A înconjurat un continent întreg fără să pună piciorul pe el. În 1642, Abel Tasman a pornit din Batavia, astăzi Jakarta, cu două corăbii mici, Heemskerck și Zeehaen, să dezlege cel mai mare mister al Pacificului: legendarul continent sudic, Terra Australis Incognita.
Misiunea, ordonată de guvernatorul general Anthony van Diemen, suna simplu – găsește resurse și rute noi. În realitate, era o cursă în ape bătute de furtuni, unde orice eroare însemna moartea. Tasman a ales o rută neobișnuită, mult mai la sud decât obișnuiau ceilalți exploratori.
Și această decizie l-a dus direct spre descoperiri care aveau să schimbe harta lumii, dar și într-un paradox care fascinează și astăzi. Pe 24 noiembrie 1642, a zărit un țărm necunoscut. L-a numit Pământul lui Van Diemen – mai târziu redenumit Tasmania, în cinstea lui.
Au văzut fum și urme de prezență umană, dar n-au întâlnit pe nimeni. Apoi, pe 13 decembrie 1642, a devenit primul european care a pus ochii pe Insula de Sud a Noii Zeelande.
Întâlnirea cu maorii a fost scurtă și sângeroasă: câțiva marinari olandezi au murit în locul pe care Tasman l-a botezat „Golful Ucigașilor”. În 1643, în drumul de întoarcere, a mai descoperit arhipelagurile Tonga și Fiji, navigând printre recife periculoase.
O listă impresionantă pentru o singură expediție. Și totuși, Tasman a ratat cea mai mare pradă.
De ce a ratat Australia fără să știe?
Cum să ocolești Australia fără să-ți dai seama că e acolo? Explicația stă în traseu. Temându-se de apele puțin adânci care puteau sfâșia carenele, a preferat să meargă mult mai la sud de coasta australiană.
Când a ajuns lângă Tasmania, era atât de departe în larg, încât n-a văzut strâmtoarea Bass care o separă de continent. A crezut că Tasmania face parte dintr-o masă de uscat mai mare. Apoi a virat spre est, către Noua Zeelandă, iar la întoarcere a trecut pe la nordul Noii Guinee.
A tras astfel un cerc enorm în jurul Australiei, fără să atingă niciun țărm al acesteia. Tehnic, a demonstrat că Australia nu era legată de vreun continent polar – dar nu a văzut cu ochii lui coasta pe care o căuta.
Olandezii cunoșteau deja porțiuni din vestul și nordul continentului, pe care-l numiseră Noua Olandă. Misiunea lui Tasman era să afle dacă acestea făceau parte dintr-un singur bloc. Răspunsul a fost da, dar el nu l-a verificat direct.
Moștenirea geografică a unei ratări
În 1643, când s-a întors la Batavia, reacția companiei a fost una cumpănită. Hărțile sale erau revoluționare – mii de kilometri de coaste noi, dovada că Pacificul de Sud este un ocean imens. Însă pentru Compania Olandeză a Indiilor de Est, conturile vorbeau altceva.
Tasman nu adusese aur, mirodenii sau tratate profitabile. Nativii întâlniți nu voiau comerț, iar apele erau prea periculoase pentru rute sigure. Expediția a fost considerată o dezamăgire financiară. Așa s-a stins entuziasmul pentru explorări în zonă, timp de zeci de ani.
Numele lui Tasman, însă, a rămas pe hărți. Tasmania, Marea Tasmaniei dintre Australia și Noua Zeelandă, Parcul Național Abel Tasman – toate amintesc de omul care a deschis drumul spre Oceania fără să atingă cel mai mare premiu.
A doua sa expediție, în 1644, a explorat coasta de nord a Australiei, dar fără să schimbe concluzia. Paradoxal, Abel Tasman rămâne figura care a navigat chiar în jurul unui continent, fără să-l vadă, și care a transformat o ratare într-o moștenire geografică de neșters.
