9 curiozități despre Evul Mediu, epoca în care soții se puteau bate la tribunal

Este una dintre cele mai fascinante perioade din istorie, faimoasă pentru poveștile sale cu cavaleri și castele, dar și pentru dezastre precum Moartea Neagră.

Însă, în afară de aceste detalii, câte lucruri știi despre epoca medievală? Iată o serie de curiozități despre Evul Mediu, o perioadă pe cât de sumbră, pe atât de fascinantă.

1

Soții se băteau la tribunal

Pentru a se asigura echilibrul de forțe, bărbatul lupta dintr-o groapă. Foto: Wikimedia

Începem lista de curiozități despre Evul Mediu cu o informație amuzantă. În statele germane medievale, cuplurile căsătorite își puteau rezolva în mod legal disputele luptând în cadrul unor așa-zise dueluri maritale.

Potrivit unui vechi manuscris german, în timpul duelului, soțul stătea într-o groapă, adâncit până la talie, și era înarmat cu un ciomag.

Soția stătea la marginea gropii și era înarmată cu o frânghie sau o plasă la capătul căreia se afla o piatră de aproximativ două kilograme. Ciomagul și frânghia aveau aceeași lungime.

Istoricii cred că bărbatul era poziționat în groapă pentru a echilibra forțele între cei doi combatanți. Nu se știe, însă, cât de departe mergea lupta și în ce condiții era declarat câștigătorul.

2

Arcuri cu săgeți extrem de puternice

Foto: Pinterest

Arcurile din Anglia medievală erau atât de puternice, încât puteau propulsa o săgeată la distanța de peste 900 de metri.

Mânuirea lor necesita atâta forță, încât scheletele arcașilor medievali pot fi identificate după mâna cu care țineau arcul, mult mai dezvoltată decât cea în care țineau săgeata.

3

Ucigașii ajungeau sclavii familiei victimei

În Irlanda medievală, ucigașii erau oferiți drept sclavi familiei celui ucis, dacă nu reușeau să plătească o sumă consistentă ca să-și cumpere libertatea.

Familia victimei avea trei opțiuni: să aștepte plata din partea familiei ucigașului, să-l vândă pe criminal drept sclav sau să îl ucidă.

4

Frizerii-chirurgi făceau operații

Între un tuns și un bărbierit, frizerii rezolvau și problemele chirurgicale ale clienților. Foto: Fine Art America

În Europa medievală, existau „frizeri-chirurgi”, mai precis frizeri care practicau și chirurgia. În acea epocă, intervențiile chirurgicale nu erau făcute doar de medici.

De chirurgie se ocupau și acești meseriași care, având lame ascuțite și îndemânarea indispensabilă profesiei lor, îndeplineau sarcini numeroase, de la tăierea părului la amputarea membrelor.

În această perioadă, decesele cauzate de intervențiile chirurgicale au fost numeroase, din cauza hemoragiilor și a infecțiilor. Cum doctorii considerau că practica de „lăsare a sângelui” trata multe boli, frizerii le aplicau pacienților și lipitori.

5

Scările castelelor medievale

În castelele medievale, scările erau construite în sensul acelor de ceasornic, pentru ca inamicii care urcau să fie forțați să își țină săbiile (cu mâna dreaptă) de-a lungul curbei interioare a zidului.

Astfel, săbiile erau mult mai greu de mânuit. Apărătorii, pe de altă parte, țineau săbiile de-a lungul peretelui exterior și aveau mai mult spațiu de manevră în timp ce coborau asupra inamicilor.

6

Pisicile erau considerate diabolice

Papa Grigore al IX-lea considera că pisicile sunt „încarnarea lui Satana”.

Acest lucru a dus la uciderea în masă a pisicilor, ceea ce a cauzat creșterea populației de șobolani, favorizând răspândirea rapidă și devastatoare a ciumei bubonice.

7

Animalele erau judecate la tribunal

Foto: Wikimedia

Potrivit unor legi medievale, animalele puteau fi judecate și condamnate pentru infracțiuni, ca și cum ar fi fost oameni. Există documente care atestă că unele animale domestice au fost judecate pentru rănirea sau uciderea oamenilor.

Animalele puteau fi acuzate și de diverse infracțiuni mai mici. Niște șobolani au fost chemați în fața instanței deoarece furaseră din recoltă. Într-un alt caz, un roi de lăcuste a fost condamnat in absentia pentru distrugerea recoltelor.

În 1266, un porc a fost acuzat că a mâncat un om. În urma procesului, porcul a fost găsit vinovat și a fost condamnat – de către călugării din Sainte Genevieve – la moarte prin ardere pe rug.

Execuția a avut loc în satul francez Fontenay-aux-Roses.

8

Pământul era plat sau rotund?

Oamenii din epoca medievală nu credeau cu adevărat că Pământul este plat. Acesta a fost un mit creat la sfârșitul secolului al XIX-lea, în timpul dezbaterilor cu privire la teoria evoluționistă.

În Evul Mediu timpuriu, cei mai mulți savanți susțineau varianta sferică, postulată pentru prima dată de grecii antici.

Începând cu secolul al XIV-lea, dacă nu și mai înainte, credința într-un Pământ plat era aproape inexistentă în rândul europenilor educați, în ciuda reprezentărilor artistice ale Pământului.

9

Moda ridicolă din Evul Mediu

Pantofi de Cracovia purtați în Burgundia, anii 1400. Foto: Wikimedia

Am ajuns și la finalul listei noastre de curiozități despre Evul Mediu. Începând din jurul anului 1330, oamenii au început să poarte încălțăminte cu vârful ridicol de lung.

Cu cât vârful era mai lung, cu atât mai la modă erau pantofii. Aceștia erau numiți „pantofi de Cracovia”, după locul lor de origine: orașul Cracovia, din Polonia.

Tălpile care au supraviețuit trecerii timpului arată că lungimea vârfului era, totuși, rareori mai mare de 50% din lungimea totală a pantofului.

Ca să știi mai mult, citește „Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea”

O remarcabilă antologie ce reunește scrisori celebre într-un impresionant arc de timp care străbate vremurile, purtându-ne din Antichitate până în vremurile noastre și vorbindu-ne despre putere, iubire, creație, sex, credință și război, „Pecetluite în istorie” este un autentic omagiu adus genului epistolar, oferind cele mai faimoase scrisori care au marcat istoria lumii, cultura universală și viața intimă a unor personaje ilustre.

Reputatul istoric Simon Sebag Montefiore a realizat o selecție de peste o sută de epistole, din care unele sunt pline de noblețe și înălțătoare, altele detestabile și tulburătoare, unele se constituie în adevărate capodopere literare, altele sunt brutale, dure și șocante; multe sunt erotice, altele sfâșietoare.

În binecunoscutul său stil antrenant de talentat narator, Montefiore ne arată de ce aceste scrisori sunt o lectură indispensabilă: cum ele ne descifrează trecutul, ne îmbogățesc viața de azi și ne luminează ziua de mâine.

„Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu