La jumătatea distanței dintre satele Gairloch și Ullapool, din zona muntoasă de nord-vest a Scoției, se află o mică insulă de formă ovală, numită Gruinard. De pe țărmul scoțian, insula pare foarte liniștită. Însă lucrurile stăteau cu totul altfel în anii ’40…

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe insula Gruinard a activat o echipă de oameni de știință de la centrele britanice de cercetare militară.

Oamenii de știință i-au demonstrat lui Winston Churchill cât de periculos este antraxul și cât de fezabil era să folosească bacteria ucigașă ca agent activ în cadrul armelor biologice.

Antraxul este unul dintre cei mai cunoscuți și mai temuți agenți ai războiului biologic. Inhalarea sporilor de antrax duce la apariția unor simptome asemănătoare cu cele ale gripei, precum febra, tusea, durerea în piept și respirația îngreunată.

Te ucide în 48 de ore

Toate acestea se petrec în timp ce în cavitatea toracică se acumulează lichid. Dacă pacientul nu este tratat, starea sa se deteriorează în ritm accelerat. Rezultatul este o moarte rapidă, în numai 48 de ore.

Ingerarea sporilor cauzează diaree, sângerări interne, dureri abdominale, greață și stări de vomă. Însă antraxul este cel mai periculos atunci când este inhalat. Rata mortalității ajunge la 80%, chiar și în situația în care victima primește tratamente medicale.

Antraxul a fost folosit ca armă pentru prima oară în Primul Război Mondial. Rebelii scandinavi l-au folosit împotriva Armatei Rusiei Imperiale în Finlanda.

La cel moment, încă nu se știa care este eficiența bacteriei. Primele experimente pe oameni au fost făcute de către celebra Unitate 731 a armatei japoneze, în timpul celui de-Al Doilea Război Sino-Japonez, din anii ’30.

Mii de prizonieri de război au murit după ce au fost infectați în mod deliberat cu această bacterie. În primii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, Aliații au început să facă, la rândul lor, cercetări asupra antraxului.

Un loc numai bun de făcut experimente

Oamenii de știință britanici știau că bacteria era extrem de rezistentă și că putea supraviețui în condiții aspre timp de decenii și chiar secole. Așa că aveau nevoie de o insulă îndepărtată și nelocuită unde să poată desfășura teste și care să poată fi ținută sub carantină.

Insula Gruinard a fost cea mai potrivită alegere pentru scopurile lor. O filmare declasificată (videoclipul de mai jos) stă mărturie testelor de pe Insula Gruinard.

În 1942, pe insulă au fost transportate în jur de 80 de oi. Apoi, au fost detonate bombe cu spori uscați de antrax în apropierea locației animalelor.

Tipul de antrax ales pentru teste era foarte virulent și se numea „Vollum 14578”. Denumirea fusese aleasă în cinstea lui R.L. Vollum, bacteriologul de origine canadiană care izolase pentru prima dată bacteria de la o vacă, în Oxford, Anglia.

Oile mureau ca muștele

La câteva zile după expunere, oile mureau ca muștele. Oamenii de știință britanici au ajuns la concluzia că împrăștierea sporilor de antrax peste orașele germane ar elimina o mare parte din populație.

Totodată, orașele ar deveni de nelocuit pentru decenii întregi. Aceasta a fost misiunea „Operațiunii Vegetarian”: un plan diabolic de a arunca din avion peste câmpiile germane turte de făină de in infectate cu antrax.

Urma ca turtele să fie mâncate de bovine, care mai apoi aveau să fie consumate de către populația civilă. Aceasta ar fi dus la moartea a milioane de cetățeni germani.

Mai mult, antraxul ar fi eliminat majoritatea bovinelor din Germania și ar fi creat o criză alimentară în rândul populației.

Cinci milioane de turte au fost pregătite pentru a fi diseminate pe câmpiile germane. Turtele au fost testate și pe oile de pe insula Gruinard.

Sporii de antrax refuză să moară

Operațiunea Vegetarian avea să fie declanșată numai dacă Germania făcea primul pas în războiul biologic. Din fericire, nemții nu au făcut acest pas.

La sfârșitul războiului, turtele au fost distruse prin incinerare. Între timp, pe insula Gruinard, sporii de antrax refuzau să moară.

Prin urmare, insula a fost de nelocuit pentru aproape o jumătate de secol, până în 1986, când o companie engleză a fost contractată pentru a decontamina arealul.

Pe insulă au fost împrăștiate 280 de tone de formaldehidă, iar solul solul din jurul locației din care începuse diseminarea antraxului a fost îndepărtat.

Pe insulă fost adusă o turmă de ori, pentru a vedea dacă operațiunea de curățare avusese succes. S-a constatat că oile nu au avut de suferit.

În cele din urmă, la patru ani după ce solul a fost „îmbăiat” în formaldehidă, insula a fost declarată loc sigur pentru vizitatori. Ministrul Apărării însuși a vizitat insula și a îndepărtat tăblițele de avertizare.

În 1990, insula a fost vândută moștenitorilor proprietarului inițial. Prețul a fost cel al vânzării inițiale: 500 de lire.