În regnul animal, decizia de a perpetua specia vine adesea cu un preț nevăzut, dar profund resimțit la nivel individual.

O cercetare recentă aruncă o lumină nouă asupra acestei dileme evolutive, sugerând că efortul considerabil depus în reproducere poate, paradoxal, să scurteze viața și să grăbească procesul de îmbătrânire.

Cu alte cuvinte, acele viețuitoare care investesc o energie mai mare în creșterea urmașilor par să îmbătrânească mai repede și să moară mai tinere.

O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Exeter, Anglia, a explorat această ipoteză fundamentală a evoluției printr-un studiu ingenios, concentrându-se pe prepelițele japoneze.

Aceste păsări, cunoscute pentru că nu-și îngrijesc puii după eclozare, oferă un model clar pentru a măsura investiția reproductivă feminină: contribuția principală a femelelor constă în energia alocată direct în ouă. S

-a observat că puii proveniți din ouă mai mari au, în general, șanse mai bune de supraviețuire. Cercetătorii au creat, prin selecție artificială, două linii distincte de prepelițe: unele care depuneau ouă semnificativ mai mari și altele cu ouă mai mici.

După cinci până la șase generații de selecție riguroasă, rezultatele au fost concludente și au confirmat teoria.

Femelele care investiseră mai mult în ouă, producând exemplare mai mari, au îmbătrânit într-un ritm accelerat și au trăit, în medie, cu aproximativ 20% mai puțin decât omoloagele lor care depuneau ouă mai mici.

Mai precis, în ultima generație analizată, durata medie de viață a femelelor care produceau ouă mari a fost de 595 de zile, o diferență notabilă față de cele 770 de zile înregistrate la femelele care depuneau ouă mici.

Această descoperire susține o teorie fundamentală a evoluției: resursele limitate ale oricărui organism impun compromisuri esențiale. Energia poate fi dedicată fie reproducerii, fie „întreținerii” și reparării propriului corp.

Barbara Tschirren, autoarea principală a studiului, a explicat că „Toate organismele vii au resurse limitate și trebuie să facă compromisuri între diferite priorități.

Teoria evoluționistă sugerează o legătură directă între efortul reproductiv și îmbătrânire, dar acest lucru este dificil de demonstrat experimental.” Mecanismul implicat în această legătură rezidă tocmai în modul în care organismul își distribuie energia.

Cercetări anterioare au arătat deja că prepelițele care investesc mai mult în producția de ouă manifestă o capacitate mai redusă de reparare celulară și un sistem imunitar slăbit, confirmând mecanismul prin care această „alegere” energetică se traduce în costuri biologice directe.

Studiul, publicat în prestigioasa revistă Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences, este remarcabil prin faptul că oferă dovezi clare ale variațiilor genetice atât în ceea ce privește efortul reproductiv, cât și ritmul de îmbătrânire.

Mai mult, este prima cercetare care testează această ipoteză într-o specie de vertebrate prin selecție artificială, demonstrând că aceste trăsături sunt strâns legate și pot evolua rapid sub presiunea selecției.

În ceea ce privește masculii, observațiile au arătat că aceștia au o durată de viață mai lungă, iar intervalul studiului nu a fost suficient de extins pentru a trage concluzii definitive despre impactul selecției asupra longevității lor.