Când îmbătrânim, mușchii nu mai au puterea de altădată, iar riscul de accidente și recuperări anevoioase crește vertiginos.
Cercetătorii de la Școala Medicală Duke-NUS din Singapore, împreună cu echipe de la Spitalul General din Singapore și Universitatea din Cardiff, au găsit acum mecanismul exact care face diferența. Cheia este o genă numită DEAF1.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nivelul acestei gene crește, iar consecințele se văd direct în interiorul celulelor. În mod normal, o cale moleculară numită mTORC1 reglează sănătatea musculară – ea coordonează producția de proteine noi și curățarea celor uzate.
În mușchii îmbătrâniți, însă, mTORC1 devine hiperactiv, forțând celulele să fabrice neîncetat proteine noi și neglijând procesul de eliminare a deșeurilor. Rezultatul: resturile de proteine deteriorate se acumulează, iar fibra musculară se slăbește ireversibil.
Studiul publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) arată că DEAF1 este responsabilă tocmai pentru acest dezechilibru. De vină sunt proteinele FOXO, care odată cu vârsta își pierd din activitate și nu mai reușesc să țină sub control gena DEAF1.
Practic, frâna biologică se strică, iar mușchiul plătește prețul.
Exercițiul fizic, butonul de resetare biologic
Dar soluția este mult mai la îndemână decât s-ar crede. Mișcarea fizică, descoperă cercetătorii, acționează exact ca un buton de resetare biologic. Prin efort, anumite proteine sunt activate și reușesc să reducă nivelurile genei DEAF1, recalibrând calea mTORC1 la parametrii normali.
Profesorul asistent Tang Hong-Wen, autorul principal, explică limpede: exercițiile inversează procesul de deteriorare, corectează dezechilibrul și permit mușchilor în vârstă să-și curețe singuri resturile, să se refacă corect și să păstreze forța.
Verificarea experimentală a venit din două direcții: musculițe de oțet și șoareci bătrâni. În ambele cazuri, reducerea nivelului de DEAF1 a produs o îmbunătățire semnificativă a forței musculare.
Confirmarea este robustă, dar există și o limită: atunci când valorile DEAF1 sunt extrem de ridicate, doar sportul s-ar putea să nu fie suficient.
O nouă țintă pentru tratamente viitoare
Descoperirea deschide însă o perspectivă terapeutică nouă. Identificarea acestei gene oferă ținta perfectă pentru tratamente moleculare care să imite efectele benefice ale mișcării.
Pentru persoanele cu mobilitate redusă sau care se recuperează după boli, o astfel de terapie ar putea face ceea ce exercițiul fizic nu este la îndemână să facă.
