fbpx

Dezastrul de la Cernobîl și clipele de coșmar ce au urmat, în 17 fotografii rare

Pe 26 aprilie 1986, o explozie masivă a distrus reactorul numărul 4 de la Cernobîl, iar câteva sute de membri ai personalului și pompieri s-au luptat cu flăcările în următoarele zece zile. Explozia a generat un nor de radiație care a făcut înconjurul lumii.

Peste 50 de membri ai personalului reactorului și ai echipelor de intervenție au fost uciși imediat după explozie. Bineînțeles, aceștia nu au fost singurii oameni care și-au dat viața. Fotografiile următoare au reușit să surprindă, măcar în parte, povestea acelor clipe de coșmar.

Personalul de intervenție curăță acoperișul reactorului numărul 3. La început, muncitorii au încercat să curețe resturile radioactive de pe acoperiș folosind roboți din Germania de Vest, Rusia și Japonia, însă mașinile nu au făcut față nivelurilor extreme de radiație, așa că autoritățile s-au decis să folosească oameni. În unele zone, după numai 40 de secunde, muncitorii aveau de-a face cu o radiație care depășea doza pe care o persoană o putea îndura de-a lungul întregii sale vieți. Foto: Sygma / Getty

La fața locului au venit și câțiva fotografi, care au reușit să realizeze imagini cu haosul și actele de eroism care au avut loc în săptămânile și lunile care au urmat.

Vedere aeriană a centralei nucleare Cernobîl. Fotografia a fost realizată la câteva săptămâni după dezastru, în mai 1986. Foto: Sygma / Getty

Echipajele de intervenție care au venit la fața locului au folosit elicoptere pentru a turna nisip și bor peste resturile reactorului. Nisipul avea rolul de a opri incendiul și emanarea de radiații, iar borul avea rolul de a opri alte reacții nucleare.

Pentru o minimă protecție, membrii echipelor de intervenție și-au confecționat costume din plpăci de plumb. Foto: Sygma / Getty

La câteva săptămâni după accident, echipele au acoperit complet unitatea afectată cu o structură temporară de beton, numită „sarcofag”, pentru a limita eliberarea de material radioactiv.

Așa-numiții „lichidatori” curăță resturile radioactive de pe acoperișul reactorului numărul 4. Resturile sunt aruncate pe pământ, unde mai târziu vor fi acoperite de sarcofag. Acești „roboți biologici” au la dispoziție numai câteva secunde pentru a-și face treaba. În acest scurt răgaz, se poziționează lângă o grămadă de resturi, ridică o lopată plină cu ele și o aruncă printre ruinele reactorului numărul 4. Dârele albe din partea de jos a imaginii sunt cauzate de radiația deosebit de puternică de la fața locului. Foto: Sygma / Getty

De asemenea, guvernul sovietic a tăiat și a îngropat circa 1.6 kilometri pătrați de pădure de pin de lângă centrală, pentru a reduce contaminarea radioactivă.

O echipă de intervenție se pregătește să curețe resturile radioactive de pe acoperișul reactorului numărul 4. Foto: Sygma / Getty

Celelalte trei reactoare de la Cernobîl au fost ulterior repornite, însă toate au fost oprite în cele din urmă, ultimul în anul 1999. Autoritățile energiei nucleare din URSS au prezentat raportul inițial privind accidentul la reuniunea Agenției Internaționale de Energie Atomică din Viena, în august 1986.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Un membru al echipelor de intervenție, dotat cu o apărătoare rudimentară de plumb pe cap (confecționată manual) lucrează la curățarea acoperișului reactorului numărul 3. Foto: Sygma / Getty

După accident, oficialii au închis o zonă de 30 de kilometri în jurul centralei. Accesul era permis numai persoanelor cu însărcinări oficiale și celor care evaluau consecințele accidentului și încercau să le facă față, precum și celor care operau reactoarele care nu fuseseră afectate.

Rămășițele reactorului numărul 4, fotografiate de pe acoperișul reactorului numărul 3. Foto: Sygma / Getty

Guvernul sovietic și cele care au urmat după căderea URSS au evacuat în jur de 115.000 de oameni din zonele cele mai contaminate în 1986, și alți 220.000 de oameni în anii care au urmat.

O fotografie a televiziunii sovietice înfățișează un bărbat rănit în explozia de la Cernobîl, în timp ce primește îngrijire medicală. Foto: Sygma / Getty

Majoritatea personalului de intervenție era formată din rezerviști cu vârste între 35 și 40 de ani, care fuseseră chemați ca să ajute la operațiunile de curățare. De asemenea, la operațiuni au participat militarii în termen din unitățile însărcinate cu protecția chimică.

