Pe Marte, în fiecare primăvară, sute de formațiuni care seamănă cu păianjeni ies la suprafață în apropierea polului sudic. Nu sunt organisme vii, ci un fenomen sezonier spectaculos.
Imaginile transmise de sonda Mars Express a Agenției Spațiale Europene dezvăluie pete întunecate împrăștiate pe platouri, dealuri și marginile unei rețele de creste cunoscută sub numele de „Orașul Inca”. Cum iau naștere aceste structuri stranii?
Totul începe în timpul iernii marțiene, când dioxidul de carbon din atmosferă îngheață pe sol. Odată cu venirea primăverii, lumina soarelui străbate gheața translucidă și încălzește stratul întunecat de dedesubt.
Gheața de CO2 nu se topește, ci suferă sublimare – trece direct în gaz, fără să devină lichid. Acest gaz, prins sub calota înghețată, acumulează presiune până când sparge crusta, care poate atinge un metru grosime.
Pe fisurile create, praful și gazul erup ca niște fântâni sau gheizere, aruncând material întunecat pe suprafața strălucitoare. Sub gheață, curenții de gaz sapă canale ramificate, care, văzuți de sus, au exact forma unor picioare de păianjen.
Petele de la suprafață măsoară între 45 de metri și 1 kilometru în lățime.
Două sonde, două imagini complementare
Sonda Mars Express a fotografiat peisajul larg, surprinzând depunerile întunecate lăsate de erupții.
În același timp, un al doilea orbiter al ESA, ExoMars Trace Gas Orbiter, a reușit să imortalizeze cu mai multă precizie canalele subiacente, acele șanțuri subțiri și radiale care dau forma de păianjen.
Ambele imagini, deși arată zone diferite, sunt complementare: una documentează praful depus după scurgerea gazului, cealaltă dezvăluie rețeaua de canale sculptate sub gheață. Aproape toate aceste formațiuni apar lângă „Orașul Inca” – o regiune denumită oficial Angustus Labyrinthus.
Porecla vine de la crestele drepte care, din orbită, par ziduri și străzi ale unor ruine antice. Mariner 9 a NASA a descoperit acest peisaj în 1972. Zidurile aparente trasează un cerc cu un diametru de aproximativ 86 de kilometri.
Orașul Inca: peisaj sculptat de vulcani și vânt
Oamenii de știință cred că zona se află în interiorul unui crater de impact uriaș. Lovitura unei roci spațiale ar fi fracturat câmpia, iar lava ar fi urcat prin fisuri, apoi eroziunea ar fi expus materialul mai dur.
Alte structuri din zonă ar putea fi dune de nisip întărite sau eskeri – creste sinuoase de sedimente formate de ghețari. Magma sau nisipul care s-a deplasat prin crăpăturile scoarței ar fi putut contribui și ele la modelul geometric.
Dincolo de crestele drepte, imaginea Mars Express mai arată forme rotunjite și ovale, asemănătoare vârtejurilor din marmură. Acestea s-au format prin eroziunea treptată a depozitelor stratificate, care expune materiale diferite pe măsură ce straturile superioare se uzează.
Dealuri cu versanți abrupți și vârfuri plate se înalță la peste 1.500 de metri deasupra terenului din jur. Vântul, apa sau gheața au îndepărtat materialul mai moale, lăsând roca mai rezistentă să domine peisajul.
În partea nordică a zonei fotografiate, un strat de praf fin și pal acoperă porțiuni întinse. Totuși, formațiunile în formă de pânză de păianjen rămân vizibile pe unele platouri, amestecate printre canioane și văi. Fiecare primăvară marțiană aduce același spectacol:
presiunea gazului care se acumulează, fisurile care cedează și praful care se împrăștie. Cele două sonde ale ESA continuă să ofere imagini complementare – una imortalizează terenul larg și depozitele de suprafață, cealaltă dezvăluie canalele ascunse sub gheața sezonieră.
