Un fenomen unic: Misterul pietrelor mișcătoare din Valea Morții

În Parcul Național Valea Morții din California, SUA, se petrece un fenomen inexplicabil. În zona numită Racetrack Playa, mai multe roci de dimensiuni mari se mișcă încet și lasă urme lungi pe solul din valea netedă.

Totul se petrece fără vreo intervenție umană sau animală. Fenomenul este cu atât mai surprinzător cu cât unele pietre cântăresc peste 270 de kilograme.

Valea Mortii - pietre miscatoare
Foto: Daily Mail

Urmele lăsate de mișcarea rocilor au între câțiva metri și câteva zeci de metri, lățimea între 10 și 30 de centimetri și adâncimea de 2 centimetri.

Pietrele se deplasează doar o dată la doi sau trei ani, iar majoritatea urmelor sunt realizate în trei sau patru ani. Rocile cu baza rugoasă lasă în urmă șanțuri rectilinii striate, în timp ce pietrele netede își schimbă direcția, mergând adesea în zig-zag.

Valea Morții, un loc cu magnetism ciudat

Evident, un astfel de mister nu avea cum să-i lase indiferenți pe oamenii de știință. Cercetătorii, dar și amatorii de curiozități studiază rocile mișcătoare încă din 1915, când a fost publicată prima lucrare științifică despre acest fenomen.

Teoria avansată în această lucrare era aceea că pietrele sunt puse în mișcare de niște tornade de mici dimensiuni, care se formează după ploaie.

Valea Mortii - pietre miscatoare linie
Foto: Easy Science for Kids

O altă teorie susține că pietrele mișcătoare se deplasează ca o consecință a unui fenomen magnetic necunoscut. Totuși, ideea a fost ușor contrazisă: s-a descoperit că pietrele nu conțin suficiente elemente cu proprietăți magnetice, precum fierul.

Mai mult, dacă teoria fenomenului magnetic ar fi fost valabilă, rocile ar fi trebuit să se adune într-un singur loc, ceea ce nu este cazul.

O combinație de fenomene

Probabil cea mai plauzibilă teorie cu privire la pietrele mișcătoare presupune o combinație între mai multe elemente: vântul, temperatura și apa.
Deși Racetrack Playa este fundul unui lac care a secat, zona nu e întotdeauna aridă. De fapt, după ploaie, apa se adună la suprafață. În prezența apei, dacă temperatura scade sub limita de îngheț, se creează o peliculă subțire de gheață.

În condiții de vânt puternic, această gheață poate împinge destul de ușor rocile, care lasă urme pe solul cleios și îmbibat cu apă de dedesubt.

Deși plauzibilă, această explicație este destul de dificil de dovedit. Asta pentru că nimeni n-a reușit să vadă sau să înregistreze deplasarea pietrelor. Iar până când cineva o va face, fenomenul va rămâne un mister.


În continuare, află mai multe despre trovanți, fascinantele „pietre vii” care cresc pe dealurile din România.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

Lasă un comentariu