Vântul smulge anual 800 de milioane de tone de praf din inima Saharei și le aruncă peste Atlantic. Nu este doar un spectacol meteorologic. Este, de fapt, o mană cerească pentru oceane. O parte din acest nor de pulbere roșiatică ajunge până în Amazon și în Caraibe.
Pe drum, particulele suferă o transformare chimică pe care oamenii de știință abia acum o înțeleg pe deplin. Praful care se ridică din deșert conține fier.
Și fierul este un nutrient vital pentru fitoplancton – acele organisme microscopice care stau la baza lanțului trofic marin și produc o mare parte din oxigenul pe care îl respirăm.
Transformă atmosfera praful inert în hrană
Problema este că nu orice formă de fier este digerabilă pentru aceste creaturi. Fieroanele blocate în cristalele minerale sunt aproape inutile. Dar atmosfera, se pare, acționează ca un laborator chimic gigantic.
Expunerea prelungită la radiații, ozon și umiditate, pe măsură ce norul de praf călătorește mii de kilometri, transformă fierul inert într-o formă solubilă, ușor de asimilat. Aceasta este concluzia unui studiu condus de cercetători de la Universitatea din California.
„Cu cât praful petrece mai mult timp în aer, cu atât mai accesibil devine fierul pentru biosferă”, explică biogeochimistul Timothy Lyons. „Este ca o fertilizare naturală, dar la scară planetară. ”
De ce depinde supraviețuirea noastră de praf
Pentru a verifica această ipoteză, Bridget Kenlee și echipa sa au coborât cu privirea pe fundul oceanului. Analizând mostre de sedimente prelevate de pe șenalul oceanic, au descoperit un paradox aparent. Pe măsură ce distanța față de Sahara crește, cantitatea totală de praf care se depune scade.
Dar concentrația de fier biodisponibil din acel praf, dimpotrivă, crește. „Asta sugerează că reacțiile atmosferice transformă fierul mai puțin reactiv în forme pe care viața le poate folosi imediat”, spun specialiștii.
Cu alte cuvinte, praful care ajunge în Bahamas sau în bazinul Amazonului este, deși mai puțin, mult mai hrănitor decât cel care cade aproape de casă. Fără acest transport la distanță, fitoplanctonul din largul Atlanticului ar fi mult mai sărac.
Iar fitoplanctonul hrănit de fierul saharian produce oxigenul care ne menține în viață. Lanțul trofic global depinde, astfel, de un fir invizibil de pulbere deșertică.
