Sfinxul din Egipt: Ce secrete ascunde a opta minune a lumii?

Numit uneori „cea de-a opta minune a lumii”, Sfinxul din Egipt este un simbol esențial al Antichității. Deși cercetat asiduu de sute de ani, monumentul ridică întrebări cărora nimeni nu le-a găsit un răspuns satisfăcător.

Au fost avansate numeroase teorii cu privire la Sfinxul din Egipt, dar nici acum nu se știe cu certitudine care a fost scopul pentru care a fost construit.

Și, după cum vei descoperi citind cele ce urmează, pare că unii oameni ar prefera ca secretele Sfinxului să rămână neelucidate.

Unii dintre cei mai titrați arheologi ai lumii occidentale nu au avut șansa să vadă Sfinxul din Egipt în întregime. În 1798, când au participat la celebra expediție din Egipt, Napoleon Bonaparte și arheologii de care era însoțit au văzut doar capul imensului monument. Restul era îngropat în nisip.

Corpul Sfinxului a fost scos la vedere pentru prima dată mulțumită ambiției unui inginer francez, pe nume Emile Baraize. În timp ce alții renunțaseră la idee, Baraize a petrecut peste un deceniu îndepărtând cantitatea uriașă de nisip din jurul structurii antice.

Astfel, datorită lui, în 1936, lumea a putut admira sfinxul din Egipt în întreaga lui splendoare. Câțiva dintre cei care demaraseră lucrări similare cu ale lui Baraize, pe care le-au abandonat, au fost Giovanni Caviglia (explorator și egiptolog de frunte al vremurilor sale), Auguste Mariette (un respectat arheolog francez) și egiptologul Gaston Maspero.

Monumentul antic a fost cioplit dintr-un singur bloc de calcar. Are lungimea de 73 de metri și înălțimea de 20 de metri. Din cauza deteriorărilor suferite de-a lungul mileniilor, forma sa originală a trebuit restaurată parțial cu blocuri de piatră.

Ar fi prea puțin să afirmăm că Sfinxul din Egipt este o realizare arhitecturală uimitoare. Este foarte greu de crezut că magnifica structură a fost făcută de niște oameni simpli, precum egiptenii antici.

Asta i-a determinat pe unii cercetători să susțină că Sfinxul și piramidele ar fi fost construite cu ajutorul unor ființe care stăpâneau tehnologii avansate.

Fie că a fost vorba de ființe de pe alte planete sau de o civilizație pierdută în negura timpului, modul în care a fost construit Sfinxul din Egipt este un subiect care merită cercetat.

Statuia trebuie să fi avut o mare importanță pentru cei care au construit-o. Totuși, nu există inscripții care să ne spună cine este responsabil pentru construirea Sfinxului, care era scopul lui și, mai ales, când a fost construit (cea din urmă este întrebarea-cheie, pe care o vom examina imediat).

Cei mai mulți istorici și egiptologi susțin că faraonul Khafre (varianta egipteană a numelui pe care grecii l-au transformat în Kefren) a ordonat construirea monumentului.

Aceasta, datorită unor mențiuni cioplite pe o tabletă de piatră aflată între labele din față ale Sfinxului. Mai mult, majoritatea cercetătorilor crede că imaginea sfinxului este cea a faraonului Khafre.

Această teorie este în continuare cea mai răspândită, deși alte cercetări au arătat că supoziția este inexactă. Tăblița dintre labele Sfinxului nu precizează cine a construit sfinxul, ea îl numește doar pe cel responsabil cu montarea ei.

Potrivit unei legende, înainte să devină faraon, Tutmes al IV-lea dormea noaptea sub capul Sfinxului. Legenda spune că Sfinxul era deja o construcție cu vechime și că era îngropat în nisip până la gât.

Când dormea, Tutmes a visat că Sfinxul îi vorbește. Potrivit unei anecdote, Sfinxul i-ar fi spus lui Tutmes că, dacă îl va dezgropa, îl va face faraon. În acel moment, deși avea sânge „albastru”, Tutmes nu se afla pe linia de moștenire a tronului.

După ce s-a trezit, spune anecdota, Tutmes a început să sape și a dezgropat întreaga structură. Sfinxul și-a ținut promisiunea, iar Tutmes a devenit faraon.

Cea mai mare parte a vastului deșert al Egiptului este încă neexplorată. Sute de structuri ar putea fi îngropate sub nisip, iar unii cercetători susțin că există posibilitatea descoperirii unei a doua structuri similare Marelui Sfinx.

