Mulți cred că poveștile cu copii crescuți de animale există doar în filme. Într-adevăr, astfel de cazuri sunt rare, dar sunt cât se poate de reale.

De-a lungul istoriei, au existat peste o sută de cazuri documentate de copii crescuți de animale, în sălbăticie, fără contact cu oamenii. Din cauza izolării de civilizație și a nevoii de a supraviețui, acești copii au adoptat trăsăturile animalelor care i-au îngrijit.

În acest articol îți prezentăm poveștile extraordinare ale unor astfel de oameni. Existențe cu totul ieșite din comun, ele ne demonstrează că instinctul de supraviețuire depășește orice obstacol.

Un caz celebru de copii crescuți de animale e cel al Marinei Chapman. Fata s-a născut în 1950 în Columbia, iar când avea doar patru ani a fost răpită din satul unde trăia.

Nu se știe din ce motiv, la scurt timp, răpitorii s-au răzgândit și au abandonat-o în mijlocul junglei. Un copil de doar patru ani, abandonat în sălbăticie, n-ar avea prea multe șanse de supraviețuire.

Însă povestea Marinei ne-a demonstrat că se poate. Speriată, fetița s-a împrietenit cu un grup de maimuțe capucin, care au adoptat-o. Încet, Marina a învățat să se descurce.

A început prin a observa comportamentul maimuțelor. Așa și-a dat seama că, dacă stă sub copacii în care animalele mănâncă, poate să culeagă hrana pe care acestea o scapă.

Fetița dormea în copac și a învățat să meargă în patru labe, exact ca maimuțele. Așa a petrecut Marina cinci ani în mijlocul junglei, până când a fost descoperită de niște vânători.

Când a fost găsită, își pierduse total capacitatea de a vorbi. Din păcate, întâlnirea cu vânătorii nu a fost de bun augur pentru Marina.

Ca să facă bani, aceștia au vândut-o unui bordel din Cucuta, de unde fata a reușit totuși să scape. O vreme, a dormit pe străzi, devenind apoi sclava unei familii de mafioți.

După câțiva ani, a fost salvată de o vecină și s-a mutat în Marea Britanie, unde trăiește și acum. Mai târziu, Marina (care s-a căsătorit cu un om de știință din Braford) și-a publicat memoriile sub titlul „Fata fără nume” (disponibilă aici).

În carte, ea povestește o întâmplare care ne arată ce legătură puternică a avut cu animalele care au crescut-o. La un moment dat, relatează Marina, s-a îmbolnăvit foarte rău din cauză că a mâncat o plantă otrăvitoare.

Simțind că fata ar putea să moară, una dintre maimuțe (căreia Marina îi spune acum „bunicul”) a dus-o la o baltă cu apă murdară. Fetița a băut din acea apă, a vomitat, iar apoi a început să se simtă mai bine.

În 1867, niște vânători au descoperit ceva uimitor în pădurea Bulandshahr, din India. Umblând prin pădure, ei au zărit o ființă care părea a fi un băiat de aproximativ șase-șapte ani.

Părea, pentru că băiatul, gol, umbla în patru labe, alături de o haită de lupi. Animalele și băiatul au intrat într-o peșteră, iar vânătorii i-au urmărit. După un timp, bărbații au pătruns în peșteră, au ucis lupii și l-au găsit pe băiat.

L-au luat cu ei și l-au dus înapoi în civilizație, unde a fost internat într-un orfelinat, iar îngrijitoarele l-au botezat Dina Sanichar. Medicii care l-au studiat pe Dina au descoperit că băiatul avea toate trăsăturile și comportamentul unui animal sălbatic.

Refuza să fie îmbrăcat și smulgea de pe el toate hainele pe care i le puneau îngrijitoarele. La fel ca lupii, Dina rodea oase și scotea sunete animalice.

