Râmele nu pot scăpa de plastic. În fiecare an, omenirea produce aproximativ 450 de milioane de tone de polimeri sintetici, iar aproape un sfert din acest volum se pierde în natură.
Fragmentele microscopice, cu dimensiuni între 1 micrometru și 5 milimetri, au fost găsite în adâncurile oceanelor, pe crestele munților, la poli și chiar în corpul uman.
De aici și întrebarea care frământă oamenii de știință: odată înghițite, reușesc aceste particule să treacă de peretele intestinului și să migreze în sânge sau în alte țesuturi? Până acum, răspunsul era aproape imposibil de dat.
Pentru a vedea ce se întâmplă în interiorul unui organism, cercetătorii erau obligați să-l disece.
Dar disecția aducea un risc major de contaminare – microplasticele sunt atât de răspândite în aer și pe instrumente, încât nu se putea stabili cu certitudine dacă particulele găsite în țesuturi erau acolo de la început sau au ajuns accidental în timpul procedurii.
Tehnologia sincrotron scanează interiorul organismelor vii
O echipă de la Universitatea din Toronto a găsit o cale de a ocoli această capcană. În colaborare cu Canadian Light Source din Saskatoon, au folosit o tehnică de imagistică cu raze X extrem de puternice, numită microtomografie computerizată bazată pe sincrotron.
Metoda produce imagini tridimensionale detaliate, fără a tăia sau manipula vreun țesut. Pentru a face particulele vizibile la scanare, cercetătorii le-au marcat cu săruri de bariu – acestea apar ca puncte luminoase pe fundalul întunecat al corpului. Au ales râmele ca subiecți de test.
Creaturile sunt esențiale pentru sănătatea solului, se deplasează constant prin medii unde se acumulează microplastice și, prin urmare, reprezintă un model relevant pentru studiu.
Râmele au fost hrănite cu sol contaminat cu particule de plastic de două dimensiuni: între 5 și 22 de micrometri, respectiv între 45 și 53 de micrometri. Pragul critic, după cum se știe din fizica particulelor, este de aproximativ 83 de micrometri – de zece ori mai mic decât capul unui ac de cusut.
Particulele mai mari nu pot trece prin pereții intestinali.
Sistemul digestiv acționează ca o barieră eficientă
Rezultatul a fost limpede. În total, scanările au identificat 2.779 de particule în tractul digestiv al râmelor. Niciuna în afara acestuia. Cu alte cuvinte, microplasticele din intervalul testat nu au reușit să traverseze peretele intestinului.
Au rămas în sistemul digestiv, fără a pătrunde în celelalte țesuturi. Este prima dată când microtomografia cu sincrotron este folosită pentru a urmări mișcarea acestor fragmente în interiorul unui organism viu.
Deși rezultatele nu pot fi extrapolate direct la oameni sau la alte specii, ele sugerează ceva neașteptat: sistemul digestiv ar putea fi o barieră mai eficientă decât se credea până acum.
Studiul, publicat în revista Environmental Toxicology and Chemistry, deschide calea către metode mai precise de evaluare a riscurilor. Fără a mai fi nevoie să deschidem corpul, putem vedea, în timp real, cum se deplasează plasticul prin ființe vii.
Rămâne de aflat dacă aceeași barieră funcționează și la om.
