O pizza obișnuită, trei ingrediente și o scrisoare de la o regină. În spatele celui mai simplu preparat italian se ascunde un gest diplomatic care a schimbat pentru totdeauna istoria culinară.

Era vara anului 1889 când Regina Margherita a Italiei, în vizită la Napoli împreună cu soțul ei, regele Umberto I, l-a chemat pe Raffaele Esposito, pizzarul de la Pizzeria Brandi, să creeze ceva special. El a ales roșii, mozzarella și busuioc – culorile drapelului italian abia reunit.

Regina a fost atât de încântată, încât i-a trimis o scrisoare de mulțumire. Preparatul a primit numele ei.

De la Wellington la Pavlova: rețete cu nume de legendă

Dar poveștile din spatele denumirilor de mâncăruri nu se opresc aici. Carnea de vită învelită într-un strat subțire de ciuperci tocate, apoi în prosciutto și în aluat foietaj poartă numele unui erou de război: Arthur Wellesley, primul Duce de Wellington.

Omul care l-a învins pe Napoleon la Waterloo, în 1815, era extrem de pretențios cu ce mânca. Bucătarul său personal a creat această rețetă sofisticată pentru a-i potoli gusturile exigente.

O altă teorie, mai puțin oficială, susține că aluatul copt și rumenit semăna cu cizmele de piele pe care ducele le purta. Un alt nume celebru-Pavlova. Un desert aerat, cu bezea crocantă la exterior și moale la interior, acoperit cu frișcă și fructe proaspete.

A fost creat în anii ’20, în cinstea balerinei ruse Anna Pavlova, în timpul turneului ei prin Australia și Noua Zeelandă. Ambele țări își dispută paternitatea rețetei, dar există un consens: bucătarul a vrut ca textura pufoasă a bezelei să imite fusta de tutu și grația cu care dansa artista.

Sărim în timp și în spațiu. Auguste Escoffier, supranumit „regele bucătarilor și bucătarul regilor”, a rămas fascinat de vocea sopranei australiene Nellie Melba după ce a văzut-o cântând în opera Lohengrin la Londra.

În 1892, el a creat pentru ea un desert inedit: piersici poșate în sirop de vanilie, așezate pe un pat de înghețată de vanilie și stropite cu un coulis de zmeură proaspătă. Așa s-a născut celebra Piersică Melba.

Accidente și gesturi de iubire în gastronomie

O altă poveste duce la Roma, în anul 1908. Alfredo di Lelio era disperat. Soția sa, Ines, își pierduse pofta de mâncare după nașterea primului lor copil.

Pentru a o ajuta să-și recapete puterile, Alfredo a amestecat paste proaspete din ou cu o cantitate generoasă de unt de calitate și parmezan ras fin. Rezultatul: un sos cremos, fără niciun strop de smântână.

Preparatul a devenit celebru la nivel internațional abia după ce actorii de la Hollywood Douglas Fairbanks și Mary Pickford l-au savurat la restaurantul lui din Roma. Ultima oprire: un orășel francez, Lamotte-Beuvron, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Surorile Stéphanie și Caroline Tatin conduceau un hotel. Într-o zi, Stéphanie, obosită, a lăsat merele cu zahăr și unt să se ardă ușor pe foc. Pentru a salva desertul, a pus aluatul deasupra tăvii și a băgat totul la cuptor. La final, a răsturnat tarta pe o farfurie.

Rezultatul a fost un succes instantaneu. Tarta Tatin devenise nemuritoare.