Virusul mozaicului tutunului, primul virus descoperit vreodată

Virusul mozaicului tutunului provoacă apariția unui tipar de pete maro și uscate pe frunzele de tutun și, prin urmare, are o importanță economică majoră. Acesta infectează și alte culturi, în special roșiile.

Virusul se răspândește mecanic de la plantele infectate la frunzele zgâriate sau deteriorate ale plantelor sănătoase. Este foarte stabil în natură și a fost observat în produsele din tutun chiar și la câțiva ani după ce frunzele au fost procesate. Singura măsură de control agricol cunoscută la acest moment este distrugerea plantelor infectate.

Simptome ale infecției cu virusul mozaicului tutunului pe o frunză de tutun. Foto: Wikimedia

Virusul mozaicului tutunului a jucat un rol central în stabilirea domeniului virusologiei. A fost, de fapt, primul virus recunoscut, potrivit Universității Rockefeller.

Virusul mozaicului tutunului a fost confundat cu o bacterie

În 1879, Adolph Mayer, director al Stațiunii de Experimente Agricole din Wageningen, Olanda, efectua studii privind bolile tutunului, când a constatat că o maladie care crea un tipar maroniu pe frunze putea fi transmisă prin frecarea sevei de la plantele bolnave pe frunzele plantelor sănătoase.

Mayer a inventat numele de „boala mozaicului tutunului” și a sugerat că era vorba de o bacterie, deși nu a putut crește acest microorganism în culturi de laborator.

Virusul mozaicului tutunului văzut prin microscopul electronic (mărit de 160.000 de ori). Foto: Wikimedia

Descoperirea virusurilor îi este atribuită lui Dmitri Ivanovski, un microbiolog rus care, între 1887 și 1890, a investigat boala mozaicului plantelor de tutun care apărea în Europa de Est.

Ivanovski a constatat că factorul care cauza boala putea trece printr-un filtru de porțelan care avea pori suficient de fini pentru a reține bacteriile. Astfel, a demonstrat că boala tutunului era cauzată de un „virus filtrabil” – termenul virus provenind din latină și însemnând otravă.

În prezent, acest termen este considerat învechit și este prescurtat pur și simplu „virus”. Concluziile lui Ivanovski au fost confirmate în 1895 de botanistul olandez Willem Beijerinck, care a demonstrat, în plus, că boala produsă de seva filtrată poate fi transferată în serie de la o plantă la alta, demonstrând că agentul nu era o simplă toxină chimică, cu era viu și se autoreproducea.

Wendell Stanley. Foto: Wikimedia

În cadrul unei serii de studii efectuate între 1927 și 1931, savanții de la Institutul Boyce Thompson din Philadelphia, SUA, au concentrat virusul mozaicului tutunului prin precipitare, folosind metodele de laborator consacrate, dezvoltate pentru proteine.

În 1935, în timp ce lucra la Institutul Rockefeller, Wendell Stanley a purificat virusul mozaicului tutunului și a obținut preparate cristaline sub formă de ace fine, care erau pe deplin active și infecțioase.

Această realizare nu a fost doar prima cristalizare a unui virus, ci și exemplul fără precedent și neașteptat al unei entități vii care apare în stare cristalină. Pentru această realizare, Stanley a primit Premiul Nobel pentru Chimie în 1946.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu