fbpx

15 copaci din Europa cu povești impresionante

În fiecare an, Asociația de Parteneriat pentru Mediu așteaptă voturile publicului pentru a desemna câștigătorul competiției „Arborele European al Anului”. Țările care participă aleg un candidat organizând un vot național în urma căruia este ales un câștigător care participă la faza europeană.

Câștigătorul este anunțat la o ceremonie de decernare a premiilor ținută la sfârșitul lunii martie în Parlamentul European, la Bruxelles. Concursul se desfășoară încă din 2011 și a fost inspirat de o competiție similară organizată Cehia vreme de mai mulți ani.

În 2019, la competiție au participat 15 copaci din tot atâtea țări, inclusiv din România. Iată care sunt acești arbori și poveștile extraordinare din spatele lor.

1. Teiul Gubec, din Croația

Foto: treeoftheyear.org

Acest tei străvechi este un martor viu al Marii Răscoale Țărănești din 1573. Potrivit legendei, Matija Gubec și-a adunat tovarășii la umbra copacului și i-a condus într-o luptă de revendicare a drepturilor iobagilor.

Datorită vârstei sale și semnificației sale istorice, teiul a fost declarat monument național protejat.

2. Lămâiul libertății, din Cehia

Foto: treeoftheyear.org

Când a fost fondată Cehoslovacia, în 1918, oamenii din Velke Opatovice au plantat 16 „lămâi ai libertății”, simboluri ale independenței, democrației și sfârșitului Primului Război Mondial. Unul dintre acești pomi era lămâiul din Zadvori.

A fost plantat de Jan Pospisil, un patriot și pacifist din localitate, după ce revenise din război. Doar copacul său a supraviețuit până azi, în mijlocul intersecției a cinci străzi.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Atât armata germană, cât și soldații ruși au mărșăluit în jurul lămâiului la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și lămâiul a devenit un simbol al libertății și rezistenței cehilor.

3. Lămâiul de la Castelul Raudone, din Lituania

Foto: treeoftheyear.org

Acest lămâi crește lângă castelul Raudone. Între două dintre ramurile sale se află o bară de metal, cu o înălțime de aproximativ trei metri.

Potrivit legendei, de bară au fost legați șapte șerbi, după care au fost bătuți până la moarte, așa că lămâiul s-a despicat în șapte ramuri principale din cauza durerii.

Trunchiul arborelui se ramifică în mai multe brațe, care se despică, la rândul lor, în două sau mai multe părți. Crengile sunt ca mâinile celor torturați, atingând înălțimea de 30 de metri.

4. Stejarul din Breda, din Olanda

Foto: treeoftheyear.org

În 1986, când a fost construită autostrada A58, a fost nevoie să fie tăiați numeroși stejari de pe moșia Anneville. Acest stejar, din rezervația din centru, era singurul rămas în picioare.

În apropierea graniței cu Belgia, a devenit un punct de atracție turistică pentru mulți șoferi care traversau zona.

5. Copacul îngenuncheat din Krasnystaw, Polonia

Foto: treeoftheyear.org

Cu mai mulți ani în urmă, acest copac „îngenuncheat” a fost însemnat pentru tăiere, fiind considerat „inestetic și diform”. Această decizie a fost contestată vehement, iar copacul a fost salvat.

Astăzi, este un obiectiv popular printre fotografi, un loc de joacă pentru copii, precum și o temă comună pentru atelierele de artă.

Copacul prăbușit la pământ, de parcă ar fi rupt, ridicându-se apoi cu coroana spre Soare, simbolizează hotărârea de a urmări un scop, precum și perseverența speranței.

6. Copacul-pasăre din Ghisonaccia, Franța

Foto: treeoftheyear.org

Se crede că forma neobișnuită a trunchiului acestui stejar corsican – ca silueta unei păsări de pradă care își întinde aripile – a fost cauzată de un incendiu, așa cum indică și miezul său calcinat.

Unii susțin că, pe măsură ce te apropii de crengile sale, își face apariția sentimentul de a fi protejat, care dispare în mod misterios atunci când te îndepărtezi de arbore.

7. Gorunul secular din Monte Barbeiro, Portugalia

Foto: treeoftheyear.org

Acest gorun a fost ales de portughezi pentru anvergura sa enormă, oferind umbră pe timp de vară. Copacul are 150 de ani și un diametru al coroanei de 23 de metri.

8. Copacul lui Nellie din Leeds, Anglia

Foto: treeoftheyear.org

Cu aproape un secol în urmă, Vic Stead venea în satul din apropiere ca s-o viziteze pe Nellie, tânăra pe care o curta. Într-o zi, a descoperit trei butași de fag în drumul său și a altoit un butaș între ceilalți doi pentru a forma litera N, în încercarea de a-și cuceri aleasa.

Vic și Nellie s-au căsătorit și au întemeiat o familie și, cu toate că niciunul dintre ei nu mai este acum printre noi, copacul lui Nellie, cunoscut și drept „Copacul dragostei”, încă trăiește.

Este încă popular printre cuplurile din ziua de azi și este un loc preferat de către cei care fac cereri în căsătorie.

9. Platanul falnic din Câmpeni, România

Foto: treeoftheyear.org

Platanul din Câmpeni, din Munții Apuseni, fusese însemnat pentru a fi tăiat. Însă oamenii locului s-au unit în jurul copacului și au luptat ca să îl salveze, transformându-l într-un simbol al dragostei pentru natură și al unității comunității.

În onoarea Centenarului, platanul a primit în 2018 titlul de „Arborele Românesc al Anului.”

