Acum 5.500 de ani, o epidemie de ciumă a spulberat o așezare de vânători-culegători din sud-estul Siberiei. Cercetătorii au reușit, pentru prima dată, să demonstreze că boala a fost principala cauză a unui val masiv de decese într-o comunitate preistorică.
Studiul ADN-ului antic extras din rămășițele a 42 de oameni îngropați în patru cimitire de pe malurile lacului Baikal – cel mai adânc și mai bătrân lac de pe planetă – a scos la lumină o realitate cutremurătoare.
Bacteria Yersinia pestis, aceeași care a declanșat Marile Ciume din istorie, a fost identificată în organismul a cel puțin 18 dintre acești indivizi. „Am găsit cel mai vechi genom de ciumă descoperit vreodată”, spune Frederik V. Seersholm, cercetător la University of Copenhagen.
Cum au fost îngropate victimele bolii nemiloase?
Analiza genetică a fost corelată cu datele arheologice, iar imaginea care a ieșit la iveală este aceea a unei tragedii colective. Mormintele au fost săpate în două valuri distincte: primul între acum 5.520 și 5.265 de ani, al doilea între acum 5.315 și 4.235 de ani.
În fiecare dintre aceste perioade, moartea a lovit cu o precizie devastatoare. Ceea ce îi face pe cercetători să spună că nu e vorba de simple întâmplări este modul în care au fost aranjați cei decedați. Frații erau îngropați împreună. Părinții lângă copii.
Comunitatea părea să fi încercat să facă față pierderilor crescânde printr-un ritual funerar care oglindea legăturile de sânge. „Rezultatele devin profund personale atunci când vezi că acești oameni erau cu adevărat membri ai unor familii”, explică Ruairidh Macleod, de la University of Oxford.
Majoritatea celor uciși de infecție erau copii cu vârste între 8 și 11 ani. Cercetătorii au descoperit, în genomul bacteriei, o genă numită YPM, care produce o toxină la care copiii sunt deosebit de sensibili.
Iar absența oricăror urme de violență sau traumatisme fizice pe oase confirmă că nu au fost conflicte – a fost boala, curată și nemiloasă.
Marmotele au declanșat catastrofa din Siberia preistorică
Până acum, specialiștii se întrebau dacă formele timpurii de ciumă erau suficient de agresive pentru a ucide în masă. Noile date genetice risipesc orice dubiu: acele tulpini străvechi erau letale. În spatele focarului se află, cel mai probabil, marmotele.
Rozătoarele mari din familia marmotinilor sunt și astăzi considerate rezervoare naturale pentru Yersinia pestis.
În Siberia preistorică, contactul dintre oameni și marmote era frecvent – arheologii au găsit chiar dinți de marmotă folosiți ca podoabe funerare, semn al unei relații strânse care, în cele din urmă, s-a dovedit fatală.
Studiul, publicat în revista Nature, indică spre Asia Centrală și sudul Siberiei ca posibile locuri de origine ale ciumei, cu marmotele în rolul principal de gazde ale bacteriei. O poveste care, după mii de ani, începe să fie spusă clar – iar ultimele cuvinte nu aparțin oamenilor, ci genelor lor.