Autorii și cercetătorii Gerry Cannon și Malcolm Hutton sunt printre cei care cred acest lucru. Cei doi lucrează la o carte, în care își vor expune teoriile.

Cannon și Hutton menționează că în toate descrierile antice Sfinxul din Egipt este înfățișat alături de o pereche. Cercetătorii susțin că acesta este un indiciu al unui al doilea sfinx (probabil distrus), care se află lângă piramidele de la Gizeh.

Așa cum am precizat deja, tăblița dintre labele Sfinxului nu spune cine a construit structura. Însă un rând de pe această tăbliță ne pune pe gânduri: „Am fost aici de la începutul timpurilor.” Acest „început al timpurilor” este cunoscut drept Zep Tepi.

Potrivit scrierilor egiptene antice, Zep Tepi a fost o epocă în care zeii umblau printre oameni, o epocă de aur. Desigur, istoricii conservatori susțin că Zep Tepi este doar o legendă. Totuși, alții cred în posibilitatea ca această epocă să fi fost reală.

Un astfel de cercetător este Robert Bauval. Acesta și-a petrecut decenii studiind Sfinxul din Egipt, originile și scopul sau însemnătatea lui.

Teoria lui Bauval este cunoscută drept „Teoria corelării cu Orion”. Aceasta spune că piramidele și Sfinxul aveau o legătură cu „centura” constelației Orion și că fac parte dintr-o reprezentare a acesteia pe Pământ.

Mai mult, Bauval a descoperit că în anul 10.450 î.e.n., alinierea dintre constelația Orion și monumentele de pe platoul Gizeh ar fi fost perfectă.

Interesant este faptul că această teorie susține că Sfinxul din Egipt are cel puțin 12.500 de ani vechime, adică mult mai mult decât îi atribuie istoricii conservatori.

Cercetătorii conservatori afirmă că monumentul a fost construit în jurul anului 2500 î.e.n. Dar există probe și cercetări care susțin indubitabil teoria lui Robert Bauval.

Un cercetător care a făcut investigații consistente în această direcție este geologul Robert Schoch. Acesta susține că eroziunea apei de pe laturile Sfinxului ne ajută să determinăm vechimea lui reală.

Potrivit lui Schoch, această eroziune este rezultatul a mii de ani de ploi regulate și consistente. Astfel de ploi nu au mai căzut în Egipt de 7.000 până la 12.000 de ani.

Dacă astfel stau lucrurile, atunci Sfinxul ar avea 12.000 de ani, dacă nu mai mult.

Dacă istoricii conservatori susțin că fața Sfinxului este cea a lui Khafre, alții susțin că fața originală nu era deloc umană. Unele teorii spun că a fost fața unui leu, reprezentând semnul zodiacal al Leului.

Totuși, nu există documente sau obiecte de artă în care leii să aibă un asemenea statut în Egiptul Antic. De asemenea, postura animalului nu este caracteristică unui leu.

Spatele plat și postura Sfinxului din Egipt au mai multe în comun cu alura unui câine. Este oare posibil ca Sfinxul să fi fost reprezentarea zeului-câine Anubis, fiind schimbată ulterior?

Deși ideea e considerată exagerată de către unii, mulți cercetători au investigat teoriile care spun că sub Sfinx se află o sală cu documente. Totuși, să nu ne imaginăm hârtii împrăștiate pe jos, ci, mai degrabă, pereți și tăblițe cu inscripții.

Legenda spune că sala documentelor conține informații esoterice și calendare preistorice, care merg până la începuturile timpurilor. Mulți atribuie păstrarea acestor documente supraviețuitorilor din Atlantida, care ar fi migrat și s-ar fi stabilit în Egipt.

Potrivit unor teorii, atlanții ar fi depozitat aici informațiile neprețuite despre o lume dispărută. Misticul Edgar Cayce afirma că deține informații detaliate despre sala documentelor, dar mulți nu cred nici spusele lui Cayce, nici în abilitățile sale mistice.

Alții, însă, spun că prezicerile lui sunt exacte. Oare are Cayce dreptate în ceea ce privește cele aflate sub Sfinx? Nu putem afla decât dacă inspectăm locul.

În 1997, Joe Jahoda și doctorul Joseph Schor au făcut studii seismologice care indicau că sub monument se află un spațiu gol, exact acolo unde afirmase Cayce că se găsește „sala documentelor”.

Mai mult, spațiul nu părea a fi fost creat în mod natural. Jahoda și Schor au cerut autorităților egiptene permisiunea de a excava zona, dar nu le-a fost acordată.

Deși au fost și alte echipe care au făcut cereri similare, și ele s-au lovit de același refuz.