O furtună de nisip care a durat doar câteva ore, acum miliarde de ani, a fost în sfârșit descoperită pe Marte. Nu e vorba de o observație indirectă sau de un model computerizat. Roverul Curiosity a găsit dovada fizică, directă, ascunsă în straturile unei roci din craterul Gale.
Descoperirea a fost făcută în Jawbone Canyon, o zonă explorată de rover pe versanții Muntelui Sharp. Pe 12 decembrie 2024, în cea de-a 4.391-a zi marțiană a misiunii, camera robotului a capturat imagini care aveau să schimbe ceea ce știam despre clima marțiană antică.
Roca analizată, de aproximativ 1 metru lățime și 0,2 metri înălțime, conține șase pachete distincte de straturi. Unele sunt plane și regulate, altele sunt curbate și suprapuse. Tocmai această diferență de structură a atras atenția cercetătorilor.
Pe Marte, dovezile activității eoliene sunt peste tot: dune uriașe, depozite sedimentare întinse. Toate vorbesc despre vânturi care au mutat nisipul perioade lungi de timp. Dar straturile din Jawbone Canyon spun o altă poveste.
Ele sunt primele exemple de ondulații eoliene supercritice de ascensiune găsite vreodată pe planeta roșie.
O furtună de câteva ore, nu milenii
Practic, nisipul nu s-a mai răspândit uniform, ci a început să se acumuleze pe ondulațiile deja existente, în plină mișcare. A fost un proces rapid, violent, scurt. Studiul publicat în revista „Geology” pe 1 iulie 2026 explică mecanismul.
Vântul puternic a fost perturbat de o pantă, probabil marginea unei dune antice sau a unei depresiuni superficiale sculptate de aer. Modificarea bruscă a fluxului a făcut ca nisipul să cadă din aer și să se depună accelerat.
Forma straturilor arată direcția: nisipul s-a deplasat spre nord, deci vântul bătea dinspre sud. Unghiurile de formare, cuprinse între 10 și 18 grade, indică o viteză a depunerii mai mare decât cea de migrare a ondulațiilor.
Cu alte cuvinte, a fost nevoie de vânt extrem de puternic și de un aflux masiv de nisip. Cercetătorii au calculat că un strat gros de doar 50 de milimetri s-ar fi putut forma în aproximativ 6 până la 20 de minute.
În total, toate straturile sugerează un singur eveniment major, de tipul unei furtuni de nisip, care a durat câteva ore sau mai mult. Nimic mai mult.
Cea mai scurtă fluctuație marțiană identificată
Până acum, astfel de fluctuații meteorologice de scurtă durată erau invizibile în înregistrarea geologică marțiană. Aceasta este prima dovadă fizică directă că fenomene efemere, ca furtunile puternice, pot lăsa o amprentă durabilă în piatră.
Formațiunea Mirador, unde se află Jawbone Canyon, este plină de semne ale activității eoliene antice. Fiecare nou indiciu ajută oamenii de știință să reconstituie cum o planetă cu un mediu dinamic s-a transformat în lumea rece și uscată de azi.
Autorii studiului subliniază un detaliu care leagă cele două lumi: aceste straturi modelate de vânt sunt similare cu unele structuri geologice de pe Pământ. Deși planetele sunt radical diferite, natura poate scrie aceleași povești în piatră.
Aceasta este cea mai scurtă fluctuație legată de vânt identificată vreodată în rocile marțiene antice. O furtună de câteva ore, imortalizată pentru totdeauna.
