Maeștrii nesimțirii. Iată cum se insultau politicienii din Roma Antică

Oare acuzațiile murdare și abuzul verbal din politică sunt ceva obișnuit? În ultimii ani, tirurile verbale dintre oponenții politici par a fi mai puțin discursuri ținute de adulți și mai mult dialoguri acide între niște puști prost educați.

Un astfel de comportament este neplăcut mai ales pentru cei ce asistă la așa ceva, însă nu e ceva nou. Tradiția politicienilor care se bălăcăresc era larg răspândită în Roma Antică și era extrem de brutală, potrivit unor noi cercetări.

„Ești putoarea unei latrine josnice!”, spune un personaj furios către altul în romanul antic „Măgarul de aur” (sau „Metamorfoze”), scris de Apuleius în a doua parte a secolului II

De fapt, liderii romani desfășurau adeseori atacuri verbale și se aruncau asupra oponenților lor cu atacuri la persoană și acuzații scandaloase. Îndurau chiar și potopuri de insulte din partea celor pe care îi guvernau, potrivit lui Martin Jehne, profesor de istorie antică la Technische Universitat în Dresda, Germania.

Jehne și-a prezentat cele descoperite despre insultele din politica romană la cea de-a 52-a Întâlnire a Istoricilor Germani, care a avut loc la Universitatea Munster, din Germania, în vara acestui an.

Potrivit lui Jehne, senatorii romani își loveau dur adversarii pentru a-și întări poziția printre cei care îi sprijineau – o strategie cu ecou în arena politică de astăzi. Atunci, ca și acum, insultele erau folosite pentru calitatea lor de amuzament, atrăgând atenția și stârnind indignarea, la fel ca insultele, amenințările și discursurile rasiste de pe Internet din zilele noastre.

Însă o astfel de strategie avea două tăișuri, dacă publicul lua partea celui insultat.

„Insulta într-un context public înseamnă încercarea de a primi aprobarea audienței. Și nu poți niciodată să fii sigur de reacția oamenilor”, a afirmat Martin Jehne.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Arta de a împroșca înjurături

În urmă cu mai bine de 2.000 de ani, faimosul politician roman Marcus Tullius Cicero l-a acuzat la un moment dat pe adversarul său Clodius că a întreținut relații incestuoase cu frații și surorile sale. Acest tip de insultă era ceva normal în acele zile

Când vine vorba de insultele din politica de azi, România nu duce deloc lipsă de autori de porecle josnice și insulte exprimate mai mult sau mai puțin direct. O meteahnă care s-a făcut simțită mai ales în haoticii ani ’90, arta de a insulta adversarul politic s-a rafinat pe măsură ce diferitele partide s-au succedat la putere.

Și politicienii romani puteau fi la fel de sălbatici. Marcus Tullius Cicero, un orator și politician celebru care a trăit în secolul I î.e.n., l-a acuzat odată pe Clodius, un rival, de incest cu surorile și frații săi.

Răspunsul lui Clodius – acuzația că „Cicero se comportă ca un rege” – nu pare prea dur după standardele de azi, însă era o insultă feroce în Republica Romană, care ura pretențiile de regalitate, explică Jehne.

Însă oricât de mult disprețuiau senatorii romani aerele regale, de obicei proveneau din case privilegiate, și ucenicia la niște senatori mai bătrâni și experimentați îi învăța, probabil, cum să navigheze pe câmpul minat al insultelor proferate de ceilalți senatori.

„Învățau ce să facă prin observație și imitație. Așa că, dacă erau martorii unui schimb de insulte între senatori, învățau și ei să insulte și să îndure insultele”, a spus Jehne.

Ovații de la galerie

„Imperiul Roman – Senatul adunat într-un templu”. Autor: J. Williamson

Politicienii din Roma Antică nu erau singurii care își insultau colegii. Cetățenii romani își exprimau, de asemenea, nemulțumirile față de personajele nepopulare prin batjocură publică. Uneori, insultele erau proferate pe scenă.

De exemplu, în 59 î.e.n., generalul și politicianul Gnaeus Pompeius Magnus (cunoscut și ca „Pompei”) a mers la o reprezentație teatrală în cinstea lui Apollo, și actorii împreună cu audiența au folosit ocazia pentru a-și arăta dezaprobarea față de liderul nepopular.

Când un actor a recitat versul „Prin nefericirea noastră, tu ești mare!”, audiența s-a întors să-l privească pe Pompei, s-a zguduit de râs și a insistat ca actorul să repete versul.

Detaliu din „Moartea lui Cezar” (1798), de Vincenzo Camuccini

Istoricul Cicero a scris că actorul a repetat versul de o mie de ori (ceea ce, desigur, este o exagerare). Însă Pompei a trebuit să stea acolo și să sufere în timp ce oamenii râdeau de el. Întregul incident a fost foarte insultător pentru Pompei și generalul era neputincios.

Circumstanțele diferite dintre prezent și trecutul îndepărtat – mai ales când vine vorba de politică – fac comparațiile de peste milenii destul de dificile. Însă folosirea cu încăpățânare a insultelor în arena politică sugerează un lucru nu tocmai plăcut legat de natura umană, este de părere Jehne.

„În grupul de cercetare din Dresda ne bazăm pe aserțiunea de principiu că invectivitatea – termenul nostru artificial pentru întregul complex de insulte, abuzuri, defăimări, discriminări și așa mai departe – este o trăsătură de bază a societăților umane”, a spus Jehne.

Ce insulte foloseau romanii?

Înjurăturile în Republica Romană (509-27 î.e.n.) erau extreme, chiar și după standardele de azi. În timpul dezbaterilor, politicienii făceau adeseori apel la insulte cu conotații sexuale pentru a-și ataca oponenții. Subiectele includeau:

  • Acuzația de a fi practicat incestul
  • Acuzația de a se comporta ca un rege (regalitatea era interzisă și condamnată public)
  • Acuze de a fi „băiat de închiriat” (care practică prostituția)
  • Descrierea în termeni cât mai „colorați” a organelor genitale ale adversarului
  • Amenințarea cu irrumatio (violul oral)
  • Acuzația de pasivitate în timpul actului sexual.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu

>