SUA a înființat o organizație secretă care a încălcat legea mult timp. A fost vorba de o organizație numită „Enterprise” („Întreprinderea”).

„Întreprinderea” fusese formată dintr-un grup de companii adunate pentru a controla operațiunile secrete și a ascunde implicarea guvernului SUA.

Alături de CIA, această organizație secretă a desfășurat o serie de operațiuni secrete în Cuba, Guatemala, Nicaragua, Iran și Vietnam. Cea mai cunoscută operațiune în care a fost implicat guvernul secret a fost Afacerea Iran-Contra.

În cadrul acesteia, președintele Ronald Regan a ajutat, în secret, la vânzarea de arme către Iran pentru a sprijini un grup terorist numit „Contra”. Această organizație secretă vindea arme grupurilor teroriste din alte țări, cauzând astfel numeroase morți.

De asemenea, organizația manipulase politica mondială prin operațiuni secrete desfășurate în lumea întreagă.

În 1987, un documentar realizat de Bill Moyer a dezvăluit existența organizației secrete, istoria și obiectivele oculte ale grupului. Moyer a luat interviuri unor surse din interior: angajați în serviciile de informații, armată și guvern.

Precum KGB, și CIA a dezvoltat o otravă care cauza imediat infarct. Dar, ca să o folosească, agenția avea nevoie de un mecanism practic de transmitere a toxinei.

De aceea, otrava a fost înghețată sub forma unei săgeți care putea fi folosită cu un pistol. În cele din urmă, CIA a reușit să fabrice un pistol care provoca infarct.

Pistolul arunca proiectilul înghețat cu o viteză suficient de mare încât să treacă prin haine. Apoi, otrava intra în corp și cauza infarct în scurt timp.

Cea mai de seamă caracteristică a acestei arme era că otrava nu lăsa nicio urmă. Cu alte cuvinte, moartea victimelor părea naturală.

Existența armei a ieșit la iveală în timpul audierilor senatoriale din Comitetul Church, din 1975. De asemenea, o fostă angajată a CIA, Mary Embree, a confirmat existența acestui pistol într-un interviu din 1998.

Compania United Fruit (CUF) era cel mai mare exportator de banane din lume încă din 1900. Domina comerțul cu banane din Guatemala, fiind extrem de puternică în această țară.

Ani la rând, fusese cel mai mare angajator din Guatemala. Președintele de atunci al Guatemalei, Jorge Ubico, era de partea CUF și le făcea americanilor „viața ușoară”.

Politicile lui au dus la o revoltă în 1944, când Ubico a și fost nevoit să fugă din țară. După alegerile libere din Guatemala anului 1950, Jacobo Arbenz a devenit noul președinte.

Imediat după scrutin, acesta a implementat o lege pentru reforma agrară, conform căreia guvernul urma să exproprieze toate pământurile lăsate necultivate.

Asta însemna că pământurile CUF erau în pericol, pentru că numai 15% din terenul companiei era cultivat. CUF a protestat vehement față de decizia guvernului și a cerut ajutorul Statelor Unite.

Guvernul SUA a autorizat CIA să desfășoare o operațiune secretă, numită „PBSucces”. În cele din urmă, CIA a sprijinit o lovitură de stat în Guatemala, pentru a asigura supremația CUF.

Președintele Arbenz a fost forțat să demisioneze la sfârșitul loviturii de stat. Implicarea CIA a fost dezvăluită când documentele referitoare la operațiune au fost făcute publice, abia în 1994.

Pe 31 august 1939, Germania a desfășurat o operațiune sub steag străin, adică atribuită altei țări (poți citi mai multe despre această înscenare aici).

Câțiva soldați germani îmbrăcați în uniforme poloneze au atacat o stație de radio germană. Germanii încercau astfel să justifice invazia asupra Poloniei. După ce au ocupat stația, soldații au transmis un mesaj antigerman în limba poloneză.

Au adus cu ei și câțiva prizonieri și i-au ucis acolo, pentru ca atacul să pară mai convingător. În plus, germanii au interzis altor țări să investigheze incidentul în detaliu.  Numele întregii operațiuni a fost „Grossmutter gestorben” („A murit bunica”).

La o zi după incident, Germania a invadat Polonia și a declanșat Al Doilea Război Mondial în Europa. Totuși, un soldat SS, Alfred Naujocks, a mărturisit că a luat parte la operațiune, oferind detalii în timpul proceselor de la Nurnberg, din 1946.

Naujocks a mărturisit că a participat la organizarea înscenării de la stația Gleiwitz / Gliwice. A fost cel care a condus echipa de soldați, la ordinul șefului Gestapo-ului.