Marcată pe spate cu un tipar ca un crucifix strident colorat, broasca sfânta cruce beneficiază de un arsenal prin care poate pune pe jar orice adversar.
Să-l privim cu atenție pe acest micuț dolofan. Nimeni nu are mai multă personalitate decât această „minge de ping-pong” plină de negi. Este o broască sfânta cruce (Notaden bennettii), un animal originar din Australia.
Broasca sfânta cruce sau broasca crucifix este decorată cu un model izbitor în formă de cruce neagră, roșie și verde, care îi străbate tot spatele galben strălucitor, așa cum se poate vedea din fotografii.
Evident, aceste culori nu ar ajuta-o prea mult să se camufleze în câmpiile inundabile negricioase pe care trăiește; dimpotrivă, crucea este acolo pentru a face broasca să iasă în evidență.
Broasca sfânta cruce este una dintre puținele specii de broaște australiene care utilizează aposematismul, adică dezvoltă modele strălucitoare pentru a se feri de prădători, după cum explică Bush Heritage Australia.
Ce este aposematismul?
Aposematismul este ansamblul de trăsături prin care un animal își avertizează potențialii prădători că nu merită să fie atacat. „Reclama” poate consta în orice apărare care face ca prada să fie dificil de ucis și mâncat, cum ar fi toxicitatea, veninul, gustul sau mirosul urât, spinii ascuțiți sau natura agresivă.
Aceste semnale pot lua și forma unei colorații stridente, a unor sunete, mirosuri sau a altor caracteristici perceptibile. Semnalele aposematice sunt benefice atât pentru prădător, cât și pentru pradă, deoarece ambii evită un potențial pericol.
Nu există dovezi că broasca sfânta cruce este otrăvitoare, la fel ca alte specii viu colorate, dar, atunci când este amenințată, aceasta emană din glandele din piele un „lipici de broască” lăptos.
Potrivit Muzeului Australiei, are o rudă apropiată cu aceeași capacitate și a fost supranumită „broasca superglue”.
Scopul lipiciului de broască este dublu. Dacă un prădător încearcă să o muște, se va alege cu gura plină de lipici și va ști să nu mai încerce din nou.
Dacă se întâmplă să fie mușcată de muște sau de furnici, aceste insecte se vor lipi de piele datorită substanței secretate. Broasca crucifix va năpârli apoi și va mânca totul – pielea cu tot cu insecte. Deși sună respingător, este o tehnică deosebit de eficientă.
Broasca crucifix trăiește cea mai mare parte a vieții sale în vizuini subterane de doi sau trei metri adâncime și iese afară doar după ploi abundente. În timp ce se află sub pământ, își păstrează umiditatea creând un cocon protector în jurul său.
Când apa de ploaie se scurge în cele din urmă până la vizuină, înainte de a ieși la suprafață, broasca sfânta cruce își mănâncă propriul cocon. Odată urcată la suprafață, intră într-o frenezie de hrănire și împerechere, bucurându-se de bălțile formate de ploaia torențială.
Înțesate cu insecte, viermi și larve de țânțari, aceste bălți sunt ca o supă deosebit de bogată și hrănitoare pentru broaște.
În acest moment, nu trebuie să facă prea multe pentru a-și captura prada, dar dacă „supa” se termină vreodată, broasca crucifix are o altă strategie pentru a-și asigura hrana: mișcarea degetelor, ca să atragă insecte. Este cel mai bun și mai leneș mecanism de vânătoare.
