fbpx

Aici nu se moare! În ce locuri din lume este ilegal să mori

E greu de crezut, dar nu poți să mori chiar unde vrei tu. Există în lumea aceasta câteva locuri în care decesul este un act ilegal, iar înlesnirea morții se pedepsește cu amenzi și creșterea taxelor.

În ultimii nouă ani, șase orașe din întreaga lume au scos moartea în afara legii, dar nu sunt primele așezări care au luat această măsură incredibilă. Ce motive raționale ar putea sta în spatele acestor legi care par glume? Le explorăm pe toate pe parcursul acestui articol.

Sellia, Italia: Te îmbolnăvești, plătești

Sellia - Italia
În orășelul italian ești pedepsit dacă nu te îngrijești. Foto: Pinterest

537 de oameni trăiesc în Sellia, un oraș italian fondat în Evul Mediu și situat pe coasta unui deal. În anii ’60, populația din Sellia era de trei ori mai numeroasă decât azi, dar a intrat în declin, iar acum orașul este aproape pustiu. Majoritatea locuitorilor au peste 65 de ani.

Și cum n-au găsit nicio metodă să sporească natalitatea, cei care conduc orașul au recurs la măsuri de-a dreptul absurde. Pentru a stopa criza demografică, primarul Davide Zicchinella a semnat o ordonanță care „interzice îmbolnăvirea în oraș” și insistă asupra faptului că „decesul este interzis” în localitate.

Cei care refuză „cu egoism” să se supună acestei legi ciudate și să-și verifice periodic starea de sănătate pot primi o amendă de 10 euro pe an.

„Nu am putut să interzic prin lege decesul în mod direct. Nu poți da o directivă imposibilă prin lege. Dar intenția mea este să lupt cu moartea”, spune Zichinella, de meserie medic pediatru.

Sellia - Primar
Davide Zicchinella, primarul orășelului italian. Foto: dailysabah.com

Iată ce a declarat primarul presei la momentul adoptării ordonanței:

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

„Am luat această măsură nu ca o glumă, ci ca un lucru foarte serios. Asta pentru că Sellia, ca multe alte orașe din sudul Italiei, se confruntă cu depopularea.”

„Cei care nu se îngrijesc sau care adoptă deprinderi care dăunează sănătății vor fi nevoiți să plătească mai multe taxe”, declara, hotărât, Zichinella.

Sellia nu este primul oraș din lume care scoate decesul în afara legii. Nu este nici măcar unul dintre primele cinci. În ultimii ani, măsuri similare au fost luate în Cugnaux (2007) și Sarpournex (2008) din Franța, Biritiba Mirim din Brazilia (2005), Lanjaron din Spania (1999), și Falcinao del Massico (2012), tot din Italia.

Nu mai sunt locuri de veci în cimitire

Cimitir
Foto: seenice.com

În fiecare dintre aceste cazuri, sursa problemei a fost cimitirul local, care a rămas fără locuri. Criza de locuri de veci a determinat autoritățile locale să ia măsuri disperate.

„Am avut o problemă foarte mare”, își amintește Philippe Guerin, primarul orașului Cugnaux la acea vreme. Guerin voia să construiască un cimitir nou pe un teren nefolosit de lângă aerodromul local, dar nu a primit aprobarea de la prefectură. Dar primarul nu s-a descurajat.

„Am vorbit cu mulți oameni. Am încercat să obțin o audiență la prefect. I-am trimis o scrisoare ministrului de Interne. Fără niciun succes. Așa că eram frustrați și am spus: «trebuie să oprim decesul oamenilor»”, povestește Guerin.

Primar Cugnaux
Primarul din Cugnaux a interzis moartea în semn de protest. Foto: ladepeche.fr

Sună ridicol. Ei bine, este ridicol, dar în unele locuri ideea a fost luată în serios. Spre exemplu, suicidul a fost ilegal în Marea Britanie până în 1961.

În unele țări, a te sinucide continuă să fie ilegal. Bineînțeles, o astfel de lege contează prea puțin pentru cei care au murit. Dar oamenii care încearcă să se sinucidă sunt încă pedepsiți uneori. Codul penal malaezian, de exemplu, stipulează că:

„Oricine încearcă să se sinucidă și întreprinde ceva în acest sens va fi pedepsit cu închisoarea de până la un an sau cu amendă sau cu ambele.”

Nu e prima oară în istorie când moartea e interzisă

Insula Delos
În Antichitate, pe Insula Delos nu era voie să mori. Foto: gogreeceyourway.gr

De-a lungul istoriei, au existat mai multe situații în care s-au luat măsuri pentru eradicarea decesului. În secolul al V-lea î.e.n., Tucidide relatează că decesele și nașterile erau interzise pe insula sacră Delos, pentru a satisface cerințele zeilor.

„Toate mormintele celor care muriseră în Delos au fost deschise și s-a legiferat că în viitor nu vor fi permise decese sau nașteri pe insulă. Cei care erau pe cale de a muri sau de a naște trebuiau transportați cu ambarcațiuni în Rhenea”, scria Tucidide.

Un lucru similar s-a petrecut pe insula japoneză Itsukushima, considerată sfântă pentru religia Shinto. Decesele și nașterile au fost interzise aici până în 1868. Pe insulă încă nu se află cimitire sau spitale.

Din fericire, atât Delos cât și Itsukushima sunt foarte mici și se află în apropierea unor întinderi de pământ mai mari, așa că cerințele zeilor puteau fi îndeplinite.

Uneori, clima e de vină

Longyearbyden
Pe insula norvegiană, solul este atât de înghețat încât cadavrele nu se descompun. Foto: sysselmannen.no

Nu același lucru se poate spune despre Longyearbyen, o localitate norvegiană izolată, aflată pe insula arctică Spitsbergen. Aici decesul a fost interzis în 1950 pentru că s-a descoperit că persoanele decedate îngropate în cimitirul local nu se descompuneau din cauza frigului.

Mostre vii ale virusului care a cauzat pandemia de gripă spaniolă din 1918 au fost extrase recent din unele dintre cadavrele de aici. În ziua de azi, muribunzii din Longyearbyen sunt transportați cu avionul pe continent.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

  • Foarte interesante articolul+filmuletul!

  • In Romania se adopta tacit exact contrariul, nu ai voie sa traiesti : vaccinarea, dosarul electronic de sanatate in care se urmareste daca dai bani pe otrava din farmacii. cutia milei pentru copiii bolnavi de cancer este inselaciune, alimenteaza big pharma sa creeze otravuri si virusuri si mai puternice.

    • Pentru informarea ta , vaccinarea a salvat milioane de vieti.

      • silviu marius spune:

        In trecut da dar acum suprapopularea duce la masuri extreme din partea guvernelor sunt de acord cu Alina…

  • >