Un tehnician sovietic verifică nivelul de radiație al apei luată de la un izvor de lângă Kiev, pe 9 mai 1986. Astfel de verificări se făceau la fiecare oră, pentru ca personalul să fie sigur că rezervele de apă puteau fi folosite după accidentul nuclear. Foto: Sygma / Getty

Armata nu avea uniforme potrivite adaptate uzului în condiții radioactive, așa că persoanele chemate pentru a munci pe acoperiș și în alte zone foarte toxice au fost nevoite să își încropească singure costumele, compuse din folii de plumb cu grosimea de 2-4 milimetri.

Un elicopter militar împrăștie lichid de decontaminare lipicios, care avea rolul de a reduce împrăștierea particulelor radioactive în jurul centralei de la Cernobîl, la câteva zile după dezastru. Foto: Sygma / Getty

Foliile au fost ajustate și din ele s-au făcut șorțuri care urmau să fie purtate sub costumele de lucru din bumbac. Șorțurile acopereau corpul din față și din spate, protejând în special șira spinării și măduva oaselor.

Un tehnician sovietic o verifică pe fetița Katia Litvinova în timpul unei inspecții de depistare a radiaților în satul Kopilovo, lângă Kiev, pe 9 mai 1986. Foto: Sygma / Getty
Vedere aeriană cu centrala nucleară afectată, în timpul lucrărilor de reparații și control al radiațiilor, 1986. Foto: Sygma / Getty

Un buldozer sapă o groapă mare în fața unei case, înainte de a demola clădirea și a o acoperi cu pământ. Această metodă a fost aplicată în sate întregi care au fost contaminate după dezastrul de la Cernobîl. Foto: Sygma / Getty
Fotografie dintr-o secțiune încă funcțională a centralei de la Cernobîl. Fotografia a fost realizată la câteva luni după dezastrul din 1986. Foto: Sygma / Getty
Un muncitor de la centrală ține în mână un dozimetru pentru a măsura nivelurile de radiație. În fundal se poate vedea sarcofagul aflat în construcție, al cărui rol va fi de a limita efectele reactorului distrus. Fotografie realizată în 1986. Foto: Sygma / Getty

După ce autoritățile sovietice au ordonat să fie marcat sfârșitul operațiunilor de curățare de pe acoperișul reactorului numărul 3, trei bărbați au fost trimiși să plaseze un steag roșu în vârful coșului de deasupra reactorului distrus, unde au ajuns după ce au urcat o scară în spirală lungă de 78 de metri. Purtătorii de steag au fost trimiși acolo în pofida pericolului mortal reprezentat de radiația masivă, după ce un grup de membri ai personalului de intervenție încercase să plaseze steagul de două ori cu elicopterul, însă fără succes. Expertul în radiații Alexander Iurtcenko și Valeri Starodumov au dus steagul, iar locotenent-colonelul Alexander Sotnikov a dus stația radio. Întreaga operațiune a fost cronometrată pentru a dura numai nouă minute, dat fiind nivelul ridicat al radiațiilor. La final, cei trei au fost răsplătiți cu câte o sticlă de Pepsi (un lux în 1986) și o zi liberă. Foto: Sygma / Getty
În clinica numărul 6 din Moscova, specializată în tratarea radiațiilor, un pacient își revine după o operație la măduva spinării. Un doctor examinează pacientul într-o cameră sterilă. Examinarea are loc într-o cameră izolată, cu aer condiționat, prin niște deschideri special create, pentru a evita contactul direct și contaminarea. Foto: Sygma / Getty

Dacă te interesează acest subiect, îți recomandăm una dintre cele mai bune cărți despre evenimentele de la Cernobîl și tragediile de acolo: Dezastrul de la Cernobîl – Mărturii ale supraviețuitorilor, de Svetlana Aleksievici. Cartea a fost interzisă în Belarus și i-a adus scriitoarei premiul Nobel pentru literatură.

„O istorie orală mişcătoare a catastrofei din 1986 de la reactorul nuclear de la Cernobîl, în care curajul fatalist şi stoic este dublat de un umor incredibil de negru. Jurnalista rusă Svetlana Aleksievici a înregistrat o serie de mărturii pe care le-a prezentat sub forma unor «monologuri» care zugrăvesc imaginea vie a atmosferei generale de nemulţumire de la sfârşitul perioadei comuniste, în care liderilor de partid agresivi, propagandei paranoice şi mobilizărilor haotice li se opun sarcasmul deprimant, gândurile amare şi abuzul de votcă. Rezultatul este o radiografie de neuitat a sufletului rus.” – Publishers Weekly

 


În continuare, vezi și:


Distribuie articolul:

Citește în continuare

  • Cand ne prezentati si accidentul nuclear de la Three Miles, de pe Potomac, SUA, din 1979.

    • - roryta - spune:

      nu-i nici unul ”accident”…. nu există ”accidente”…

  • >