La începutul lui 1821, trei dintre cei mai influenți boieri ai Țării Românești – Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu – membri ai Comitetului de Oblăduire și ai Eteriei, au ajuns la o înțelegere cu Tudor Vladimirescu. I -au promis sprijinul necesar pentru a ridica poporul la luptă.

Din această înțelegere s-a născut un impuls decisiv: o mișcare ce avea să deschidă drumul renașterii naționale. Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu a venit pe un fond de frământări naționale, economice și sociale.

Chiar dacă în final a fost înfrântă, a reușit să atragă atenția marilor cancelarii ale Europei asupra Principatelor Dunărene și să forțeze Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote. A fost un pas hotărâtor spre recâștigarea autonomiei și spre o viață publică în care vocea locală să conteze.

Contextul era mai larg. De la vest la estul continentului, dar și peste Ocean, în America Latină, ideile libertății, independenței și unității naționale traversau epocile și frontierele. Revoluția americană din 1783 și cea franceză din 1789 le consolidaseră și le împinseseră în prim-planul politic.

În spațiul românesc, aceleași aspirații se regăseau, între altele, în documente programatice de la sfârșit de secol XVIII. Țelurile ridicării din 1821 au fost fixate în scris, etapă cu etapă.

De la Proclamația de la Padeș și Scrisoarea către Poartă – „Cererile norodului românesc” din 23 ianuarie/4 februarie 1821 – până la Proclamațiile din 16/28 martie și 20 martie/1 aprilie, la al doilea „arzmagzar” către Poartă din 27 martie/8 aprilie și la alte scrisori ale lui Tudor Vladimirescu, toate arătau o direcție: instituirea unei noi ordini politice și sociale, capabile să deschidă țării drumul către o mai largă independență.

„Cererile norodului românesc” – gândite ca germene al unei viitoare constituții – cereau, „în folosul a toată obștea”, o viață politică și administrativă românească, prin eliminarea elementului fanariot.

Documentul urma să fie întărit prin jurământ, recunoscut de sultan și garantat de Austria și Rusia. Reforma justiției ocupa un loc central: desființarea „legiuirii lui Caragea”, impusă fără acordul general al norodului.

Educația trebuia să devină accesibilă întregului tineret al națiunii, indiferent de originea socială, cu un parcurs către obligativitate și gratuitate. Iar în plan fiscal, desființarea vămilor interne și reducerea taxelor de import-export ar fi trebuit să revigoreze economia și schimburile.

Când trupele otomane au intervenit, revoluția a fost reprimată. Dar efectul ei politic a rămas. Epoca fanariotă s-a încheiat, domniile pământene au fost restabilite, iar o parte dintre atingerile aduse autonomiei de către Poartă au fost înlăturate.

Tot atunci s-a consolidat nucleul pe care Nicolae Bălcescu îl va numi mai târziu „Partida Națională”. În calendarul acestei zile, 16 ianuarie, istoria își etalează reperele.

În 1689 se năștea Charles de Secondat, Montesquieu, gânditorul care, prin „De l’esprit des lois”, a pus bazele doctrinelor constituționale liberale. În 1778, exploratorul James Cook ajungea în apropierea Insulelor Sandwich, astăzi Hawaii.

În 1821 se stingea Alexandru Șuțu, ultimul domn fanariot al Țării Românești, marcând simbolic sfârșitul unei epoci.

Anul 1844 aduce, la Iași, premiera comediei „Iorgu de la Sadagura” de Vasile Alecsandri, considerată piatră de temelie a dramaturgiei românești, iar în 1847 Franz Liszt concerta tot la Iași, în casa vistiernicului Alecu Balș, întâlnindu-se cu Alecsandri, Gheorghe Asachi și Costache Negri.

În 1848 se năștea, la Șiria, în Arad, Ioan Slavici, prozator, dramaturg și gazetar.

La 1878, Spiru Haret își susținea doctoratul în matematici la Sorbona, cu o teză de mecanică cerească devenită celebră, iar în 1879 Teatrul Național din București prezenta, în premieră, „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale.

În 1882 se năștea medicul Victor Gomoiu, primul român care avea să conducă o societate științifică internațională – Societatea Internațională de Istorie a Medicinei. În 1892 venea pe lume comicul american Oliver Hardy, iar în 1904 se năștea Cary Grant, viitoarea mare stea a cinematografiei.

În 1916 se năștea Silviu Brucan, iar în 1919 era fondată compania Bentley Motors. În 1936 înceta din viață scriitorul Rudyard Kipling, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1907, autorul „Cărților junglei”.

În 1941, în Transilvania de Nord-Est – teritoriu aflat atunci sub administrație ungară în urma Dictatului de la Viena – o ordonanță impunea ca numele românești din actele de stare civilă să fie scrise cu grafie maghiară. În 1968, Marin Sorescu publica piesa „Iona”.

După 1990, aceeași zi a adunat alte repere. Prin Decretul-Lege nr. 30 din 1990, patrimoniul fostului Partid Comunist Român trecea în proprietatea statului. În 1992, România recunoștea Republica Croația și Republica Slovenia.

În 1995, PDSR, PUNR, PRM și PSM – gruparea cunoscută drept „patrulaterul roșu” – conveneau textul unui protocol privind consolidarea colaborării politice.

Un an mai târziu, în 1996, Banca Mondială aproba împrumutul FESAL, de 280 de milioane de dolari, pe 20 de ani, cu 5 ani de grație și dobânda standard a instituției. În 1999, peste zece mii de mineri porneau un marș spre București, în ceea ce avea să fie ultima mineriadă.

În 2004, Consiliul Național al Secuilor adopta proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc. În 2005, la Toulouse, era lansat Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri din lume la acea dată. Iar în 2009, poetul Grigore Vieru își pierdea viața în urma unui accident rutier.