Soma, planta misterioasă venerată ca zeu în textele sacre antice

„Poți folosi oricând soma să-ți potolești mânia, să te împaci cu dușmanii, să devii răbdător. În trecut, puteai face toate acestea numai cu un mare efort și după ani întregi de antrenament al minții. Acum, înghiți două sau trei tablete de jumătate de gram și ai reușit. Oricine poate fi virtuos acum.” – Aldous Huxley, în „Minunata Lume Nouă

Ai putea crede că Huxley, un autor prolific de ficțiune distopică, a inventat termenul de „soma” la fel cum a inventat viitorul îndepărtat în care această substanță este folosită.

Experimentele lui Aldous Huxley cu drogurile au continuat chiar până la moartea sa, pe 22 noiembrie 1963. Bolnav de cancer, aflat pe patul de moarte, Huxley i-a cerut soției să-i injecteze 100 de micrograme de LSD. A murit în aceeași zi, la doar câteva ore după asasinarea lui J. F. Kennedy. Trei ani mai târziu, LSD a fost interzis în SUA. Foto: Wikimedia / Polirom

Însă drogul fictiv al lui Huxley, așa cum e descris în „Minunata Lume Nouă”, este inspirat din Rig Veda, una dintre scripturile vedice hinduse antice, unde o plantă cunoscută drept soma este venerată ca un zeu.

Rig Veda este unul dintre cele patru texte sacre care alcătuiesc vedele hinduse. În sanscrită, Rig Veda înseamnă „înțelepciunea versurilor (sau a mantrelor)”.

A fost așternută într-un text scris abia în jurul anului 1.100 î.e.n., însă are o tradiție orală cu mult mai veche (în trecutul îndepărtat, indienii nu aveau literatură scrisă, toate învățăturile erau transmise prin viu grai, de la maestru la discipol, care petrecea ani întregi memorând tot ce i se transmitea).

Rig Veda este folosită și în ziua de astăzi în ceremoniile hinduse, ceea ce înseamnă că este cel mai vechi text religios care a fost folosit continuu până în prezent. Rig Veda este compusă din peste 1.000 de poeme, care sunt împărțite în zece cărți, numite mandale.

Un saddhu („sfânt”) indian care folosește canabisul în meditație, pentru a intra în transă. Această practică a fost studiată, experimentată și descrisă de Mircea Eliade. Foto: Getty

Una dintre mandale se numește „Mandala Soma” și este alcătuită din 114 poeme, toate dedicate venerării, ritualului și experienței cu soma, descrisă în Rig Veda ca fiind zeul inspirației, al extazului și al apelor curgătoare.

Soma era folosită de șamanii hinduși în cadrul ceremoniilor religioase pentru a-i aduce în stări extatice, în care aveau experiențe religioase profunde.

Soma era atât de revelatoare, încât a devenit esențială pentru întreaga experiență religioasă vedică. Rig Veda ne spune că soma are puterea unui zeu și poate oferi puteri divine celui ce o bea:

„Am băut soma, am devenit nemuritori, am ajuns la lumină, am găsit zeii.”

În Rig Veda nu se specifică exact despre ce plantă este vorba și, de când textul antic a ajuns în Europa, în secolul al XVIII-lea, pelerinii spirituali de toate confesiunile au încercat să afle cu exactitate din ce era compusă soma și cum puteau să experimenteze cu ea.

Amanita muscaria (stânga) și Papaver somniferum, macul din care se produc opiul și heroina. Foto: Wikimedia

Unele teorii spun că soma este o singură plantă sau rădăcină de plantă, altele spun că este un amestec de mai multe ingrediente. Canabis, cicoare, opiu, ghimbir, rubarbă – toate acestea au fost considerate de-a lungul timpului ca fiind componente esențiale ale soma, însă acum cei mai mulți cercetători sunt de acord că soma era psihoactivă prin natura ei.

Gordon Wassen a fost primul cercetător care a sugerat (în cartea „Soma: Ciuperca divină a nemuririi”) că ciuperca psihoactivă Amanita muscaria (muscăriță, cum este cunoscută în România) era principala componentă a soma.

Potrivit lui Wassen, înainte de apariția scrisului, când a fost compusă Rig Veda, prestigiul acestei ciuperci miraculoase s-a răspândit prin viu grai în întreaga Eurasie, la mare distanță de regiunile în care creștea și era venerată.

Există dovezi în sprijinul acestor afirmații. Arheologii și antropologii au arătat că, în această perioadă, ciuperca era folosită de șamanii din Siberia și Iran în cadrul ritualurilor religioase.

O femeie șaman din Siberia folosind muscăriță și purtând o cămașă în culorile ciupercii. Foto: Wikimedia

În religia iraniană zoroastriană există o substanță similară, numită hoama, iar descoperirile recente indică faptul că hoama și soma erau preparate în templele de pe întregul continent.

Pe măsură ce strămoșii noștri se extindeau în Eurasia în căutare de pajiști mai verzi și mai mult spațiu, au adus cu ei ritualuri și practici religioase.

Este posibil ca ingredientele soma să se fi schimbat pe baza disponibilității geografice a ingredientelor psihoactive, iar printre ingrediente s-ar fi putut număra oricare dintre plantele și ciupercile enumerate mai sus.

Probabil că familia de plante a psilocibinei era folosită masiv pentru a prepara această licoare, deoarece Rig Veda spune că substanța avea proprietăți care modificau starea mentală.


În continuare, îți recomandăm Agonie și extaz – Ce droguri luau scriitorii români. Apoi, fă o incursiune în lumea antică citind alte două articole interesante Perdeaua de fum – Ce droguri foloseau civilizațiile antice și Aloe Vera, „planta nemuririi”. Ce știau anticii despre tinerețe fără bătrânețe.

Ca să știi mai mult

Cartea urmărește relația dintre opt lideri mondiali și medicii care i-au îngrijit timp de ani de zile, ca niște „umbre” care le cunoșteau cele mai intime secrete. Vei afla ce le-au divulgat Adolf Hitler, Winston Churchill, Philippe Pétain, Francisco Franco, Benito Mussolini, John Fitzgerald Kennedy, Iosif Stalin şi Mao Zedong medicilor lor, ce boli au avut și cum au fost tratați. Cartea este o incursiune fascinantă în viața intimă a unor lideri care, din exterior, păreau invincibili.

Comandă cartea „Puterea sub influența drogurilor” pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

Lasă un comentariu