Insecta care va trăi mai mult decât omenirea este gândacul de bucătărie. Dar insecta cea mai inteligentă este, probabil, enervantul țânțar. Un studiu recent a arătat că țânțarii își amintesc mirosul pielii tale după ce ai încercat să-i lovești.
Apoi, ținând minte că reprezinți un pericol, ei te evită pentru o perioadă de până la 24 de ore. Vestea bună este că cercetătorii încearcă să afle cum să folosească această abilitate a țânțarilor pentru a-i determina să nu mai înțepe.
Țânțarii au capacitatea să învețe

Studiul a fost publicat în revista Current Biology și a fost coordonat de Clément Vinauger, profesor de biochimie la Virginia Tech College.
Vinauger a realizat cercetarea împreună cu Chloé Lahondère, profesor asistent cercetător la aceeași universitare. Cei doi au lucrat cu aproximativ 3.000 de țânțari Aedes aegypti.
Această specie de țânțari a fost aleasă pentru că ea răspândește febra galbenă, febra denga (sau dengue), virusul Zika și alte boli mortale.
Cercetătorii au studiat comportamentul țânțarilor după ce potențiala victimă încercase să-i lovească. Așa au descoperit că, după ce și-au dat seama de pericol, țânțarii au evitat să mai muște persoana respectivă.
Mirosul fricii
Bănuind că vibrația loviturii îi deranja și că țânțarii sunt capabili să țină minte mirosul celui care a încercat să le facă rău, cercetătorii au conceput și realizat un test.
În cadrul acestui test, ei au expus țânțarii la diverse mirosuri umane. Dintre aceste mirosuri, câteva au fost asociate și cu vibrații deranjante pentru țânțari.
Așa au descoperit că țânțarii evitau mirosurile asociate cu vibrațiile timp de până la 24 de ore.
Pot fi dresați țânțarii?

„Dacă înțelegem mecanismele prin care țânțarii învață, precum și preferințele lor, putem controla mai bine aceste insecte. De exemplu, am putea exploata în beneficiul nostru capacitatea lor de învățare”, a afirmat Vinauger.
De asemenea, studiul a arătat că dopamina are un rol crucial în procesul prin care țânțarii învață pe cine anume să evite.
Insectele care nu aveau receptori de dopamină (o mutație genetică ce apare doar la anumiți țânțari) nu erau capabile să învețe să evite mirosurile asociate cu pericolul.
„Acum înțelegem mai bine de ce sunt capabili țânțarii. Așadar, trebuie să investigăm cum putem aplica aceste cunoștințe pentru a lupta mai eficient împotriva bolilor transmise de țânțari”, a afirmat Lahondère pentru cotidianul USA Today.