Bizarele statui cu dinți de om ale finlandezului Veijo Rönkkönen

Dacă ți s-ar cere să numești rapid o statuie faimoasă, ai putea spune „Venus din Milo”, fiind una dintre primele întâlniri cu sculptura pe care le-am avut cu toții. Dar dacă vei pune această întrebare în orașul Parikalla, în sud-estul Finlandei, lângă granița cu Rusia, lumea te va îndruma spre ciudatele sculpturi ale lui Veijo Rönkkönen.

Cine a fost Veijo Rönkkönen?

Femei care spală hainele. Două dintre numeroasele sculpturi pe care le poți găsi în acest parc ciudat. Foto: Mike Ancient

Veijo Rönkkönen (născut în 1944 și decedat în 2010) a fost un artist și sculptor finlandez. În tinerețe, pe când lucra la o fabrică de hârtie, a început să facă sculpturi.

Și-a încheiat prima sculptură în 1961 și a continuat să sculpteze toată viața, terminând în jur de 450 de statui. Toate aceste statui stau acum în grădina (ce seamănă cu un parc) casei în care locuia împreună cu părinții.

Veijo a continuat să locuiască în acea casă și după moartea părinților săi, dar era un om care iubea singurătatea. Amplasându-și statuile în parc, le-a pus la dispoziția oricui dorea să le vadă, dar nu a ieșit niciodată să discute cu vreunul dintre vizitatori.

În schimb, a deschis o carte de oaspeți și a amplasat un semn prin care le cerea vizitatorilor să scrie un mesaj. Veijo nu a acceptat niciodată să împrumute statuile muzeelor sau galeriilor.

Foto: Mike Ancient

Întrebat de mai multe ori dacă ar vrea să le prezinte publicului larg astfel, a spus de fiecare dată că trebuie „să verifice statuile”. Până în ziua de azi, niciuna dintre statui nu a fost mutată de la locul său din grădină.

În 2007, cu câțiva ani înainte de moarte, a obținut premiul Finlandia (un premiu multi-disciplinar acordat anual), dar nu a participat la ceremonia de decernare, întrucât nu a vrut să plece de acasă. Premiul a fost ridicat de fratele său.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Parcul de sculpturi din Veijo Rönkkönen

Parcul este cel mai important set de piese de artă populară contemporană din Finlanda. Expresiile faciale ale statuilor, realizate din beton, fac ca acest grup de statui să fie unic.

Expresiile lor sunt tulburătoare; nefiind pe deplin realiste, par mai degrabă sinistre. Unele dintre ele au, de asemenea, dinți umani adevărați și efecte sonore care fac întregul parc și mai înfiorător.

Statui în diferite posturi de yoga. Foto: Mike Ancient

Cea mai mare parte a colecției de statui este formată din 200 de statui în diferite poziții de yoga, disciplină pe care o practica și Veijo Rönkkönen.

Expoziția s-a transformat într-o atracție turistică pentru micul oraș Parikalla. Aproximativ 25.000 de oameni vizitează locul în fiecare an, iar noii proprietari ai parcului, de după moartea lui Veijo, au plănuit să facă din el o atracție și mai mare.

Foto: Mike Ancient
Foto: Mike Ancient


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu