Potrivit lui Cicero, încă de la începutul istoriei romane, Pontifex Maximus a compilat pe o lespede de piatră albă cele mai importante evenimente petrecute la Roma de-a lungul anului, precum și numele consulilor și ale altor magistrați, și a plasat-o într-un loc public, unde toată lumea o putea citi.
Aceste înregistrări au fost numite Annales Maximi și au fost compilate anual până când, din motive pe care Cicero nu le explică, au încetat să mai fie întocmite, cândva în anul 131 î.e.n. Începând cu acel an, analele au început să fie compilate de scriitori precum Cato, dar în mod privat.
Cetățenii Romei nu aveau în viața de zi cu zi o sursă oficială care să le ofere informații despre ceea ce se întâmpla în oraș, dincolo de bârfele populare și de zvonurile răspândite din gură în gură. De aceea, Iulius Cezar a decis în 59 î.e.n. că era necesar să creeze un fel de buletin zilnic pentru a umple acest gol.
În acel an, Cezar a ordonat ca funcționarii să publice procese-verbale zilnice, pe același tip de lespede (numită album) care fusese folosită în trecut pentru anale, și să le afișeze în locuri publice, cum ar fi Forumul din Roma, pentru ca toată lumea să le poată citi.
„La preluarea mandatului, Cezar a fost primul care a stabilit ca toate actele Senatului și ale poporului să fie consemnate într-un jurnal și ca acest jurnal să fie făcut public.” – Suetoniu, „Viețile celor 12 cezari”
Erau numite Acta Diurna (care înseamnă chiar „lucruri care s-au petrecut de-a lungul zilei / evenimente zilnice”) și, datorită caracteristicilor pe care le aveau, mulți istorici consideră că au fost un predecesor clar al ziarelor moderne, potrivit Enciclopediei Britannica.
Acesta poate fi considerat primul exemplu de jurnalism din istoria omenirii. Deși, bineînțeles, nu are toate caracteristicile cerute în prezent, are mult mai multe decât s-ar putea crede.
Acta Diurna nu cuprindeau doar chestiunile tratate în Senat, legile și dispozițiile oficiale și publice ale magistraților, ci erau completate cu bârfe, evenimente excepționale, curioase sau interesante, informații despre infracțiuni, construcția de noi clădiri și diverse anunțuri de natură socială (nașteri, căsătorii, divorțuri, decese), militară sau municipală (anunțuri de jocuri publice, festivități, aprovizionarea cu cereale și așa mai departe).
Chiar dacă nu erau publicate zilnic, aveau o anumită regularitate. După ce erau expuse publicului timp de câteva zile, erau retrase și păstrate în arhive împreună cu alte documente publice.
Scribii publici și privați făceau copii ale Acta Diurna, adăugând la știrile oficiale și alte informații curente, și le trimiteau guvernatorilor și provinciilor pentru a fi distribuite mai departe în imperiu.
După moartea lui Cezar, împăratul Augustus a continuat această publicație, recunoscând utilitatea Acta ca propagandă guvernamentală, deși a exclus din ele detaliile ședințelor Senatului.
Unii cercetători cred că Acta Diurna trebuie să fi conținut chiar reprezentări grafice ale bătăliilor și victoriilor imperiului, asemănătoare reprezentărilor pe care le vedem azi pe câte un arc de triumf.
Știm ce tip de conținut au inclus și avem o anumită idee despre cum erau datorită mențiunilor unor autori latini. Petronius, în lucrarea lui, „Satyricon”, oferă o parodie a Acta Diurna, în care sunt enumerate o serie de fapte ridicole:
26 iulie: Pe moșia de la Cumae s-au născut 30 de băieți și 40 de fete. 40.000 de banițe de grâu au fost mutate de pe câmpul de treierat în depozit. 500 de boi au fost puși la jug. Sclavul Mithridates a fost răstignit pentru că l-a blestemat pe spiritul păzitor al lui Gaius al nostru. În aceeași zi, 10 milioane de sesterți au fost returnați în vistierie, din lipsă de oportunități de investiții. De asemenea, a avut loc un incendiu în Grădinile lui Pompei; a izbucnit în conacul supraveghetorului Nasta.
Pliniu cel Bătrân povestește mai multe întâmplări pe care le-a citit în Acta Diurna, una despre fidelitatea unui câine față de stăpânul său, alta despre conflictul dintre două familii în timpul unei înmormântări, iar o a treia despre un proces.
Cassius Dio reproduce povestea unui arhitect care a salvat un portic de la prăbușire, de asemenea preluată din Acta, dar numai pentru a nota că împăratul Tiberius nu a permis ca numele salvatorului să fie publicat, deoarece era gelos pe marea realizare a arhitectului.
Seneca se plânge de faptul că Acta publică liste lungi de divorțuri, căci de când fiecare gazetă are un caz de divorț, ei (romanii) au învățat să facă ceea ce înainte știau doar din auzite.
Acta Diurna au fost publicate cel puțin până în anul 235 (sau, posibil, până la transferul capitalei imperiale la Constantinopol, în anul 330). Din nefericire, niciun fragment original nu s-a păstrat până în prezent, ci doar mențiuni despre ele în opera unor scriitori precum Tacitus sau Suetonius.
- Vezi imaginile din Papirusul erotic din Torino, prima „revistă pentru adulți” din istorie
Se știe că toate Acta includeau, la sfârșitul știrilor și anunțurilor, sintagma publicare et propagare („publicați și răspândiți”), adică obligația tuturor locuitorilor imperiului de a le face publice și de a le da mai departe.
