În mormintele lor, alături de bijuterii, zăceau arcuri și săgeți. Timp de zeci de ani, arheologii au crezut că sunt doar simboluri ale rangului. Un nou studiu arată însă că prințesele egiptene antice erau, de fapt, luptătoare experimentate.
Analiza a șase mumii regale descoperite la Dahshur – un complex funerar excavat în anii 1890 și redescoperit în Muzeul Egiptean în 2020 – a dezvăluit urme clare ale unei vieți active și violente.
Urme de violență pe scheletele princiare
Patru dintre acestea aparțineau fiicelor faraonului Amenemhat al II-lea: prințesele Ita, Khenmet, Itaweret și o femeie identificată provizoriu drept Sathathormeryt. În sicriul lor au fost găsite arcuri, săgeți și, în cazul prințesei Ita, chiar un pumnal deosebit.
Alături de ele au fost analizate și mumia prințesei Noub-Hotep și cea a regelui Hor.
Dr. Zeinab Hashesh, autoarea principală a studiului publicat în Frontiers in Environmental Archaeology, explică ce au descoperit: „Oasele lor prezintă urme ale unei dezvoltări musculare intense, compatibile cu folosirea armelor găsite în morminte.
” Membrii familiei regale, în special femeile, participau la activități solicitante – tir cu arcul, vânătoare – nu doar la ceremonii. Deși țesuturile moi s-au degradat complet, iar craniile prințeselor s-au pierdut la începutul secolului trecut, scheletele au oferit suficiente indicii.
Prințesa Ita, care avea între 28 și 34 de ani, prezenta inserții musculare foarte dezvoltate la nivelul membrelor superioare – semn că mânuia frecvent pumnale sau buzdugane. Khenmet, cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani, avea oase mai fragile, dar ligamente extrem de puternice.
Itaweret, decedată între 20 și 34 de ani, suferise fracturi ale coastelor și piciorului, dar se vindecaseră – iar scheletul ei indică faptul că era o arcașă experimentată. Mai multe mumii purtau urmele unor fracturi vindecate, infecții și deficiențe nutritive.
Surorile aveau anomalii rare ale coloanei vertebrale – un indiciu că în familia regală căsătoriile între rude apropiate erau frecvente. Cercetătorii cred că rănile au fost provocate de accidente sau de activități precum vânătoarea și antrenamentele militare.
Vindecarea lor arată că prințesele beneficiau de îngrijiri medicale avansate pentru acea epocă.
Oamenii din spatele bijuteriilor
Autorii studiului recunosc că pierderea craniilor limitează cercetările, dar intenționează să efectueze analize suplimentare pentru a reconstitui cât mai fidel viața acestor membri ai familiei regale.
Speranța lor este ca atenția să nu mai fie îndreptată doar asupra bijuteriilor și obiectelor funerare, ci și asupra oamenilor cărora acestea le-au aparținut – femei care, acum 4.000 de ani, trăgeau cu arcul și luptau alături de bărbați.
