Preacuviosul android: Un templu budist din Japonia are un preot robot

Un templu japonez vechi de 400 de ani încearcă să reaprindă interesul pentru budism cu ajutorul unui preot-robot despre care se crede că va schimba fața acestei religii. Asta, în ciuda faptului că criticii au comparat androidul cu monstrul lui Frankenstein.

Androidul Kannon, inspirat de zeița budistă a milei, ține predici la templul Kodaiji din Kyoto. Ceilați preoți ai templului prezic că robotul ar putea să dobândească într-o bună zi o înțelepciune fără limite, datorită inteligenței artificiale.

Robot preot
Robotul „lucrează” la templu de peste un an. Foto: aunbizdata.com

Preoții budiști speră că androidul Kannon, care slujește la templu din 2018, va ajuta oamenii să găsească soluții chiar și la cele mai dificile întrebări.

Predică despre compasiune

Robotul, care are mărimea unui adult, își poate mișca trunchiul, brațele și capul. Mâinile, fața și umerii îi sunt acoperiți cu silicon, pentru a replica pielea umană. Robotul își împreunează mâinile ca să se roage și are un ton blând.

Componentele mecanice care îl alcătuiesc sunt la vedere. Cavitatea craniană este plină de fire și lumini, care se extind de-a lungul întregului corp din aluminiu.

O cameră video minusculă, instalată în ochiul drept, completează această entitate stranie, cu aspect de cyborg.

Robot preot 2
Foto: gulfnews.com

Dezvoltat cu costuri de aproape un milion de dolari în cadrul unui proiect de colaborare dintre templul Zen și renumitul profesor de robotică Hiroshi Ishiguro, de la Universitatea din Osaka, robotul predică despre compasiune și despre pericolele reprezentate de dorință, furie și ego.

„Sunteți captivii egoului. Dorințele lumești sunt doar o minte rătăcită pe mări”, avertizează robotul.

Un preot deloc demodat

Cum influența religiei asupra vieții de zi cu zi aproape a dispărut în Japonia, Goto speră că preotul-robot de la Kodaiji va reuși să vorbească generației tinere într-un mod în care preoții tradiționali nu sunt capabili să o facă.

Androidul pios rostește predici din „Sutra inimii” în limba japoneză, iar traducerile în engleză și chineză sunt proiectate pe un ecran, pentru vizitatorii străini.

Potrivit unui sondaj realizat de cercetătorii de la Universitatea din Osaka, reacțiile față de preotul-robot sunt dintre cele mai diverse. Mulți și-au exprimat surprinderea cu privire la aspectul atât de „uman” al robotului.

Preot robot 3
Foto: washingtonpost.com

„Simt că emană o căldură pe care nu o poți simți din partea unei mașini obișnuite”, a spus unul dintre cei chestionați.

„La început mi s-a părut puțin nenatural, însă androidul m-a făcut să mă gândesc profund la bine și la rău”, a afirmat un alt respondent.

Alții au fost mai puțin convinși, susținând că robotul „este fals” sau că „predica a fost inconfortabilă”.

Occidentalii și monstrul lui Frankenstein

De asemenea, cei de la templul Kodaiji au fost acuzați că ar corupe sanctitatea religiei. Occidentalii sunt cei mai deranjați de robot, potrivit lui Goto.

„Poate că este vorba de influența Bibliei, însă occidentalii au comparat robotul cu monstrul lui Frankenstein. Japonezii nu au prejudecăți față de roboți. Am crescut cu benzi desenate în care roboții erau prietenii noștri. Occidentalii gândesc diferit”, a relatat preotul.

Goto neagă acuzațiile că templul Kodaiji, vizitat recent de președintele francez Emmanuel Macron, s-ar face vinovat de sacrilegiu.

„Desigur, o mașină nu are suflet. Însă religia budistă nu presupune credința în Dumnezeu. Trebuie să urmezi calea lui Buddha, așa că nu contează dacă aceasta este reprezentată de o mașină, de o bucată de fier sau de un copac”, a conchis preotul.


Ți-a plăcut acest articol? Citește și despre roboții umanoizi  care te pândesc la colț de stradă: Cum sunt supravegheați oamenii în Rusia și Dubai. Apoi, află cum au fost creați primii roboți vii, cu celule prelevate de la broaște.

Ca să știi mai mult

„Cum să trăiești în stil japonez” ne aduce mai aproape o lume care a fascinat și continuă să fascineze prin farmecul ei – Japonia, Ţara Soarelui Răsare. Yutaka Yazawa îmbină cu măiestrie însemnările personale cu informațiile bine documentate, reușind să ne cucerească încă de la primele pagini. Trecem astfel cu ușurință de la prezentarea geografică la cea istorică, de la filozofie și cultură la arta culinară japoneză. Descoperim cum se poate trăi în armonie cu ceilalți într-o metropolă precum Tokyo, dar aflăm mai multe și despre respectul pentru natură, despre ikigai, shinrin-yoku, viaţa de familie, vacanțe și sărbători. Toate acestea sunt un bun prilej de a observa tradițiile japoneze, felul în care au înflorit secole de-a rândul alături de practicile moderne sau cum s-au schimbat odată cu pătrunderea culturii occidentale.

Comandă cartea „Cum sa trăiești în stil japonez” pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

2 comentarii la „Preacuviosul android: Un templu budist din Japonia are un preot robot”

  1. Ne trebuie si noua roboti de astia nespaguiti care sa inlocuiasca preafericitii nostri spaguiti…Imi imaginez deja urletele de indignare in fabricile de popi a Romaniei la aparitia primului preot orrtodox -robot.Nu strica nici daca bagam robo-parlamentari …Nu dorm,cunosc legile,nu chiulesc,nu vor pensii nesimti..pardon,speciale,nu voteaza aiurea noi legi..

    Răspunde

Lasă un comentariu