Deși i se gătea constant, prefera carnea crudă. Dina a rămas alături de oameni pentru următorii 20 de ani, dar nu a reușit decât să învețe să stea pe două picioare, să se îmbrace (deși cu dificultate), să mănânce din farfurie și să bea din pahar.

Nu a învățat niciodată să vorbească, dar i-a plăcut foarte mult să fumeze. A murit de tuberculoză, în 1895.

Născut în Siberia, Andrei Tolstik a fost abandonat de părinți pe când avea doar trei luni. Deoarece familia locuia într-un sat izolat, nimeni nu și-a dat seama că Andrei fusese lăsat singur.

Neputincios și lipsit de apărate, bebelușul a fost salvat de un câine, care și-a asumat misiunea de a-l îngriji. Timp de șapte ani, băiatul a fost crescut de câini, în izolare totală.

Când și-au dat seama că băiatul nu fusese înscris la școală, asistenții sociali au început să investigheze ce s-a întâmplat cu el. Au descoperit un băiat incapabil să vorbească, cu un comportament de animal.

Privat atât de mult timp de contactul cu oamenii, Andrei adoptase comportamentul unui câine. Mergea în patru labe, mușca, adulmeca hrana înainte să o mănânce și îi era frică de oameni.

A fost internat într-un orfelinat, iar la început a fost extrem de agresiv cu oricine încerca să se apropie. Apoi, treptat, Andrei s-a obișnuit cu prezența umană și a învățat să meargă pe două picioare și chiar să folosească lingura.

Din păcate, băiatul nu a învățat niciodată să vorbească, folosind doar limbajul semnelor pentru a comunica.

Traian Căldărar a trăit timp de trei ani în sălbăticie, alături de o haită de câini sălbăticiți. Povestea băiatului este una tristă. S-a născut într-o familie cu mari probleme, ambii părinți fiind cerșetori. În primii ani de viață, a fost neglijat, înfometat și bătut de părinți.

Într-un final, aceștia l-au părăsit și au plecat la cerșit în Italia. Nevoit să se descurce singur, băiatul de doar șase ani s-a adăpostit într-o pădure, unde a trăit alături de o haită de câini sălbăticiți.

Când a fost găsit, trăia într-o cutie de carton și era complet dezbrăcat. Avea numeroase răni infectate pe corp, suferea de malnutriție severă și de rahitism și avea un comportament animalic.

Devenea violent atunci când îi era foame și era incapabil să vorbească. Din câte se pare, Traian nu ar fi putut supraviețui în sălbăticie atât de mult timp de unul singur.

Medicii care l-au examinat cred că micuțul a fost îngrijit de o haită de câini sălbăticiți, de la care a preluat și comportamentul. Băiatul a fost internat la spitalul din Făgăraș, iar după ce s-a însănătoșit s-a întors acasă, la părinți.

Pentru că nici de această dată părinții nu au avut grijă de el, Traian a fost mutat într-un centru de plasament. A învățat să vorbească și a scăpat de comportamentul antisocial, reușind să meargă la școală.

Un alt caz celebru de copii crescuți de animale este cel al indianului Ramu. Ramu trebuie să fi avut cinci ani atunci când a fost găsit în jungla din statul Uttar Pradesh, alături de câțiva pui de lup.

Crescut de o haită de lupi, Ramu învățase tot ce știa de la animale. Bea apă ca lupii, se hrănea cu carne crudă și umbla în patru labe. Dinții i se formaseră ascuțiți, pentru a sfâșia carnea, iar unghiile arătau ca niște gheare.

După ce a fost salvat, băiatul a fost luat în grijă de un grup de călugărițe misionare. Acestea au încercat să-l reabiliteze și, treptat, l-au învățat să se spele și să se îmbrace singur.

Cu toate acestea, Ramu nu a învățat niciodată să vorbească și nu a renunțat la vânătoare. Din când în când, evada din camera sa pentru a „da lovitura” la cotețele de găini, mâncarea lui favorită.