10. Stejarul din Abramțevo, Moscova

Foto: treeoftheyear.org

Acest stejar falnic crește în zona rezervată a Muzeului de Istorie, Artă și Literatură „Abramțevo”, în regiunea Moscova. Are vârsta de 248 de ani.

De-a lungul vieții sale, copacul a „întâlnit” mulți oameni de artă ruși – poeți, pictori, actori. Gogol, Turgheniev, Repin, Vasnețov, Levitan, Surikov și Polenov au trecut pe sub coroana sa bogată.

Una dintre cele mai celebre opere ale lui V. M. Vaznețov, „Codru de stejari în Abramțevo”, pictată în 1883, încă este expusă la Galeria de Stat Tretiakov.

11. Ulmul din Navajas, Spania

Foto: treeoftheyear.org

Acest ulm este una dintre cele mai mari surse de mândrie istorică în Navajas, un orășel minuscul, de doar 750 de locuitori, în care oamenii au avut întotdeauna un respect deosebit față de arbori.

Pe placa pe care se află informații despre originea copacului stă scris:

„Acest ulm a fost plantat de către Roque Pastor în anul 1636”.

Vârsta ulmului, de aproape patru secole, îl face unic în Europa. La aniversarea a 350 de ani, locuitorii au compus un imn închinat copacului, au planificat un program de evenimente de-a lungul anului și mai câteva așchii din trunchiul său au fost distribuite peste tot, chiar și în Germania.

12. Copacul Sfintei Fecioare din Lummen, Belgia

Foto: treeoftheyear.org

Acest fag monumental se află pe o movilă înaltă, într-un parc protejat, în spatele capelei Sfintei Fecioare, în satul Lummen. Până la începutul secolului XVII, localnici păstraseră într-un fag bătrân o statuie a Sfintei Fecioare, pe care o venerau.

Când statuia a dispărut în mod misterios, în 1641, a fost construită o capelă, iar copacul a fost tăiat. Credincioșii au luat bucăți din copac drept relicve și lemnul a fost folosit pentru a ciopli imagini ale Mariei. Arborele de acum continuă tradiția predecesorului său.

13. Venerabilul stejar turcesc de lângă satul Rani Iug, Bulgaria

Foto: treeoftheyear.org

Impresionantul stejar turcesc crește lângă biserica Sfântul Nicolae. Localnicii se mândresc foarte mult cu acest arbore superb, care creează o atmosferă unică lângă biserica din secolul XV.

În biserică a fost organizată și prima școală locală, fondată în 1859. Satul se află în regiunea Tran, renumită pentru că a păstrat numele străvechi ale așezărilor sale.

14. Migdalul de pe Dealul Înzăpezit din Pecs, Ungaria

Foto: treeoftheyear.org

Migdalul din fața bisericii Sfintei Fecioare a Zăpezii își încântă vizitatorii de 135 de ani. Înflorirea migdalului este un simbol al reînnoirii și învățăturii eterne de când episcopul Janus Pannonius și-a scris poemul despre un migdal, în 1466.

Aflat pe niște stânci albe, sfidând vânturile, acest copac vechi era deja menționat cu iubire cu un secol în urmă, iar panorama minunată a peisajului magic și urmele lăsate de trecerea epocilor i-au uimit de atunci pe mulți alții.

15. Paznicul secretelor Moraviei Mari din Slovacia

Foto: treeoftheyear.org

La marginea satului Kopcany, pe o pajiște liniștită, se află un lămâi și o biserică veche, care se protejează reciproc, rezistând intemperiilor de mai bine de 200 de ani.

Biserica aparține secolelor IX – X și este una dintre cele mai vechi clădiri din perioada Moraviei Mari a istoriei Slovaciei. Aceste două monumente creează un cuplu sacru caracteristic pentru țara aceasta.

Cu rădăcinile sale, lămâiul protejează poveștile uitate ale strămoșilor din Marele Imperiu Morav și completează atmosfera de basm a acestui loc cu semnificație arheologică și culturală.

Probabil te întrebi cine a câștigat competiția în acest an. Ei bine, au fost trei câștigători (dar platanul falnic din Câmpeni nu face parte dintre ei):

  • Migdalul din Pecs (Ungaria)
  • Stejarul din Abramțevo (Rusia)
  • Gorunul secular din Monte Barbeiro (Portugalia)

Ți-a plăcut acest articol? Povestea cărui copac te-a impresionat cel mai mult? Spune-ne ce crezi în secțiunea pentru comentarii.

În continuare, citește și:


Distribuie articolul:

Citește în continuare

  • Truia Dan spune:

    Exista un copac mult mai vechi decat platanul din Campeni.
    Stejarul lui Ștefan cel Mare din Cobîlea, raionul Șoldănești este un arbore secular, luat sub protecția statului R. Moldova la 8 ianuarie 1975. A fost menționat pentru prima dată în cronicile anului 1456, cu un an înainte de începutul domniei lui Ștefan cel Mare (1457), al cărui nume îl poartă.
    Copacul are o înălțime de 17 m, diametrul coroanei este de 31 m, suprafața proiecției coroanei 754,4 m², trunchiul are, la înălțimea pieptului (1,3 m), o circumferință de 766 cm și un diametru de 244 cm.
    Copacul prezintă interes ca sursă de material genetic și constituie o valoare de nivel european pentru educație, cercetări științifice, turism și recreație. Este clasat la categoria arborilor longevivi și ornamentali cu valoare de conservare foarte mare.

  • >