Patru cranii de gâscă, pescuite dintr-un fost puț de toaletă din Brandenburg, ar putea rescrie istoria unei rase spectaculoase. Descoperirea a avut loc la Flecken Zechlin, la aproximativ 100 de kilometri de Berlin, într-un sit din secolul al XVII-lea frecventat cândva de episcopi și aristocrați.
Primele semne că ceva nu era în regulă au venit din forma oaselor: fiecare craniu prezenta mai multe orificii neobișnuite în zona superioară a capului. La unul dintre ele, gaura măsura 15 mm, iar o porțiune din os lipsea cu totul.
Mutația genetică din spatele prestigiului estetic
Cercetătorii au exclus, unul câte unul, scenariile clasice – tăieturi, mușcături de animale, infecții, paraziți sau malnutriție. Răspunsul a venit dintr-o direcție neașteptată: modelul găurilor semăna aproape perfect cu cel observat la rațele cu creastă.
Specificul acestor păsări este rezultatul unei mutații genetice care face ca, în loc ca osul cranian să se închidă complet, să se formeze un depozit de țesut gras pe creștet, lăsând în urmă deschideri vizibile. Aspectul era, fără îndoială, admirat în epocă.
Specialiștii cred că gâștele respective erau crescute mai degrabă pentru expunere și prestigiu decât pentru consum. Însă spectacolul avea un preț.
Aceeași trăsătură genetică poate aduce cu ea o mortalitate ridicată înainte sau după eclozare, probleme de coordonare și chiar deficiențe de vedere sau auz.
Deși efectele variază, iar unele animale reușesc să ducă o viață relativ normală, cercetătorii bănuiesc că și exemplarele descoperite au suferit consecințe similare.
Oameni și animale sacrificate pentru frumusețe
După moarte, păsările nu au primit un tratament deosebit. Au fost aruncate alături de resturi alimentare – oase de pui și rață –, un detaliu care spune multe despre statutul lor: prețuite vii, ignorate moarte.
Descoperirea, publicată în International Journal of Paleopathology, sugerează că gâștele cu creastă existau în cel puțin două regiuni din Europa de Nord în secolul al XVII-lea.
Istoria lor ar putea fi însă mult mai veche, dacă ne gândim că găinile cu aceeași trăsătură erau cunoscute încă din perioada romană. Cercetătorii speră ca acest caz să determine o analizare mai atentă a oaselor de păsări din siturile arheologice – fragmentele fragile sunt ușor de trecut cu vederea.
În același timp, studiul deschide noi întrebări despre cât de departe erau dispuși să meargă oamenii, de-a lungul istoriei, pentru a obține o trăsătură estetică, chiar și atunci când aceasta venea cu un cost greu de ignorat.
